LACUL - de Mihai Eminescu

LACUL de  Mihai Eminescu Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă.  Şi eu trec de-a lung de maluri,  Parc-ascult şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică,  Îngânaţi de glas de ape,  Şi să scap din mână cârma,  Şi lopeţile să-mi scape; Să plutim cuprinşi de farmec Sub lumina blândei lune - Vântu-n trestii lin foşnească,  Unduioasa apă sune !  Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin şi sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr.