VISE DEMODATE - de Elena Oprică

 

VISE  DEMODATE de  Elena  Oprică Parfum de vise demodate Petalele mi-au înfloritŞi am trăit şi am muritŞi poate că s-au veştejit Simţirile, de dor uscate.  Nu pot să ştiu până nu vii Iubire, cu simţiri de varăCe-ascunde freamăte prin searăDe parcă-ar fi întâia oarăCând inima mi-ar tresări...  Eu n-am speranţe, n-am iluzii Dar vezi...neliniştea mi-e lege Trupul flămând nu înţelegeŞi cine vraja să-mi dezlege?! Blestem e gândul în confuzii...  Nu ştiu pe cine să mă supăr, Iubesc, urăsc, oare pe cine... Pe cineva ce nu mai vine Iar de-ar veni, aş fi ruine... Mă-ntreb atunci, de ce tot sufăr ?!  Cu siguranţă e momentul Când mă îndrept spre-nţelepciune Când mintea întrebări propune Cu adânciri de raţiune Când îţi priveşti în ochi prezentul.  Poate mai stau un timp prin lume Dar ce să fac în acest timp... Doar să trăiesc fără sâ simt ?! Vreau tot cu vise să m-alint Să le dau viaţă şi chiar nume...  Vreau să iubesc cerul cu stele Cu lună, soare, nori de fum, Să mă-ntâlnesc cu viaţa-n drum Să-i dau bineţe şi să-i spun Că nu pot fără mângâiere...  Dar astea-mi sunt în urmă toate Căci tot la fel ca voi trăiesc Într-un decor nebun, lumescŞi asta-i tot ce îndrăznesc: Parfum de vise demodate...

DRUMUL SPRE REGĂSIRE - de Larysa

 

DRUMUL  SPRE  REGĂSIRE de  Larysa Nu mai sunt EU  ceva pe drum mi s-a întâmplat  îmi pun veşmânt negru şi nu-mi place  tu îmi spui  că-mi stă bine  te cred  nişte funde roz pe cap  îndrăznesc mâine  râzi  "eşti nebună" le urăsc de-acum  în general tac  e bine  poţi să aculţi oamenii  tăcerea mea  cine o aude  prea plin  glasul  începe să mă strângă ies vorbele  mergând pe bandă rulantă oprindu-se la vama dintre  conştiinţă şi suflet  trec toate  mă priveşti cu pupilele micşorate  în care îţi zăresc un căscat  abia înghiţit  mă opresc din tot... Vreau să fiu invizibilă pentru neadaptaţii  personalităţii mele  să mă plimb  goală de frustrări  sau cu o eşarfă de curcubee  la gâtul împlinirilor   Rochie  cu imprimeuri stelare  pe fond de cer nocturn  să-mi mângâie trupul  subjugat de fantezii  abstracte  încălţată cu pantofi de frunze verzi  decoraţi cu margarete  real balsam  pentru tălpile alergânde  în cercul umanităţii  morbide  Să-mi curgă perle din gură albe, negre  toţi ochii să-şi holbeze  nedumerirea, dispreţul sau  admiraţia...  Tu nu ştii cum sunt  nici cum mă vrei  trebuie să mă regăsescVreau să fiu invizibilă pentru neadaptaţii  personalităţii mele  să mă plimb  goală de frustrări  sau cu o eşarfă de curcubee  la gâtul împlinirilor   Rochie  cu imprimeuri stelare  pe fond de cer nocturn  să-mi mângâie trupul  subjugat de fantezii  abstracte  încălţată cu pantofi de frunze verzi  decoraţi cu margarete  real balsam  pentru tălpile alergânde  în cercul umanităţii  morbide  Să-mi curgă perle din gură albe, negre  toţi ochii să-şi holbeze  nedumerirea, dispreţul sau  admiraţia...  Tu nu ştii cum sunt  nici cum mă vrei  trebuie să mă regăsesc

LUPTA DE LA PODUL JIULUI - Documente de război - de George Cornea

 

În timpul luptelor dela Jiu, un gol destul de considerabil se produsese între un regiment ce lupta la Bumbești și altul dela flancul stâng al trupelor noastre.

Neavând cine li se opune în cale, o coloană de Nemți, crezând ca Românii au fugit, trecu prin acest gol și o luă spre Tg.-Jiu, înaintând prin miriște și coceni de porumb tăiați. Avea siguranță în marș înainte și număra cam o mie cinci sute de soldați și câteva mitraliere. Țăranii de pe câmp, cari încărcau hlujani prin căruțe, îi priviau cu mirare, ducând mâna strașină la ochi, neînțelegând ce fel de oaste o fi asta, pe cari ei nu o mai văzuseră.

- „Moș Toadere!“ strigă un om șchiop, tăind niște lemne lângă un bordei, „ia te uită ce de soldați cu ceaune în cap! Ăștia nu-s de ai noștri!“

Un moșneag eși din bordei, căscând gura la infanteria nemțească.

- „Mă, ăștia’s Moscali; au venit să ne dea ajutor; așa spunea Popa și notarul eri la bangă. N'ai auzit cum trăgeau cu tunurile as’noapte?“

- ”Uite că vin doi încoa; dumneata știi o țâră de rusească; înțelege-te cu ei!“

Doi soldați se apropiară de bordeiu; unul din ei ceru »Wasser“ iar altul o rupse pe românește: „Vin este? Vin trebue la noi“.

- „Vin?“ întrebă românul nedumerit, „Vin este la via de colo“, le arătă cu mâna un gard de spini încotro apucase tot detașamentul.

Soldații se depărtară, lăsând pe oameni într’o nedumerire adâncă.

- „Mă, ăștia nu sunt Ruși că graiul lor e altfel. Ăștia sunt Nemți, că și ei beau până se tăvălesc în noroi. ’Ți aduci aminte de mecanicu boerului cum se afuma în fiecare zi?“ spuse gânditor moșneagul.

- „Nemți?“ striga omul.

-  „Da! Nemți!“ dete din cap bătrânul.

Până să termine vorba, șchiopul o luă la goană zicandu-i: „Mă duc în oraș să vestesc poliția“. Se îndreptă spre podul Jiului, pe când unchiașul striga după el: „Stai, bre omule, că merg și eu!“; dar tovarășul lui cu toate că avea un picior strâmb, se făcu din ce în ce mai mic până dispăru în zare.

Ajungând în oraș, se duse deadreptul la poliție unde un subcomisar de serviciu dormia cu capul pe biurou.

- „Nemții Domnule Comisar!“, gâfâi omul trântind ușa de perete.

- „Ha! ce?“ strigă acesta sărind drept în picioare, complect trezit din somnul care-l biruise.

- „Nemții! Vin Nemții! sunt pe la via lui Dănăricu unde au spart crama și s’au pus pe băut!".

- „Tii! Ce spui Domle?!“ strigă speriat omul forței publice, trântind capelul pe ceafă; eși cu sabia în mână și se îndreptă spre cazarma Regimentului 58 unde se găsea o companie de milițieni. Pe drum dădu de știre la toate mahalalele, făcând femeilor de vorbă. Ele se adunară pe la porți, sfătuindu-se cu mâna la gură; congresul fu scurt, căci hotărâră să iasă înaintea Nemților la pod.

Bărbații începură să scotocească cu înfrigurare podurile caselor. 

Toate puștile de vânat, arme care se încărcau pe țeava și care speriau hoții pe vremea strugurilor, sistemuri 79, Martini, cu cocoș, revolvere cu butoiașe, fură scoase de prin ungherile podurilor, împreună cu cutiile de lemn sau de tinichea, în care țineau cartușele și cu toți se îndreptară spre grădina publică. Dela colțul străzii din spre cazarmă apărură milițienii «pas alergător» cu un sergent major cărunt și cu comisarul în cap.

«Toata lumea ia pod! la pod!» răsunară strigătele bărbaților și femeilor, cari în urletele câinilor și țipetele copiilor, alergau de zor spre podul de peste Jiu. Vre-o patru cercetași cu arme «Manlicher» și cu buzunarele pline de cartușe, măreau vuetul, fluerând din țignale de răsuna orașul.

Sergentul major comandă «încărcarea» din mers, dar milițienii își încarcară armele «Weterly» și «Martini», oprindu-se liniștiți și punând baioneta. De dupa un colț de stradă apăru șeful gării cu o armă în spate.

„Păgânii, Domnule Șef!“ țipă comisarul gâfâind de oboseală.

Ajunseră la malul Jiului lângă pod. „Uite-i!“, strigă deodată omul care adusese vestea, arătând spre vârful dealului o pânză de patrule care venea spre pod.

-  „Compania în tiratiorir!“ comandă după vremea veche «majurul», dându-și capelul pe ceafă.

-  „Fă femeilor, voi să faceți pe brancardirii; uite la sergentul Florică tifon și tentură de iod“ hotărî el ordinea de bătae. „Care nu are treabă cară „amoniție“ din lăzile dela magazia gării“.

Restul de oameni se lungiră pe burta alăturea de milițieni formând pe malul Jiului un lanț lung de aproape o mie de metri, pe care-l împarțiră în trei părți: una o comanda sergentul major, una comisarul și cealaltă șeful de gară. Fără nici un ordin, mulțimea soldaților de operetă deschise focul contra patrulelor cari se apropiaseră de pod. Patrulele le răspunseră, dar zadarnic, căci oamenii erau bine adăpostiți după mal.

Coloana Nemțească se desfășură imediat și mitralierele începură să bâzâe gloanțele pe deasupra capetelor cetățenilor din Tg.-Jiu. Femeile transformate în „brancardiri“ ia picioarele podului, așteptau răniții iar altele, cu poalele pline de cartușe mergeau până la trăgători. Focul se înteți. Civilii și milițienii îndreptară împușcături aprige pe pod, unde inamicul reușise să calce. Nemții răniți își pierdeau echilibrul căzând în apă sau lungindu-se jos, împedecând trecerea celorlalți. Câțiva milițieni fură răniți. O femeie improvizată în „brancardir“ fu lovită de două gloanțe în omoplat, sfărâmându-i-l.

-  „Nu vă lasați mă!“ se auzi vocea Comisarului, ca la alegeri; Dar Nemții reușesc cu pierderi zdravene să treacă podul și să pue pe goană pe milițieni și pe civilii, cari isprăviseră gloanțele armelor lor ciudate.

Bieții oameni rezistaseră vre-o 4 ceasuri; era peste puterile omenești să lupte cu o armată organizată și cu mult mai numeroasă. Din dreptul grădinei Publice se iviră câteva sute de trăgători, cari strigând „Ura“ săriră cu baionetele contra vrăjmașului. Comisarul agitându-și capelul cu tresă în aer, ridicând sabia în sus, strigă „Pe ei mă !“ și mulțimea porni din nou spre inamic cu strigăte disperate.

Nemții uluiți de acest neașteptat ajutor și crezând pe comisar vr’un general, o rupseră la goană pe podul care răsuna sub tropăiturile lor.

„Nu vă lăsați fraților!“ țipă majurul către milițieni. Tocmai atunci debarca în gară infanteria venită în ajutorul armatei de front dela Bumbești. Soldații se luară in goană după Nemții, care alergau cu disperare, împrăștiindu-se în tot câmpul. Mulți din ei cădeau pe jos și nu se mai sculau, apucați de spaima morții.

-  „Uite mă Trică!“ zise comisarul către un milițian, luând de guler un soldat german, „ăsta e beat ca un porc, d’aia veneau ca nebunii spre noi“. 

***

Presiunea dela flancul drept al inamicului continua cu toată furia. Soldații noștri săriră din nou la atac susținuți de artilerie, trec prin focurile de mitraliere și iau în baionetă pe trăgătorii cari se încăpățânau să reziste pe poziție. Linia germană se risipește și retragerea începe. Românii nu le dă răgaz si fuga se întinde și la unitățile cari luptau cu armata dinspre Tg.-Jiu.

Tocmai atunci trăgătorii unui regiment de al nostru văzură cu mirare la aripa lor dreaptă, o mulțime de Nemți, fugind într’o dezordine cumplită fără arme și ofițeri. Era detașamentul ce se retrăgea în goană, urmărit de milițienii din Tg.-Jiu.

Trei zile în urmă divizia 11 bavareză numită „divizia sburătoare“, „sburase“ pe lumea cealaltă sdrobită complect de divizia 11-a Românească. 

FLOARE DE DRUM - de Traian Demetrescu

FLOARE  DE  DRUM de Traian Demetrescu Pe-o margine de drum, departe,Ca un pribeag pierdut în lume,Creștea o floare solitară,Ce poartă cel mai dulce nume. Înstrăinată-ntr-o mulțimeDe ierburi și de grâne-nalte,Părea batjocorită, moartă,Uitată, printre celelalte. Sub vântul ce trecea zburdalnicEa s-apleca tot spre pământ,Precum o floare gânditoareCe plânge lângă un mormânt. Nu știu de ce atras spre dânsa,Apropiindu-mă încet,Am cugetat adânc atunceaLa sufletul unui poet !

 

ARTISTUL JAPONEZ CARE CREEAZĂ LUCRURI UIMITOARE DIN FRUNZE SIMPLE

 

Nu există o modalitate corectă sau greșită de a face artă. Oricine poate crea orice, folosind orice formă, mediu, material sau pânză dorește. Și, prin urmare, alegerea acestor lucruri este o artă în sine. Eroul poveștii - al cărui nume nu-l cunosc, postările sale de pe Instagram au ca identitate lito_leafart - căuta inspirație pentru arta sa din natură, folosind ca material frunzele simple.


O altă lume trăiește în frunze, plină de minunate animale drăguțe, motive idilice de confort la domiciliu, referințe aleatorii la cultura populară, inclusiv. Desigur, pentru a le crea, este nevoie de multă muncă migăloasă și detaliată. Artistul recunoaște că este o modalitate excelentă de a face față propriei afecțiuni - Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție.  Recunosc, admir foarte mult persoanele care nu se dau bătute, care poate, nu într-un mod strălucitor și ...”vânat de news”, iși urmăresc un vis, combat o boală/handicap, lucrează cu mintea sau sufletul sau....cu amândouă (în cazul artiștilor).

Veși recunoaște multe subiecte din basme (Aladin) sau filme (ET., Războiul Stelelor).

OMULE, SLABĂ FIINȚĂ... - de Costache Conachi

 

OMULE, SLABĂ  FIINȚĂ... de Costache Conachi Omule, slabă ființă și la patimi cu plecare,Unde ți-i înțelepciunea, unde ți-i mintea cea mare ?...De te 'nalți și sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,De măsuri pămînt și ceruri și pătrunzi tainele firii, —Nu te îngânfa, că ești țărna, pe care o poartă vuitul...Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îți sapi mormîntul !Pururea ție stăpâne, pururea duc și te poartă;Ele sînt în toată vremea a vieței tale soartă.Ce poate înțelepciunea, ce poate și biata minte,Când prăpăstii privesc ochii și 'napoi și 'nainte ?Și se 'ncape biruință sau răbdare sau putere,Când frageda inimioară se despică de durere ?Și se 'ncape vr'o mărime, când ființa pătimesce,Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce ?...

ȚĂRM DOBROGEAN - de Alexandru Călinescu

 

ȚĂRM  DOBROGEAN de Alexandru Călinescu Te-am zăvorit în mine, drum dobrogean: senin;Cu cerul prins în pleoape, cu mori de vânt porniteSă-adulmece lumină. Sub sălcii despletiteÎși potriviau copiii cununi din flori de in. La Jurilofca - veseli - pescarii aduceauTot aurul din ape să-l pună'n cherhanale...Era pe țărm o fată cu șorț și cu sandale,Ce'nșiruia mărgele și ochi-i umezeau O barcă'și mișca pânza: cum luneca pe Razelm- Tot croșetând dantelă ce se topea în soare -A sărutat „Portița” și s'a pierdut în mare...Și azi îi văd vintreaua când fruntea'n mâni mi-o razem. În suflet amintirea-i ca floarea 'ntr'un pahar...Pe unde violete, albi, pescărușii seriiPluteau cu somnu'n pleoape. Din palmele tăceriiTârziu - a plâns stea mică pe-o casă de pescar.  будет здесь

CAFEAUA FIERBINTE - de Dan Mitrache

CAFEAUA  FIERBINTE de  Dan Mitrache motivul era cafeauadiscutam oriceapoi tăceamsorbindu-neîntre caimac și zaț arome de cuvintepriviriluări-aminte mereu cafeamereu fierbinte.

SIMFONIA TOAMNEI - SPLENDIDE ACUARELE DE ROLAND PALMAERTS

 

Acuarelele artistului belgian Roland Palmaerts descriu peisajele calde din toamna Canadei. Imaginile sufletului sunt pline de lumina soarelui. Coroane portocalii de copaci, alei de grădini și parcuri publice, străzi ploioase. Toamna este luminoasă, emoționantă, frumoasă ! Ronald Palmaerts a crescut într-o familie de artiști. De aceea, vede frumusețea naturii într-un mod special și înțelege cum să o descrie pe pânze.

În lucrările sale, folosește acuarele, combinându-le cu acrilice. Această metodă îi permite să diversifice culorile pentru a revigora pânza, pentru a aprinde peisajul cu o revoltă de culori specifice toamnei de oriunde, nu numai din Canada . Aceasta este o caracteristică individuală a stilului autorului său. Fiecare pictură este construită pe contraste de culoare și umbră. Vedeți cât de frumoasă poate fi toamna! Dar...știam deja, nu-i așa ?