marți, 27 august 2019

GRĂDINA - de Larysa




GRĂDINA

de  Larysa


Stau nemişcată-n întuneric
 Visându-mă într-o grădină
 Şi-n visu-acesta ezoteric
 Văd multe flori, multă lumină,


Văd fluturi răsfăţaţi de soare
Şi pe-o băncuţă colorată,
Zace, de vânt ruptă, o floare,
 De multă ploaie, înecată...


Pe o alee pietruită
Vine un chip ca cel de înger
 Într-o tăcere infinită
 Şi aruncând priviri de fulger,


 Pare să caute ceva
 Prin toată-a florilor splendoare
Şi vrând să alunge cumva
 Dorul ce-l poartă pentru-o floare,


 Se mai alină-n drumul său
 Tot mirosind mândrele flori
 Dar sufletu-i încă e greu
Şi iar porneşte-n căutări...


 Se-aşază ca cel mai trudit
 Pe cea băncuţă colorată
 Şi vede floarea, însfârşit,
 Zăcând pe jumătate moartă...


O ia în palme-nfiorat,
 O mângâie şi o sărută
 Şi-n gândul său învolburat,
 Aude floarea ce cuvântă :
 "Te-am aşteptat...ştiam că vii,
 Doar tu eşti al meu salvator
 Ce mă-nfloreşti şi mă învii,
 Iar fără tine, zac şi mor ! "


 Dar soarele, grăbit şi vrednic,
 Trase a visului cortina..
 Eu vreau să stau în întuneric
Şi să visez din nou grădina...