sâmbătă, 15 octombrie 2011

PARNASIANISMUL



THÉOPHILE GAUTIER (1811-1872)







Termenul provine de la Parnas, munte consacrat lui Apollo si muzelor în mitologia greacă, și numeste gruparea poeților francezi care, în jurul anului 1850, s-au detașat de lirismul romantic, cultivând o poezie rece, impersonală și savantă.

Numele Școlii este dat de titlul culegerii de poezii ”Le Parnasse contemporaine”, publicată în 1866, reunind poeți diferiți ca formulă artistică și opțiune estetică, dar atrași de himera frumuseții perfecte.

”Curent în poezie, apărut în Franța, spre jumătatea secolului al XlX-lea, care cultiva virtuozitatea imaginii, evocarea grandioasă a naturii și a civilizațiilor trecute, descrierea strălucirii exterioare a lucrurilor, construcția savantă a limbii." (DEX)

Obsesia pentru frumusețea artei, detașarea ei de orice utilitate socială sunt subliniate de Theophile Gautier: ”Poetul trebuie să realizeze Frumosul prin continuarea complexă, savantă și armonică a liniilor, a culorilor și a sunetelor nu mai puțin decât prin toate posibilitățile pasiunii, ale cugetării, ale științei și fanteziei", opera de artă este semnul frumuseții sensibile.

Indiferența față de utilitatea socială sau morală, cultul frumuseții pure, ura față de poezia lipsită de rigoare din cauza caracterului ei exterior prea sentimental, iată trasăturile cele mai comune ale doctrinei parnasienilor." (Philippe Van Tieghem)

O sinteză a trăsăturilor parnasianismului este propusă de Margareta Dolinescu: ” Idealul de perfecțiune, echilibrul, întoarcerea către miturile antice sunt trăsături care ne fac să considerăm parnasianismul o nouă renaștere, în sens modern, a clasicismului antic.  Asimilarea unora dintre trăsăturile fundamentale ale parnasianismului, cum sunt tendința către meditație, seninătatea olimpiană, jocul între sensibil și inteligibil, corespunde spiritualității românești" (M. Dolinescu, Parnasianismul, p. 258).

Trăsături specifice:

 Afirmă autonomia esteticului, sustinând, prin T. Gautier, teoria artei pentru artă.

Dezamăgiți de societate și de inutilitatea angajării revoluționare, poeții se izolează de lumea acțiunii.

Se cultivă o poezie picturală, rece, obiectivă, cu structuri savante (lirismul impersonal).

Se remarcă intelectualismul, erudiția textelor, recursul la mituri sau peisaje exotice, contemplarea detașată sau meditația filosofică.

Descrierile de natură surprind pitorescul, puritatea liniilor, transparența culorilor, iar cultul pietrelor prețioase sporește impresia lirică și aspirația către perfecțiune.

Poeții caută perfecțiunea formală, corectitudinea versurilor, sonoritațile cuvintelor, rimele rare.

Parnasianismul a cultivat mai ales poezia cu formă fixă (sonetul, rondelul, trioletul), pentru a încătușa în reguli și limite rigide efluviile sentimentelor.

Vocabularul preferat este ales, strălucitor, iar stilul se caracterizează prin rafinament și eleganță.

Reprezentanți în literatura universală :

Theophile Gautier, Leconte de Lisle, Charles Baudelaire.

Reprezentanți în literatura română:

Ștefan Petică, Al. Macedonski, Ion Barbu, Ion Pillat.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu