joi, 8 august 2019

ERAM A TA - de Larysa




ERAM  A  TA


de  Larysa



Eram a ta și-ntregul univers
 Era al nostru cum versul e al poeziei
 Dar c-un medalion primit revers
 Am repetat prezența-n visul nebuniei.


 Arcade cu ghirlande, nenumărate flori
 Creșteau spre orizont ca să privească
Cum clipa de iubire din nesfârșiți fiori
 Se desfăcea în spirit să-nflorească.


În arderea de stele, luceferi călători
 Visau cu noi iubirea infinită
Cuprinși în al mirajului esențelor de stări
 Îmbrățișând roua nedefinită. 


Dar coborâți în hăul care astăzi ne cântă
Ne oglindim trecutul trăind în viitor
 Speranțe legănăm pe clipa ce se-avântă
Să scuture prezentul în cerul următor. 


Și strig un nume care a fost odată Eu
 Lăsând în fiecare speranță orhidei
 Să-nmiresmeze clipa aceluiași mereu
 Ascuns în gândul ce pierdea firul ideii.


 Tu îmi răspunzi și calmă mi-e privirea
 Trăirea mă îmbată cu arderi omenești
 Dar scutur în luceferi istovirea,
 Tu jumătatea mea, etern să mă iubești !