duminică, 16 octombrie 2011

PRECURSORI AI POEZIEI MODERNE




CHARLES  BAUDELAIRE
        1821 - 1867

Poet, estetician, critic literar și de artă francez. În poezia lui se întâlnesc elemente și atitudini variate, pe care geniul său le-a întrunit într-o perfectă unitate organică, originală.

El este considerat un principal punct de plecare al poeziei moderne.

Baudelaire își propune să investigheze zone noi în artă, care să descopere integral profunzimea vieții.

El integrează conceptului de frumos înțelegerea concret-umanului, a răului, satanicului, urâtului, grotescului, mitului, considerând că artistul are capacitatea de a învinge orice piedică, de a stăpâni, prin analogie, simbol și corespondene, enigmele universului.








FLORILE RĂULUI
(Les fleurs du mal)
          1857

Volumul ilustrează tragismul condiției umane moderne, incluzând și cele 18 poeme din ciclul Tablouri pariziene.

Sentimentul scepticismului, dezgustului, plictiseala, ”spleenul” unite cu revoltă, sunt sentimentele ce străbat în versurile sale.









SPLEEN







Când cerul scund și negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului și când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea și cețoasă,
Întinsul cerc al zării întregi îmbrățișând;



Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n van Speranța, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi șovăitoare
Și dând mereu cu capu-n tavanele surpate;



Când ploaia își întinde șiroaiele ei dese
Ca grațiile unei imense pușcării
Și-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni țese
În creierele noastre rețele fumurii;



Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Și către cer s-aruncă și urlă-ngrozitoare
Ca niște duhuri fără stăpân și fără țară
Care scâncesc întruna cu încăpățânare.



- Și lungi și nesfârșite convoaie mortuare
Încet și fără muzici prin suflet trec mereu;
Speranța-nvinsă plânge; și rea, dominatoare,
Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu