SCENA a II- a
GRĂDINA CAPULEȚILOR -
ROMEO
(Julieta s-arată sus)
De răni nu-i pasă celui care-i teafăr?
Dar taci! Ce strălucește-acolo oare?
Sunt zorile, și Julieta-i soare.
Răsari, o soare sfânt, ucide luna,
N-o vezi ce palidă-i acum, nebuna?
E galbenă de ciudă și-i geloasă
Că tu, care-i slujești de preoteasă,
O-ntreci în farmec! O, de n-ai sluji-o!
E trist doar giulgiu-i de vestală moartă.
Tu leapădă-l: nebună-i cine-l poartă.
Stăpâna mea e... O, ar fi de-ar ști-o!...
Vorbește, nu, n-a spus nimica... Fie!
Vorbește ochiul ei, - îi voi răspunde.
Sunt prea-ndrăzneț, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri, cei mai mândri de pe cer,
Vin ca să roage ochii Julietei
Să strălucească-n lipsa lor în sfere:
Ci dac-ar fi acolo, ochii ei, -
Acei doi aștri-n capul Julietei,
S-ar rușina de strălucirea fetei
Ca zarea lămpii de lumina zilei,
Și ochii duși în ceruri ai copilei
În sfere-aeriene s-ar aprinde
Așa de viu, că păsările-ar prinde
Să cânte parcă n-ar fi noapte. - Iată!
Își las-acum obrazu-ncet pe mână...
O, ce n-aș da să fiu mănușa ei
Și să-i ating obrazul!...
JULIETA
ROMEO
Vorbește...
Vorbește încă înger de lumină,
Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină
Deasupra mea, ca-naripatul sol
Al cerului, pe care muritorii
Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,
Cum suie galopând viteaz pe nori
Alene-umflați de vânt, vâslind departe
În poalele văzduhului...
JULIETA
Romeo !...
De ce ești tu Romeo ?... Uită-ți tatăl !
Tăgăduiește-ți numele, ori dacă
Nu vrei - O, jură-mi că vei fi al meu
Și-atunci de tot ce sunt mă lepăd eu !
ROMEO
Să mai ascult, ori să vorbesc ?
JULIETA
Vrășmaș
Mi-e numele tău numai ! Tu rămâi
Același, chiar de n-ai fi Montague !
Ce-i Montague ? - Nu-i mână, nu-i picior,
Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.
Un nume ce-i ? - Un trandafir, oricum
Îi spui, exală-același scump parfum!
Așa, Romeo, de nu-i spun Romeo
Nu pierde din desăvârșirea lui
Nimic... O, neagă-ți numele, Romeo !
Și-n schimbul unui nume care n-are
Nimic cu tine-a face, - ia-mă toată !
ROMEO
Fac tot ce-mi spui: zi-mi doar «iubite» deci!
Primind așa botezul nou, ți-o jur
Că nu mai vreau să fiu Romeo-n veci!
JULIETA
O, cine ești, tu, ce-adumbrit de noapte,
Pătrunzi în taina mea?
ROMEO
Eu, după nume,
Nu știu și nu-ți pot spune cine sunt.
Și numele, fiindcă ți-e vrăjmaș,
O, scumpă sfântă, mi-e urât și mie.
Să-l am în scris l-aș rupe!...
JULIETA
Nici o sută
De vorbe n-a sorbit urechea mea
Din gura ta, dar vocea-i mi-i știută
Nu ești Romeo, tu, un Montague?
ROMEO
Nici unul, nici cel'lalt nu-s, de nu-ți place.
JULIETA
Dar pentru ce și cum veniși încoace?
E zidu-nalt, greu de sărit, și locul
E moarte - o, gândește cine ești -
De te-ar zări vreunul dintre-ai mei!
ROMEO
Aripile iubirii mă-nălțară.
Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.
Iubirea-ncearcă tot ce iartă firea
Iubirii... și de-aceea nu mă tem
De toți ai tăi!
JULIETA
Dar dacă te-or zări,
Vai, te-or ucide!
ROMEO
Ochii tăi frumoși
Sunt pentru mine mai primejdioși
Ca douăzeci de spade de-ale lor.
Privește blând: privirea ta blajină
Mă apără de ura lor haină!
JULIETA
N-aș vrea cu nici un preț să fii văzut.
ROMEO
De ei m-ascunde noaptea-n negru-i scut.
De nu ți-s drag, mai bine să mă vadă:
Sunt mai voios să mor străpuns de spadă
Decât să mai trăiesc urât de tine!
JULIETA
Dar drumul către locu-acesta cine
Ți-l arătă?
ROMEO
Iubirea care-ntâi
M-a pus să cercetez. Ea-mi dete sfaturi,
Eu ochii mei i-am dat... Nu sunt pilot,
Dar dac-ai fi liman departe-n zare,
Scăldat de cea mai depărtată mare,
Tot aș porni spre tine-n pribegie...
JULIETA
Tu știi că noaptea-mi adumbrește fața,
Altcum mi s-ar zări-n obraji roșeața
De tot ce m-auziși spunând-nainte.
O, ce n-aș da să pot să fiu cuminte,
Să neg ce-am spus. Dar n-am ce face! Spune,
Tu mă iubești? Știu că vei zice: da!
Și eu te cred. Dar dacă-mi juri, tu poate
Îți calci cuvântul și așa se zice
Că Joe râde de amanți sperjuri.
Frumosul meu Romeo, de ți-s dragă,
O, spune-mi-o cu inima întreagă,
Și de socoți c-am fost prea lesne-nvinsă,
M-oi arăta ursuză, neîndurată,
Voi zice nu, ca tu să-ți dai silința
Să mă câștigi. Altmiteri niciodată !
Frumosul meu Romeo-s prea duioasă
Și poți să crezi de-aceea că-s ușoară,
Dar crede-mă că sunt mai credincioasă
Decât acelea care știu să pară
Mironosițe. Poate că și eu,
O recunosc, mă prefăceam străină,
Dar, tu ai fost jos, în grădină,
Și pân' să prind de veste, m-ai surprins
Când izbucnea iubirea-mi mai aprins.
Deci iartă. Nu-mi lua acea pornire
Drept un ușor capriciu de iubire,
Trădat astfel de noaptea-ntunecată...
ROMEO
Copilă, jur pe sfânta lună care
Chenar de-argint pe vârf de pomi brodează...
JULIETA
O, nu-mi jura pe luna-nșelătoare,
Ce-și schimbă discu-n fiecare lună,
Nu vreau să fii și tu din cei ce mint...
ROMEO
JULIETA
Nu jura deloc!
Sau fură-mi doar pe nobilul tău suflet
Pe sfântul idol din altarul meu,
Și te voi crede...
ROMEO
JULIETA
Las', nu jura! Oricâtă-i fericirea
Pe care-o simt acuma lângă tine,
Dar legământul astei nopți îmi vine
Prea iute, nu știu cum, prea fără veste,
Prea ca un fulger care nu mai este
Pân' ce zice: fulgeră! - O, du-te dar,
Dulcele meu! Și-a verii adiere
Învoaltă floare tacă din bobocul
Iubirii noastre pân' la revedere !
Somn dulce! Noapte bună ! Și coboare
În sânul tău o pace-așa de dulce
Ca și sânul Julietei care
Se duce, obosită, să se culce...
ROMEO
Ah, tu mă lași așa nemângâiat?
JULIETA
Ce mângâiere-mi ceri tu-n astă noapte?
ROMEO
Dă-mi jurământul tău în schimb pe-al meu.
JULIETA
Eu ți l-am dat, -nainte de-a mi-l cere...
Și tot aș vrea să am și ți-l dau încă!
ROMEO
Vrei să-l oprești? De ce, odorul meu?
JULIETA
Ca să ți-l dau într-una înapoi!
Și totuși nu doresc decât ce am.
Ca marea nesfârșită-i bunătatea-mi
Și dragostea-mi ca marea-i de adâncă.
Din ce tot dărui, tot mai mult am încă,
Și-amândouă-s fără de hotare...
Aud un zgomot... Plec, rămâi cu bine,
Iubitul meu...
(Se aude vocea doicii: «Domnișoară!»)
Îndată, doică... Viu...
O, mândre Montague, fii credincios!
Așteaptă-mă... Viu într-o clipă iarăși... (Iese)
ROMEO
O, sfântă noapte! Mult mi-e teamă
Că tot e doar un vis, fiindcă-i noapte...
Prea dulce e să poată fi aievea!
JULIETA
(Apare din nou)
Romeo, un cuvânt și noapte bună!
De ți-e cinstit amorul tău și vrea
Căsătorie, dă-mi atunci de știre
Prin cineva pe care-l voi trimite
La tine mâine, ca să afle: Unde
Și când vrei tu să ne serbăm logodna?
Stăpân mi-ești, te urmez în lumea-ntreagă...
(Același glas: «Domnișoară!»)
Viu, viu acum... Dar dacă n-ai gând bun
Te rog...
(Același glas înăuntru)
O clipă... viu... Să nu mai stărui
Și lasă-mă durerii să mă dărui
Pân' ce-oi muri... Trimit la tine-n zori...
ROMEO
Pe partea mea din ceruri...
JULIETA
(Apare iar la fereastră)
Noapte bună
De mii de ori! (Iese)
ROMEO
De mii de ori mai rea,
De nu mă luminează raza ta!
Iubitul spre iubita lui aleargă
Cum fuge leneșul școlar de carte,
Cum el spre școală nu dă zor să meargă,
Tot astfel greu iubitul se desparte.
JULIETA
Romeo! Sss... Glas de șoimar să am,
Să pot momi un șoim așa de mândru!
Robia-i răgușită, nu cutează
Să strige tare, căci ar sparge bolta
Ecoului, și poate că i-ar face
Mai răgușit sonoru-i glas de aer,
Decât al meu de când tot spun: Romeo!
ROMEO
E viața mea ce m-ar striga pe nume!
Ce argintiu de dulce sună glasul
Iubirii, noaptea, în auzul celui
Ce-ascultă dulcea-i muzică...
JULIETA
ROMEO
JULIETA
Mâine dimineață, spune,
La cât trimit?
ROMEO
JULIETA
Pân-atunci
Sunt douăzeci de ani! Dar nu mai știu
De ce te rechemai...
ROMEO
Mă las dar
Să stau aici până-ți aduci aminte...
JULIETA
Spre-a te vedea, aș vrea să uit într-una
Gândind ce dulce e să-mi fii aproape...
ROMEO
Ca tu să uiți mereu, aș tot rămâne,
Uitând de am alt adăpost pe lume...
JULIETA
E-aproape zi; să pleci acum aș vrea,
Dar nu mai mult ca fata ce se joacă
Lăsând din mâini să-i zboare cănărașul -
Sărmanul rob în laț - și-apoi l-atrage
Di nou spre ea, cu firul de mătasă,
Fiindu-i drag, dar și fiind geloasă
De libertatea lui...
ROMEO
JULIETA
Ah, dac-ai fi iubite! Dar atunci
Iubirea mea ar fi așa nebună,
Că poate te-aș ucide. Noapte bună!
O, despărțire! O, griji dulci și-amare!
Dar fug de-acuma, că aș fi în stare
Să-ți strig mereu, mereu, de mii de ori,
Tot «noapte bună» într-una până-n zori.
(Iese)
ROMEO
Coboare-se pe ochii-ți somnul blând
Și dulcea pace-n inimă și-n gând.
De ce nu sunt eu somnul s-odihnesc
Alăturea de chipu-ți îngeresc!
Merg să-mi spun fericirea, să-l implor
Pe bunul pustnic să-mi dea ajutor.
