ALEXANDER BEFELEIN

Alexandru Befelein s-a născut în Befelein în Bremen (Germania) în 1952. 

În 1971 s-a mutat la Munchen pentru a studia arta. În 1977 a vizitat Italia, Anglia, şi Iugoslavia, unde a continuat studiile de arte plastice.

El a primit diploma de la Universitatea din München, în 1981 şi apoi și-a început  cariera de artist şi profesor.

La începutul anilor 80, el a făcut o scurtă excursie la Viena, Veneţia, şi Tirolul de Sud, lucrând intens o mulţime de  schiţe de oraşe ...

London Eye, 2008

Prag, Hradschin, 2004

 Magic Wien II 2010

Florenz, 2010

Venezia Ca' da Mosto, 2007

Passau, 2008

London. Big Ben

London. Trafalgar Square.

Berlin 2009,

Dubai, The Tower, 2007

Beijing - Temple of Heaven, 2008

Luzern 1986

Calla. 2003

http://www.gallery71.com/dynamic/

POEZII

JOC DE TOAMNĂ

        de  Cosmina Vasilache




S-au jucat de-a ploaia
Ochii triști ai toamnei
Modelându-mi amintirea
În mușcate purpurii...
Dar adevăratul anotimp
Îl retrăiesc doar eu,
Când viața cerne
Lacrimi și tăcere.












ȘAH  ȘI  MAT


        de  Gabriel  Cîrstea




Jucăm fiecare același joc
Pe-o tablă în patru colțuri
Cu pătrățele,
Albe și negre,
Tabla de șah a vieții.
Cândva am încercat să fiu pion,
Dar în legile lui strâmte
Toată lumea mă lovea
Dintr-o vanitate absurdă
Și-o sete amară de putere.


Am încercat apoi pe rând
Să fiu turn cu ziduri puternice,
Însă mă loveau cu bună știință
Nebunii.
Am fost apoi cal,
Cal pentru toți,
Cal de povară
Biciuit de destinul
Care m-a făcut și rege.


Am încercat să mă simt puternic
În noul meu rol,
În zadar:
Toți cădeau lângă mine
Unul căte unul
Până când am rămas singur
Fugărit de toți.


Și am auzit eliberarea:
”Șah și mat”.
De atunci am înțeles
Că mai bine decât orice este
Să lași tabla deoparte
Și să devii jucător.









ARC  DE  CUVINTE

                    de  Justina  Bandol



Malul din noi
Și malul din afară
Sunt legate
printr-un pod de cuvinte.
Caută cât mai mult depărtările
Din noi
Plecate peste râpa
Dintre înăuntru
și neînăuntru,
Ca sfărâmarea propriilor sunete.






LACRIMI  ȘI  IUBIRE

                     de Renata  Dumitru



Lacrima mea
cade
pe mugurul serii.
Pată de lumină licărind
în tăcere.
Mirosul ierbii fremătânde
Îmi flutură părul
În mii de gânduri.
Peste tot zbucium de valuri
Căci verdele
înalt,
subțire
al câmpiei
Primește
lacrima mea.
Zbătută de vânt și iubire.








NOSTALGIE

                de  Oana  Șerban




Mi-e greu de aer și mi-e dor
Cu pleoapele-nsomnate ce se-adună
Să mă alint pe mâna ta ușor
Ca și uitarea pe un corn de lună.


Mi-e vis de tine și mi-e cald
Ca-ntr-o legendă simplă despre ploi,
Prin ochii tăi c-o frunză să mai cad
Ca și-nserarea tandră peste noi.


Mi-e noapte-n mine și mi-e pace,
Noi ne-am creat într-un poem de fum,
În mine - oricine poate să se joace
Acum de-a timpul părăsit pe drum.







LUMINA  TA

    de  Gabriel  Cîrstea



Am alergat după tine
Și-ai aruncat în mine
Cu flori.
Nici nu știam că florile
Pot să doară.


Am alergat după lumina ta
Dar s-a făcut dimineață
Și lumina s-a stins...


Nici n-ai apucat
Să-mi spui cum te cheamă
Și ai plecat...

ZIUA PĂMÂNTULUI - FIȚI FERICIȚI CU TOȚII !

GLASUL  NATURII

            de Gabriela  Stan


Dacă oamenii ar înțelege glasul florilor,
Ar cunoaște drumul luminii prin culoare.
Dacă brazii cei falnici s-ar apleca să ne salute,
Le-am spune că muntele e acolo,
Neclintit,
La răscucea timpului.


Dacă cerul ne-ar ninge cu flori albe de măr,
I-am trimite în dar porumbei.
Dacă timpul ne-ar așterne la picioare curcubeie,
Am traversa infinitul.


Dacă în fiecare zi
Am alerga
Desculți
Prin roua dimineții,
Am găsi în fiecare nufăr câte o stea.


Dacă noaptea ar picura
În potirele florilor
Boabe de lumină,
S-ar aprinde licurici
Cu aripi de petale.


Și dacă oamenii ar înțelege
Glasul luminii,
Glasul naturii,
Ne-am înălța cântând
Până la stele
Și-am slăvi viața pentru întreg Universul.

NU UITAȚI

          de  Florina Sin



Floarea a uitat să cheme
Infinitul
Și o picătură de albastru
A plâns
Peste petalele florii.


Soarele a uitat să adune
Culori
Și-o fărâmă de albastru
S-a desprins
Din razele lui.
Părea că a uitat să cânte asfințitul
Și-o ultimă speranță de albastru
S-a prelins peste aripa ei.

Copilăria aproape că a uitat să zâmbească
Și-albastrul a uitat să devină copil

Dar voi....
Voi nu uitați.....

DAVID GARRETT !!!!!

BAKHUYSEN LUDOLF - pictor olandez - 1631 - 1708

Pictor, desenator, caligraf şi grafician olandez de origine germană. El a fost fiul lui Gerhard Backhusz (Bakhuizen) din Emden, şi  a fost instruit ca un funcţionar, în oraşul său natal. Înainte de 1650 el s-a alăturat casei de tranzacţionare Bartolotti din Amsterdam, pentru că  scrisul său fin a atras atenţia - a practicat caligrafia de-a lungul vieţii sale, şi în primii ani la Amsterdam a lucrat și gravuri și desene în ”peniță”- in principal scene marine, făcute cu cerneală neagră pe pânză preparată, panou sau pergament.  A dezvoltat această tehnică alături de Willem van de Velde și a executat desene de dimensiuni mai mari după anii 1650.


Bakhuizen a continuat să producă astfel de desene  (în peniță) până în anii 1660,și  in unele erau înfățișate  nave olandeze uşor de recunoscut și de aceea multe din tablourile sale s-au păstrat în sălile Portului din Amsterdam (Amsterdam, Zeemanschoop)

HRISTOS A ÎNVIAT !

ADEVĂRAT  A  ÎNVIAT  !

MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS - poezii pentru sărbătoarea ÎNVIERII

PE CRUCE
                 
                     de Vasile Voiculescu


Iisus murea pe cruce. Sub arșița grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lava.


Și chiar în clipa morții huliră cărturarii
Cu fierea oțelită îl adăpau străjerii...
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Și-l ocărau tâlharii.



Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Și-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Țipa văzând urgia.




Departe ucenicii priveau fără putere...
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Și fără mângâiere.



Târziu, porni mulțimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu fețele smerite
Și bărbile-argintate.



Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale,ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.







CLOPOTELE DE PAȘTI

                            de C. Z. Buzdugan


Miezul nopții, e-o tăcere peste tot orașul, sfântă...
Dar deodată glas de clopot tot văzduhul îl frământa !

Dă semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, măreț vuind în noapte,-o războinică chemare

Răspândind talaz de sunet ca talazurile mării,
Tot mai grav, tot mai departe, în adâncurile zării.



Deșteptat din somn, răspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, bătrânul clopot, dar sfătos, cucernic, viu...

In sfarsit, cu ritmul vesel, clopotele mici si ele
Bat sonor in noaptea clara sub albastru plin de stele,

Iar metalicele note revărsate val cu val
Par o grindină de aur pe-o cupolă de cristal.

De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Își amestecă-armonia în acest feeric ropot.




-"Primăvara" lung răsună prin văzduhuri cadențat,
Iar ecoul blând răspunde: "Adevărat a înviat!"...

Și când templele sfințite deschid vechile lor porți
E-ntr-un gând întreg pământul: "A-nviat Christos din morți !"...

Fraților, când voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicați-vă din țărnă, vă-nălțați mai sus, mai sus!

Deșteptați-vă și-aprindeți iarași candela vegherii
Salutați în mândre cânturi sărbătoarea primăverii.

Uniți glasurile voastre cu al clopotelor cor
Înnoiți-vă viața la al vieții sfânt izvor!...






  DE  PAȘTI   

              de  Tudor Arghezi



La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.



Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velnițe și covoare,
Și ard în potire
Mireasmă subțire.



Și din toate ferestrele odată,
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroșii copii.







CHRISTOS A ÎNVIAT

                                      de  A. Vlahuţă




Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazareth !



El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma lui.




Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora-
Atotputernic și smerit !


El orbilor le dă lumina,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.




Și tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Și celor care cred într-însul,
Și celor ce-l batjocoresc.




Urască-l cei fără de lege...
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.



Din toată lumea asupriții
În jurul lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuțit:



"Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc"...

II


Cât bine, cătă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.


Au râs și te-au scuipat în față
Din spini cununa ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desupră-ți s-au crezut...


Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiți
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți...

III

S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,



Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.



Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastra-nghenunchere
Sculați... Christos a Inviat!