Ion Neculce
1672 (?) - 1745 sau 1746
PREDOSLOVIE
Acest
pământ al Moldovii n-au fost aședzat de demult de oameni, să fie fost
trăit într-însul cu pace, ce în câteva rânduri au fost și pustiiu. Deci
pentru acee nu se află letopisețe scrisă de pământeni vechi. Ce de la o
vreme, de la descălecatul lui Dragoș-vodă, târziu s-au apucat Urechi
vornicul de au scris din istoriile a doi istorici leșești. Și l-au
scris până la domnia lui Aron-vodă.
Apoi au mai făcut după Ureche vornicul și un Simion dascăl, și un
Misail călugărul, și un Evrstatie logofătul, și iar l-au scris, când au
scris Ureche vornicul, până la Aron-vodă. Numai aceștie, poate-fi, au
fost oameni neînvățați, de n-au citit bine la istorii, că au defăimat
pre moldoveni, scriind că sunt din tâlhari. (Referire la afirmația
compilatorilor cronicii lui Ureche, după care ne-am trage din
răufăcătorii eliberați din închisorile romanilor). Pentru aceasta dară
nimene din scrisorile lor, nici cele ce ar fi fost adevărate, audzite
sau vădzute a lor, nu le pot oamenii crede.
Iară pre urma acestora, s-au apucat dumnealui Miron Costin,
vel-logofăt, de au făcut un letopisățu. Și cât n-au putut istovi Miron
logofătul l-au istovit fiiu-său, Nicolai Costin, biv-vel-logofăt, și
l-au scris di-nceputul lumii, arătând cine a trăit pre acest pământ, cu
mărturii a istorici streini. Și l-au scris până la Dragoș-vodă, și de
la Dragoș-vodă l-au scris di pe izvodul lui Ureche vornicul până la
Aron-vodă. Însă mult l-au împodobit, mai frumos, și Miron logofătul și
fiiu-său Nicolai Costin. Iar mai înainte nu să mai găsește scris de
Miron sau fiiu-său Nicolai. Poate-fi, de or fi și scrise de Nicolai
logofătul, dar or fi poate-fi tăinuite (ascuns), și până acmu la ivală
n-au ieșit.
Iară de la Dabije-vodă înainte îndemnatu-s-au și Ion Neculce,
biv-vel-vornic de Țara de Sus, a scris întru pomenirea domnilor. Însă
până la Duca-vodă cel bătrân l-au scris di pe nește izvoade ce au aflat
la unii și la alții și din audzitele celor bătrâni boieri; iară de la
Duca-vodă cel bătrân înainte, până unde s-a vide, la domnia lui Ion-Vodă
Mavrocordat, nici de pre un izvod, a nemărui, ce au scris singur,
dintru a sa știință, cât s-au tâmplat de au fost în viiața sa. Nu i-au
mai trebuit istoric strein să citească și să scrie, că au fost scrisă în
inima sa. Deci vă poftescu, cetitorilor, pre unde ar fi greșit condeiul
mieu, să priimiți, să nu gândiți că doară pre voia cuiva sau în pizma
cuiva, ce, precum s-au întâmplat, cu adevăr s-au scris. Doar niscaiva
veleaturi a anilor de s-or fi greșit, iară celelalte întru adevăr s-au
scris.
Mai socotit-au și din letopisățul lui Evstratie logofătul și a lui
Simion dascălului și a lui Misail călugărul nește cuvinte câteva, de nu
le-au lăsat să nu le scrie, ce le-au scris, măcar că dumnealui Miron
logofătul și cu Nicolai fiiu-său nu le-au scris, și-i ocărește. Și să
cade să-i ocărască, unde face că sunt moldoveni din tâlhari. Bine face
că-i ocărește și dzice că sunt basme. Iar pentru Dumbrava Roșie, cum că
au arat-o Bogdan-vodă cu leșii, Miron logofătul au lăsat de n-au scris.
Dar acee dzică să nu fie basmă. Și pentru neamul Movileștilor, și cum
li s-au numit aceste nume, dintru Ștefan-vodă cel Bun, Moghila, iar
nu-i basmă. Și altele multe n-or fi știut istoricii streini, ca să le
pomenească toate. Deci o samă de istorii mai alese și noi nu le-am lăsat
să nu le scriem. Însă nu le-am scris la rândul lor, ce s-au pus de o
parte, înaintea domniii Dabijii-vodă s-au scris.
Ce cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede,
iarăși bine va fi, cine cum îi va fi voia, așa va face. Că mulți
istorici streini, de alte țări, nu le știu toate câte să fac într-alt
pământu. Tot mai bine știu cei de locu decât cei streini, însă ce să
face în viiața lor, iară nu în delungate vremi, iar istoriile celi vechi
mai bine le știu istoricii, că le au scrisă, iară nu audzite.
Deci, fraților cetitorilor, cu cât veți îndemna a ceti pre acest
letopisăți mai mult, cu atât veți ști a vă feri de primejdii și veți fi
mai învățați a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oștire,
ori de voroave, la domni și la noroade de cinste.
O SAMĂ DE CUVINTE
(fragmente)
O
samă de cuvinte ce sîntu audzite din om în om, de oameni vechi și
bătrâni, și în letopisețu nu sânt scrise, ce s-au scris aice, după
domnia lui Ștefăniță- vodă, înaintea domniii Dabijii-vodă. Deci cine va
ceti și le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi
bine; cine precum îi va fi voia, așa va face.
I
Ștefan-Vodă cel Bun, luuund domnia Moldovii, și viind
turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Galați, i-au bătut foarte
rău pre turci...Și în câteva rânduri s-au bătut Ștefan-vodă cu turcii.
Iară când s-au bătut la Războieni, atunce s-au aședzat (s-a înțeles)
turcii cu Ștefan-vodă. Și le-au dat hotar și olat (ținut, moșie)
Bugeacul și au făcut pace. Și turcii apoi au adus tătari din Crim și
i-au aședzat în Bugeac, carii stau și până astădzi, precum au aședzat și
la Hotin lipcani (tătari de la Hotin, originar din Lituania)
II
Ștefan-Vodă cel Bun multe războaie au bătut. Și așe să aude
din oameni vechi și bătrâni, că, câte războaie au bătut, atâte mânâstiri
cu biserici au făcut.
III
Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au
apucat să facă mânâstirea Putna, au tras cu arcul Ștefan-vodă dintru
vârvu de munte ce este lângă mânăstire. Și unde au agiunsu sîgeata,
acolo au făcut prestolul în oltariu (masa din altar). Și este mult locu
de unde au tras până în mânăstire. Pus-au și pe trii boierenași de au
tras, pre vătavul de copii și pre doi copii din casă. Deci unde au
cădzut săgeata vătavului de copii au făcut poarta, iar unde au cădzut
săgeata unui copil din casă au făcut clopotnița. Iar un copil din casă
dzică să fie întrecut pe Ștefan-vodă și să-i fie cădzut săgeata într-un
delușel ce să cheamă Sion, ce este lângă mânăstire. Și este semnu un
stâlpu de piatră. Și dzic să-i fie tăiat capul acolo. Dar întru adevăr
nu să știe, numai oamenii așe povestescu. Fost-au și bisericuță de lemnu
întru acel delușel și s-au răsipit, fiind de lemnu. Și așe au fost
făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită, zugrăveală mai mult
aur decât zugrăveală, și pre dinlăuntru și pre denafară, și acoperită cu
plumbu. Și dzicu călugării să fie fost făcut și sfeșnicile cele mari și
cele mici și policadru și hora (naos) tot prisne de argint (argint pur,
neamestecat) și pe urmă să li fie luat un domnu și să fie făcut alteli
de spije (de fontă), care le-am apucat și noi. Iat strâcindu-să un
clopot mare la mănăstire și făcând călugării clopotul a doa oară, au pus
aceste toate ce scriu mai sus în clopot, ca să fie mai mare.
Lăsat-au Ștefan-vodă cel Bun la mănăstirea Putna, după moartea lui,
arcul lui și un pahar, ce vorbie călugării la mănăstire că este de
iaspis (piatră semiprețioasă) ce era în chipul marmurii albe și al
farfurii (porțelan), ca să fie întru pomenire la sfânta mănăstire. Și
arcul l-au fost trăgând cu vârtej. Și la vremea lui Constantin
Cantemir-vodă, fiind răscoale, au vinit niște cazaci cu leși, cu
moldoveni joimiri (mercenar), vrând ca să jecuiască ce ari găsi în
mănăstire. Deci fiind un turnu cu bună tărie, nu pute să jecuiască. Deci
au dzis călugărilor să de turnul, că nu vor lua a mănăstirii nemică.
Iar călugării, necredzând, nu vre să de turnul. Iar acei căzaci cu leși
și cu moldoveni îndată au aprinsu mănăstirea, iar călugării, vădzând că
aprind mănăstirea, îndată au dat turnul. Atunce, îndată, având pușci de
apă (tulumbă, furtun), acei căzaci, leși și moldoveni au stinsu focul.
Deci atunce au jecuit tot din turnu ce au fost a boieri și neguțitori,
iar a mănăstirii n-au luat nimică, fără numai arcul lui Ștefan-vodă. Iar
păharul au fost până la triia domnie a lui Mihai Racoviță-vodă. Și
scoțându-l din turnu un egumen, pre nume Misail Chisiliță, și vrând să
se fălească, au băut la masă cu acel păhar al lui Ștefan-vodă, cu niște
slugi boierești, ce era zlotași (încasatori de dări). Și bând mult cu
acel păhar, s-au îmbătat, și fiind beți, au stricat un lucru scumpu
domnescu și de minune ca acela.
Poezia Frumoasă e natura
de Grigore Alexandrescu
Frumoasă e natura, frumoasă dimineața,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Și roua și zefirul, și floarea și verdeața,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor,
Și vântul îți șoptește misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Și visuri fericite, iluzii îngerești,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești.
Când soarta nemblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita.
Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor,
Și vântul îți șoptește misteruri de amor.
