vineri, 21 octombrie 2011

STEPHANE MALLARME - 1842 - 1898





Poet francez care după o perioadă baudeleriană și parnasiană în care publică poemult tragic Herodiade și După-amiaza unui faun, conferă liricii sale un caracter ermetic.

Mallarme își propune identificarea poeziei și a realității absolute, reconstituită cerebral.

Publică: Poezii (Poesies) - 1887
               Versuri și proză.
               O aruncare de zar nu
                        va desființa
                            hazardul.






BRIZA  MARINĂ
(Brise marine)

Poezia abordează tema evadării într-o lume exotică, în căutarea unui ideal.








Vai, carnea-i tristă, cărțile - le-am citit, pe toate.
Să fug de-aici ! Departe ! Sunt păsări îmbătate
De ceruri și de spume necunoscute-n vânt !
Nimic, nici parcul palid din ochiul meu răsfrânt
Nu-mi va reține pieptul muiat în valuri grele,
O, nopți, nici limpezimea pustie-a lămpii mele
Pe foaia ocrotită de albul ei păgân,
Nici tânăra femeie cu pruncul mic la sân.
Ah, vreau să plec ! Tu, navă, ridică-n balansare
Ancora spre limanuri exotice cu soare !


Un vechi Plictis, ce-n crude speranțe se destramă,
Mai crede-n fluturarea din urmă de năframă !
Și poate-aceste pânze, ademenind furtuni,
Sunt dintre cele-mpinse de vânturi în genuni,
Nici țărm mănos, nici pânze - pierdut, pierduți cu toții
Dar, inimă, ascultă cum cântă mateloții !






VEDENIE  (Apparition)







Se-ntristase luna. Albi serafimi plângând
Cu-arcușu-n mâini, prin somnul florilor curgând
Scoteau din cupa tăinuită a-mbolnăvitelor viole
Suspine de cristal prelinse pe-azurul micilor corole.



Era sfințita zi a-ntâiului sărut
Și visul crud din suflet mi-a păscut
Sorbind din plin balsamul tristețelor păgâne,
Ce fără de regrete în veci de veci rămâne.




În inima din care un suflet a cules
Un vis. Și rătăcind cu ochii în eres,
Deodată-mi apăruși în față pe strada
                      largă și pustie
Svârlind prin umbrele-n serării înfiorări
                           și veșnicie.



Da, am știut; erai aceeași zână
Care-n copilărie mi-erai în somn stăpână.
Atunci din mâna-ntredeschisă  cerneai pe
                             visele-mi curate
Ninsoarea albelor buchete de stele mari și parfumate.







În etapa a II-a a creației sale Mallarme evoluează spre o poezie în care renunță la limbajul și sintaxa obișnuită, ermetică, intelectualistă, intenționat obscură, ambiguă.



                             


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu