François Martin Kavel 1861 - 1931 - PICTOR FRANCEZ

ÎN LINIȘTE MI-E DOR - de Florin Dumitru

ÎN LINIȘTE MI-E DOR de Florin  Dumitru Afară a-nceput ușor a ninge,  Într-un apus cum numai în povești  A fost dintotdeuna și există, E liniște aici și tu... nu ești!  Prin sat, pe uliți... doar pustiu.  În vale doar un câine latră. Iar pe la case-ntr-un târziu  Se-aprind lumini și focu-n vatră! Clipesc așa... preț de-o secundă  Și timpul să-l opresc aș vrea  Să nu-i mai las nimic s-ascundă  Și eu sunt nins de vremea mea!  În liniște mi-e dor... mi-e sete,  De-acele vremurile ce-au trecut.  Despre cei dragi numai portrete Și versuri scrise cu dor mult!  E liniște aici și tu... nu ești!  Pe-afară neaua a albit pământul  Te simt oricum aproape, mă privești,  Te-aud adesea fredonându-ți cântul.

VEI RAMÂNE - de Constantin Sandic

VEI  RAMÂNE de  Constantin Sandic De când te știu, nu a trecut o zi   Să nu mă ducă gândul pe la tine,   Să nu te simt de parcă tu ai fi   Mereu aici, alături lângă mine.  Tu ești lumina ce-mi aprinde ziua,   Când sufletul mi-e plin de întuneric.   A ta privire ce pătrunde în mine   Mă face parcă să fiu mai puternic.  De-ai ști cum bate inima în mine,   Chiar și atunci când te visez prin somn.   Tu pentru mine ești mereu reală,  Și când sunt treaz, dar și atunci când dorm.  Nu aș putea acum nici să-mi închipui   Că te-aș putea uita cândva vreodată.  Coșmarul cel mai mare ar fi să văd   Cum te-ai întoarce și-ai pleca spre poartă. Dar nu va fi să pleci, tu vei rămâne,   Căci universul a hotărât așa.   În lume nu-i nimic din întâmplare…  Tot ce e scris, se va împlini cumva.

ROMANȚA DE TOAMNĂ - de Vasile Alecsandri

ROMANȚA  DE TOAMNĂ  de Vasile Alecsandri De-aș fi-n a tinereții floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare În veci lumina nu apune, Multe-aș avea în taină-a-ți spune Ca să devii tu gânditoare. De-aș fi ce-am fost pe lume-odată, Privind în față viitorul, Când mă-ndrăgeam de orice fată Ce-mi părea soră cu amorul, Aș deștepta în tine dorul Cu-a mea cântare înfocată. Dar nu-s în floarea tinereții, Și nu-ndrăznesc nimic a-ți zice! Mergi dar, copilă,-n calea vieții Întâmpinând zâmbiri amice. Eu te-oi privi oftând, ferice, Răpit de farmecul frumuseții. Și însă de-ai vrea să ai parte... Dar ce zic? Timpul ne disparte. Tu ești sosind, eu în plecare, A ziorilor vie lucire Nu poate, ah! avea-ntâlnire Cu-apusul palid ce dispare!

ZADARNIC de Octavian Goga

ZADARNIC  de Octavian Goga Zadarnic plânge vântul și nucii plâng, bătrânii, Frăgarul din ogradă, și cumpăna fântânii... Și plânge mama biata... și cum ar vrea s-o-nșele Povestitorii jalnici ai pribegirii mele. La mine vii cu cartea, cu gând să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane, Cucernic faci agheasmă, și mâna ta, părinte, Stropește casa tatii, ca bine-s-o-cuvinte. Dar în zadar mă-nvălui încet cu patrafirul Și fruntea mea fierbinte o răcorești cu mirul... Zadarnic mamii-i cade o lacrimă pe iie, Zadarnică e slujba lui sfântu Vasilie !...

DĂSCĂLIȚA de Octavian Goga

DĂSCĂLIȚA de Octavian Goga Când, tremurându-și jalea și sfiala, Un cânt pribeag îmbrățișează firea, Și-un trandafir crescut în umbră moare, Și soare nu-i să-i plângă risipirea, Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare, A vremii noastre dreaptă muceniță, Copil blajin, cuminte prea devreme, Sfielnică, bălaie dăscăliță. Ca strălucirea ochilor tăi limpezi, Poveste nu-i mai jalnic povestită, Tu ești din leagăn soră cu sfiala, Pe buza ta n-a tremurat ispită. Cununa ta de zile și de visuri Au împletit-o rele ursitoare, Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă, Și mână nu-i atâtea știutoare. Moșnegi, ceteți ai cărților din strană, Din graiul tău culeg învățătură, E scrisă parcă-n zâmbetele tale Seninătatea slovei din scriptură. În barba lor, căruntă ca amurgul, Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte, Căci văd aievea întrupat ceaslovul În vorba ta domoală și cuminte. La tine vin nevestele să-și plângă Feciorii duși în slujbă la-mpăratul, Și tu ascunzi o lacrimă-ntre slove, În alte țări când le trimiți oftatul... Și fete vin, să le-nflorești altița, La pragul tău e plină ulicioara, Și fetele își șopotesc în taină: "Ce mâini frumoase are domnișoara!" ...Așa, grijind copiii altor mame, Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară, Iar căpătâiul somnului tău vitreg De-un vis deșert zadarnic se-nfioară. Tu parc-auzi cum picură la geamuri Un ciripit de pui de rândunică Și-un gând răzleț îți înfierbântă tâmpla, Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică. Sfios, amurgul toamnei mohorâte Își mișcă-ncet podoaba lui bolnavă, Ca din cădelniți fumul de tămâie, Prelung se zbate frunza din dumbravă. Tu stai în prag, și din frăgar o frunză La sânul tău s-a coborât să moară, Iar vântul spune crengilor plecate Povestea ta, frumoasă domnișoară...