joi, 20 octombrie 2011

WALT WHITMAN 1819 - 1892






   Poet american, unul dintre precursorii poeziei secolului XX, Walt Whitman este autorul volumului Fire de iarbă, apărut în 1855 și sporit cu noi creații în cele unsprezece ediții ulterioare.

Lirica sa, scrisă în vers liber ritmat și cu inflexiuni epopeice, este dedicată vastelor spații americane, cuceririlor tehnicii și măreției omului.











FIRE DE IARBĂ
(Leaves of Grass)
     1855




PORNIND  DIN  PAUMANOK
                    -  fragmente -

                            1



Plecat de pe țărmul Țării-în-Formă-de-Pește, din Paumanok,
                     unde m-am născut,
Om dintr-o bucată, zămislit și crescut de-o mamă fără
             seamăn pe lume,
După ce-am hoinărit peste mări și țări, îndrăgostit mereu
                  de drumurile mult-bătute;
Fie prin Manhattan, orașul meu, ori prin savanele Sudului;
Fie ostaș în cantonamente, purtându-mi ranița și pușca,
        sau miner în California,
Aprig locuitor al pădurilor Dakotei, mâncând carne și
            adăpându-mă la izvoare,
Sau trăind retras ca să visez și să cuget prin vreun
                                    bârlog adânc,
Departe de vuietul orașelor, petrecând răgazuri de
                 răpitoare bucurie;
Cunoscând ca pe un frate proaspătul și darnicul,
                    învolburatul Missouri, cunoscând
                             puternica Niagara;
Prieten al turmelor de zimbri care pasc în prerii și
                      al taurului pletos cu pieptul lat;
Îndrăgostit de pământ, de stânci, de florile celei de-a
    Cincea-Luni, de ploi și zăpezi, cunoscând constelațiile
                        și minunându-mă;
Eu, cel care deprins-am glasul mierlei și zborul
                                         șoimului,
Și-n zori de ziuă ascultam șuierul nemaiauzit al
            sturzului sihastru în cedrii mlaștinilor,
De unul singur cântând în Apus,
Sun toate trâmbițele Lumii Noi.


                 2


Victorie, unire, credință, identitate, timp,
Nedespărțitele-mbinări, cosmosul și descoperirile
                                  moderne.
Deci asta-i viața,
Iată ce-a ieșit la lumină după atâtea chinuri
                    și zvârcoliri.


Ce curios ! Ce real !
Sub tălpile mele, divinul pământ, iar deasupra
                                       capului, soarele.



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -







                             4


Primește aceste fire de iarbă, Americă, primește-le
                         la miazăzi și la nord,
Cu ”bun-venit” să le primești, fiindcă au încolțit din
                                  trupul tău;
La răsărit și la apus, îmbrățișează-le, căci vin și ele
                                     să te-mbrățișeze,
Iar voi, înaintași ai mei, să vă uniți cu ele întru iubire,
        fiindcă și ele se unesc cu voi întru iubire.
Vremile vechi le-am cercetat,
Îndelung am stat la picioarele marilor maeștri învățând;
O, cum aș vrea acuma, de-aș fi vrednic, ca vechii meșteri
      să se poată-ntoarce, să mai învețe și ei de la mine.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -


                                18


Priviți, vapoare trec de-a lungul poemelor mele
        despletind peste talazuri negrele lor suluri
                                    de fum,
Priviți, în poemele mele, imigranții sosesc fără
          încetare și debarcă mereu,
Priviți, îndărăt rămase în inima țării, așezările
           pieilor-roșii, cărarea, bordeiul vânătorului
            luntrea plutașului, frunza porumbului, ogorul,
             pionierului, gardul de răchită și satul
                         pitit în pădure.
Priviți, de o parte Marea de la apus și de cealaltă
            Marea dinspre soare-răsare: iată-le apele
            tălăzuind înapoi și înainte prin poemele
            mele întocmai ca pe țărmuri,
Priviți, pășunile și codrii și iată, dincolo de Kaw,
           nenumăratele turme de bivolu păscând iarba
           măruntă și creață,
Priviți, în poemele mele cetățile acelea solide și
            întinse din inimaa continentului, cu străzi
            asfaltate, cu clădiri de piatră și fier, și
            necontenita mișcare a vehiculelor și a
                                           comerțului,
Priviți, presa cu aburi, cu numeroși cilindri, priviți,
           telegraful electric străbătând continentul.





Un comentariu:

  1. Priviți cerul. Văd propoziția asta, din ce în ce mai des, scrisă cu graffiti: te miri pe unde. Și nu e rău s-o facem, măcar din când în când. Adică, este tâlc în asta, cum, la fel, e sens și-ntr-o întoarcere-a privirii în jos, spre lumea mică: spre firele de iarbă, spre nimic.

    RăspundețiȘtergere