BAL
de Emil Gulian
Iată în noaptea leneșe cum ard lumini de bal.
Landouri trag la scară lachei înmănușați
Și mantiile prețioase pe umerii fardați,
Iși fâlfâe mătasea, urcând stelarul val.
Pe lustruri împletite, parfumuri tari și reci,
Infășură în aer ispite și dorinți.
Cochete foarte albe-și arată albii dinți
Și te privesc deodată ochi calzi și buze reci.
Poți fi madonă tristă printre lumini de bal...
Presimt interioară apropierea ta,
Pașii ce, sub volane ascunși, te vor purta.
Ași vrea să am alături, fardat obrazul pal
Și iar s’aud la pieptu-mi cum fără glas suspini,
Atunci când fără voie devin sentimental...
Dar balul se oprește... In sala fără hal,
Lacheii, toți pe gânduri, sting ultime lumini.
