ȚĂRM DOBROGEAN
de Alexandru Călinescu
Te-am zăvorit în mine, drum dobrogean: senin;
Cu cerul prins în pleoape, cu mori de vânt pornite
Să-adulmece lumină. Sub sălcii despletite
Își potriviau copiii cununi din flori de in.
La Jurilofca - veseli - pescarii aduceau
Tot aurul din ape să-l pună'n cherhanale...
Era pe țărm o fată cu șorț și cu sandale,
Ce'nșiruia mărgele și ochi-i umezeau
O barcă'și mișca pânza: cum luneca pe Razelm
- Tot croșetând dantelă ce se topea în soare -
A sărutat „Portița” și s'a pierdut în mare...
Și azi îi văd vintreaua când fruntea'n mâni mi-o razem.
În suflet amintirea-i ca floarea 'ntr'un pahar...
Pe unde violete, albi, pescărușii serii
Pluteau cu somnu'n pleoape. Din palmele tăcerii
Târziu - a plâns stea mică pe-o casă de pescar.
