duminică, 31 mai 2020

PĂRĂSITĂ - de Emil Gârleanu


White Horse High quality Photo print canvas choose your size | eBay


Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată.

Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca și cum ar aștepta pe cineva. La amiază vine la apă; își știe locul la jgheab; pe lângă ea nu se simte nici un cal. Toți ceilalți beau mai încolo. Arareori seara, își aduc aminte de dânsa. Atunci aude glasul călărețului, care gonește caii, cum o strigă prelung: „Martaaa!” Ea întoarce capul și o ia înapoi. Vine la pas, sleită de puteri, printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating ușor, ca și când ar alinta-o. Și parcă întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși, alungându-se unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii grozav de adânci, în care, dacă ar putea să se uite, ar cădea amețită poate. Merge drept pe marginea povârnișului, înfășurată în mirosul cimbrului ce crește tocmai pe fund. Păzitorii hergheliei au privit la început lucrul acesta mirați, apoi au lăsat-o, doar a luneca odată, să scape de dânsa... Dar ea pune piciorul încrezătoare, merge cu gâtul întins, cu nările umflate, să simtă mai tare mirosul ierbii sălbatice, care parcă o înviorează. Apoi străbate satul; câinii nu o latră, copiii nu o fugăresc, nimeni nu se apropie de dânsa. În grajd, un grajd părăsit în care numai ea stă, într-o încăpere singură, își găsește întotdeauna fânul. Iarna e ca într-o pivniță; și noaptea, când viscolul geme la ferestre ca un uriaș rănit, ea se culcă jos între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... 

În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și cum ar fi fost prăjite, și iarba se încălzi sub dânsa ca într-un culcuș. Și deodată, vântul începu să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile și le încurcau într-o rețea. Un tunet de-abia se auzi; pe deasupra, păsările alergau grăbite, scoțând țipăte de spaimă. De departe, dinspre munți, venea ropotul ploii. Se sculă în picioare, îngrijată, când cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, din coamă apa se scurgea ca dintr-un izvor. O apucă un tremur. Un tropot înăbușit îi izbi auzul: herghelia se întorcea în fugă; și prin vuietul ploii un glas răsună prelung: „Martaaa!” și a doua oară: „Martaaa!” Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ce se revărsa de sus, luă drumul înapoi, pășind ca printr-o băltoacă în care picioarele i se afundau și ajunse la marginea prăpastiei. Ploaia cădea cu furie, aproape nu mai putea merge; se opri deasupra deschizăturii adânci, în fundul căreia șuvoiul gâlgâia înfuriat. Și, fără de veste, i se păru că se mișcă sub ea pământul; nici n-avu vreme să se înfricoșeze, malul se desprinse mai întâi domol, răsturnând-o pe-o coastă, apoi se surpă dintr-o dată, repede, la vale, rostogolind-o până în adânc, oprind-o tocmai pe un dâmb dedesubtul căruia fierbea pârâul. Și vântul, care sufla printre malurile prapastiei, curgând și dânsul ca o apă, aplecă mănunchiurile înalte ale cimbrului sălbatic peste trupul ei zdrobit. 


LIKE this pic.......hmmmm, makes you wonder, from the pic......"What it's he/she thinking????"


sâmbătă, 30 mai 2020

GÂNDURI LA ÎNTÂMPLARE - de Larysa




GÂNDURI  LA  ÎNTÂMPLARE

de  Larysa




Să vă mai spun şi despre toamna mea...
 Nu cred că are rost când voi o tot pictarăţi fără seamăn cu-a inimii şi-a gândului culoare !
 Să discutăm atunci de altceva,
 Un subiect luat aşa, la întâmplare...


 Am tot bătătorit prin nopţi poteci cu doruri grele, vise temătoare,
 De mi-au curs pe obrajii-mi nori întregi şi ce folos,
 Pe nimeni nu mai doare !?


 Mai bine să vorbim ca-ntre copii
 Să inventăm o joacă de copil mai mare
 Împrumutând din ale lor trăiri
 Gândul naiv şi zâmbetul de soare !


 Ce...crezi că nu te poţi juca,
Ţi-e teamă sau ţi-e jenă că ai " o veşnicie"
Şi cei de seama-ţi te vor alunga
 Din joaca lor cea plină de trufie?!


 Stai liniştit că le-ar plăcea şi lor...
 Sub masca cea de gheaţă te invidiază
Fiindcă-n ei moare "copilul" de zor
Şi Dumnezeu cu ei nu mai lucrează...!


Dă-ţi singur startul...ce ai de pierdut,
 Crezi că mai ai cumva o altă viaţă ?!
Fi tu exemplul tău de început
Şi-o să-ţi găseşti prieteni mulţi de "joacă"!


Mă-ncumet să mai scriu două-trei rânduri
 Astfel purtându-mi versul pe de rost
 Lăsându-l liber printre zeci de gânduri
 Plecând de unde parcă
nici n-a fost...!?








”DAR DIN DAR” - de Elena Oprică




”DAR  DIN  DAR”


de  Elena  Oprică


Dacă-ntre ale vieţii daruri ai primit
 Ceva frumos, vrednic de dăruit,
 Tu dăruieşte, căci nu sărăceşti
Şi "dar din dar" , cândva ai să primeşti !
 ...Şi nu te-ncrâncena că " ea" împarte
Şi altor inimi zâmbetele-i destinate
 S-aducă alinare prin apus...
 "Daru"-i, nu e al ei, nu-i nici al tău,
 E-al tuturor şi al Celui de Sus !!







vineri, 29 mai 2020

ÎNĂLȚAREA - de Traian Dorz



https://dej24.ro/wp-content/uploads/2016/06/Inaltarea-Domnului-Ziua-Eroilor.jpg

ÎNĂLȚAREA

de   Traian Dorz



De lângă Locul Mângâierii,
Te-ai înălţat spre zări cereşti,
desăvârşit se împlinise
tot ce veniseşi să-mplineşti.


În urmă-Ţi rămâneau trimişii
încredinţaţi de tot ce-ai spus,
să-Ţi meargă martorii-Nvierii
din Răsărit până-n Apus.


Priveau îndureraţi Plecarea,
dar fericiţi, Nădejdea lor,
nemângâiaţi de-această clipă,
dar răsplătiţi de Viitor.


Le rămăsese Adevărul,
mai aşteptau Puterea Sa, –
şi-apoi, mergând, schimba-vor lumea
prin jertfa lor şi Jertfa Ta.


Privind Nălţarea Ta, Iisuse,
şi harul Tău făgăduit,
având Credinţă şi Nădejde,
şi Dragoste – au biruit.


Privim şi noi a Ta Nălţare
şi credem în Venirea Ta,
Biserica întreagă-n luptă
a suferit şi-a-nvins prin Ea!









luni, 25 mai 2020

ÎN OGLINDA LUI FLĂCĂUL - de Florin Vasilescu




ÎN  OGLINDA  LUI  FLĂCĂUL

de  Florin Vasilescu



În oglinda lui flǎcǎul
 Îşi priveşte tinereţea,
 Ispitind uşor tandreţea
 Ca sǎ nu-l cuprindǎ hǎul.


 Zilnic îşi priveşte chipul
 Cum se schimbǎ fǎrǎ vrere
 Precum coaja unor mere
 Când sǎrutǎ jos nisipul.


 Dacǎ stǎ prea mult şi cascǎ
 Şi din viaţǎ-i muşcǎ rǎul
 Timpul îi cam ia cadoul
Şi îl lasǎ sǎ priveascǎ
În oglinda lui flǎcǎul.









DE CE MĂ CHINUI, PLOAIE ? - de Alina Moscalu





DE  CE  MĂ  CHINUI,  PLOAIE ?

de  Alina Moscalu



De ce mă chinui ploaie ?
 Cu melodii şi versuri,
 imagini călătoare pe marginea pustie,
 cu amintiri diverse...eu sunt aproape vie....
 Cu liniştea greoaie,
 Îmi clatini gingaş mersul...









joi, 21 mai 2020

FAIR - PLAY - de Elena Oprică




FAIR - PLAY

de  Elena  Oprică



Nu-ţi cer permisiunea, viaţă
Buzele pline să-ţi sărut
 Când mi-ai dat sărutări de gheaţă
Voie nici tu nu ai cerut


 Razele ce-mi risipă ceaţa
 Să nu cutezi să mi le iei
Ţi-am mângâiat şi-a morţii faţa
 Deci, zic să fie-acum fair-play !


 Vino să-mi fi vis de lumină
Cununi de fluturi de-ai să-mi faci
 Am să revărs pe pielea-ţi fină
Ploi de culoare în obraji


 Eu prind puteri nebănuite
 Surată de mă laşi să-ți fiu
 Doar una alteia sortite
 Tu să mă-ncânţi, eu să te scriu


 Căci nu e om fără de viaţă
Precum nici viaţă fără om
 Raiul terestru ne răsfaţă 
Pe toţi: fiinţă, floare, pom...


Şi nu suntem sortiţi pieirii
 Nici în tristeţe să trăim
 Tu, viaţă-rod sfânt al iubirii
 Eşti eu şi una noi să fim !


 Să nu ne despărţim surato
 Prin legea falselor nevoi
 Speranţa-n mine am păstrat-o
 Să fie dragoste-ntre noi


 Inundă-mă cu împlinire
 Prin anii goi, de toamne grei
 Să te petrec în mulţumire
Şi până dincolo...fair-play !









marți, 19 mai 2020

EVGENY SOLODKY - Pictura - Ciclul '' CORABIA FANTOMĂ''


https://images.saatchiart.com/saatchi/315407/art/3428021/2497908-XIUKKDVQ-7.jpg


https://d38we5ntdyxyje.cloudfront.net/315407/profile/IHJMCQNX_avatar_medium_square.jpg

artist Evgeny Solodky



https://images.saatchiart.com/saatchi/315407/art/3658086/2727971-LMWITVDS-7.jpg





https://images.saatchiart.com/saatchi/315407/art/4200439/3270288-GRJSEPXW-7.jpg




https://images.saatchiart.com/saatchi/315407/art/4015989/3085843-YVVMGNNQ-7.jpg





https://images.saatchiart.com/saatchi/315407/art/3291613/2361500-MMKBHENV-7.jpg




https://images.saatchiart.com/saatchi/315407/art/5453797/4523609-USPCRAPV-7.jpg




https://img0.liveinternet.ru/images/attach/d/2/146/711/146711476_569cdb506a8942e22c8c3ada856ce295.jpg



SIMPLITATEA - de Elena Oprică


 

SIMPLITATEA

de  Elena  Oprică



e simplu să fii simplul tu
 dar ce ne mai plac complicațiile
 aberațiile
 emanațiile că suntem ce nu...
 identitatea zace în rutină
n-o mai aerisim în gânduri de lumină
tot ce dorim
 pe drumuri să gonim
 să ambalăm mașinăria de tentații
 mimând relații
 între unii tot cu alții
 treaba merge o vreme cu roțile ca unse
 cum sufletele-s scurse
 până ce nici chirurgia nu va mai pretinde minuni
și-ai vrea să te răzbuni
 rămâne doar să-njuri
 ori să te rogi simplu la Dumnezeu
 "mai vreau răgaz 
să-l pot trăi pe cel din mine în simplitatea lui EU "












PARADOX - de ”Inimă de Argint”





PARADOX

de  ”Inimă de Argint”


Îngropăm adevăruri în noi 
și le protejăm cu minciuni 
pentru că avem impresia 
că așa ele sunt în siguranță. 
Și, paradoxul este 
că suntem chiar surprinși 
când ne dăm seama
că nu funcționează.
Dar, cum ar putea minciuna
să acopere vreodată adevărul
când nici măcar timpul 
nu îl poate împiedica 
să iasă la suprafață ?!







NU MAI SUNT EU - de Florin Dumitru







NU MAI SUNT EU

de  Florin  Dumitru


Nu mai sunt eu ?! Sunt mult schimbat ?!
 Posibil că-i adevărat,
 Căci am clipit și-au trecut anii
 Azi sunt și nu copilul mamii !


 Nu mai sunt eu ?! Sunt mult schimbat ?!
 Eu recunosc... azi sunt bărbat.
 Se schimbă tot așa de-odată
Azi sunt și nu copil la tată!


De vină-s anii ce se trec
 De ne schimbăm încet, încet
 De vină-s toate și nimic,
 Chiar de ești mare... de ești mic !




VISUL UNEI FLORI - de Mihai Eminescu





VISUL  UNEI  FLORI

de  Mihai  Eminescu



Când în lunca-ngălbenită 
Filomela cântă-n dor, 
Viorica vestejită 
Doarme-n valea fără flori.


Şi visează vis de aur, 
Văi de umbre şi miros, 
Unde-n luncile de laur, 
Vântul cântă răcoros.










MAGNOLIA ÎN FLOARE - de Ștefan Sitaru



MAGNOLIA  ÎN  FLOARE

de  Ștefan  Sitaru


Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.


În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!


Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...


Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.


Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.












FLORI DE SALCÂM - de Boris Ioachim



FLORI  DE  SALCÂM

de  Boris Ioachim
 

Cu dărnicie, către lume,
 Trimite-al Raiului tărâm
 În dulci parfumuri îmbăiată –
Suava floare de salcâm.


Cu veselie râd ciorchinii
 De-un alb curat şi diafan –
De fac să cadă, umilită,
Semeaţa floare de castan.


Roşcata zare-şi descreţeşte,
 Deodată, fruntea-n răsărit
Şi de uimire se albeşte –
Ghicind că vara a venit.


Adie-n aurul amiezii
 Vânt cald, cu iz dogorâtor,
 Împrăştiind parfum de floare,
 Dinspre salcâmi, foşnind uşor.


Cuprins de-o dulce ameţeală,
Mă-ntreb, de floare îmbătat,
 De nu cumva, de plictiseală,
În lume Raiul s-a mutat.


O, Doamne, iartă-mi, Te rog, gândul –
Dar prea frumos e primprejur!
Şi când mă ning, cu flori, salcâmii,
 Mă simt copil şi mă simt pur.


Şi-Ţi mulţumesc că-n rânduiala
 Lucrării Tale-ai pus temei;
Şi aştept, topindu-mă sfiala,
 Parfumul florilor de tei…


4360286_0_542e2_cd03e776_L (500x415, 354Kb)