AUSCHWITZ - LAGĂRUL DE EXTERMINARE

Pentru că am vorbit de Jurnalul Annei Frank, m-am gândit să postez câteva imagini și date despre Auschwitz - mai ales pentru cei foarte tineri.




Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.


Auschwitz este numele german al orașului din apropiere Oświęcim situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei .  Începând din 1940, Germania nazistă a construit mai multe lagăre de concentrare și un lagăr de exterminare în zonă, aflată sub ocupație germană la acea dată. Lagărele de la Auschwitz au fost un element major în perpetuarea Holocaustului; se estimează că cel puțin 4,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Cele trei lagăre principale au fost:

• Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi și sovietici.

• Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 rromi (țigani) au fost uciși.

• Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben.

Numărul exact de victime nu este cunoscut, dar majoritatea estimărilor contemporane sunt în jur de 1,1-1,6 milioane.

Ca toate lagărele de concentrare naziste, lagărele de la Auschwitz au fost operate de trupele SS conduse de Heinrich Himmler. Comandanții complexului au fost SS-Obersturmbannführer Rudolf Höß (sau Hoess ) până în vara anului 1943, iar după aceea Arthur Liebehenschel și Richard Baer. Höß a oferit o descriere detaliată a activităților din lagăr în timpul interogărilor sale de după război și în autobiografia sa. El a fost spânzurat în 1947  în fața intrării crematoriului  de la Auschwitz I.

Auschwitz-Birkenau a fost un lagăr de concentrare nazist din Polonia, care în timpul celui de -al Doilea Război Mondial a avut un rol de distrugere în rândul populației evreiești din Europa și nu numai a acesteia. Peste 1,1-1,6 milioane de oameni au fost exterminați în acest lagăr. El a fost ca în marea majoritate a lagărelor de concentrare naziste, comandat de trupele de infanterie SS. Lagărul de la Auschwitz-Birkenau a fost cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Lagărele aveau ca scop distrugerea unor minorități europene ca evreii, țiganii, etc. Alte lagăre din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau pentru "experimente" ale doctorilor naziști. La fiecare lagăr era adăugat, la ieșire câte un crematoriu pentru cadavrele deținuților. Lângă acest crematoriu se mai afla și câte o cameră de dușuri, care avea ca scop gazarea prizonierilor. În lagărul de la Auschwitz-Birkenau aceste camere de gazare și crematoriile se aflau în interiorul lagărului deoarece lagărul a fost construit într-o localitate ocupată de germani și transformată în lagăr de concentrare. Locuitorii polonezi ai Auschwitzului, care au refuzat să fie deportați fie în Germania, fie în Austria, au fost folosiți la muncă "în folosul națiunii germane", ei nefiind tratați ca și conaționalii lor care au acceptat să plece din Auschwitz. Ei erau folosiți la golirea camerelor de gazare.

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare; familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâ


Colecțiile expuse în muzeul Holocaustului de la Auschwitz includ:

- peste 110.000. pantofi;
- aproximativ 3.800. de geamantane din care 2.100. au înscrise pe ele numele proprietarului
- peste 12.000. de ustensile de bucătărie
- 470 se proteze și orteze
- 350 de îmbrăcăminte de lagăr - deținut (cu dungi)
- 250 tallisim
-  peste 6.000. de opere de artă din care 2.000. au fost lucrate (confecționate) de deținuți

To aici mai sunt expuse obiecte din inventarul armatei germane, efecte militare, indicatoare, postere, fotografii din lagăr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai jos este o ”cameră” de pedepsire a deținuților care comiteau anumite ”infracțiuni” în interiorul lagărului. De exemplu, dacă un deținut ridica de pe jos un muc de țigară aruncat de un soldat SS, era ținut noaptea afară, în frig, dezbrăcat, iar pe timpul zilei era băgat la ”izolator” - camera de mai jos este un astfel de izolator dar prin structura ei se vede că aici se putea intra  doar îngenunchiat - în patru labe cum s-ar spune și din îngustimea ei, deducem că se putea sta doar ghemuit - asta în cazul în care nu era obligat să stea doar drepți, în picioare.

 

 

 

 

  Probabil că v-ați dat seama că acesta este un perete de execuție, dar vă rog să priviți cu atenție cele două clădiri alăturate: cea din stânga este clădirea în care se efectuau experimentele medicale - este teribil să spun medicale, când toți știm acele experiențe demente efectuate de doctorul Josef Mengele (cine nu a auzit de acest monstru ?) la care se mai adăugau Horst Schumann, Carl Clauberg, Eduard Wirths și alții.

La clădirea din dreapta, erau duși cei în care mai pâlpâia o urmă de viață după ce erau torturați și supuși ”experiențelor medicale” - au ferestrele zidite tocmai pentru a nu auzi execuțiile care îi așteptau și pe ei, mutilați cum erau căci nu mai puteau fi de folos la muncă în lagăr.

Acesta este Auschwitz II - cu multe milioane de victime, aidoma celorlalte - evrei, țigani, polonezi și de alte naționalități.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cei suficient de ”norocoși” pentru a trăi în lagăr, nu depășeau 25 - 30 Kg.

 

Începând cu luna iunie 1940 - au fost uciși peste 400.000. de copii

 

 

surse:

http://en.auschwitz.org


http://en.wikipedia.org


http://history1900s.about.com

ANNA FRANK -12 IUNIE 1929 - MARTIE 1945 - JURNAL (fragmente)

Istoria jurnalului Annei Frank e cunoscută prin volumul tipărit în câteva zeci de limbi, prin piesa pe care doi dramaturgi americani au extras-o din acest jurnal și filmele pe care le-a inspirat.

Când naziștii au dat ordinul de deportare a evreilor din Olanda, două familii din Amsterdam s-au ascuns, cu ajutorul unor prieteni olandezi, în câteva încăperi disimulate de etajul unei clădiri comerciale. Au trăit acolo aproape doi ani, ferindu-se să trădeze, în orele de lucru, prin cel mai mic zgomot, prezența vieții, aprovizionați de prietenii lor olandezi. O întâmplare a dus la descoperirea lor de către gestapiști. Au fost trimiși în lagăr unde au pierit cu toții, în afară de Frank tatăl. La eliberare, acesta a găsit jurnalul pe care Anna, fiica lui mai mică, îl scrisese în anii de prizonierat.

Este unul dintre documentele care fixează trăsăturile unei epoci de negare a omului. Un copil maturizat de război și teroare își trăiește sub ochii noștri adolescența, se îndrăgostește, speră, visează, pe fondul spaimelor cotidiene, pe care sfârșitul avea să le confirme tragic.

Copilul acesta inteligent și generos, pe care epoca îl silește să-și pună întrebări deasupra vârstei, făgăduia să fie un om deosebit. Știe să observe și să judece. Prin intermediul Annei urmărim raporturile reciproce ale unui grup de oameni obligați să conviețuiască neîntrerupt, ziua și noaptea, degradarea unora, efortul altora de a nu se lăsa doborâți sau maculați. Visul și încrederea Annei Frank izbucnesc câteodată cu o vitalitate de arbore tânăr.


Toate s-au încheiat în cuptorul unui ”Vernichtungslager”.

Asasinată la cincisprezece ani, Anna Frank ar fi putut avea astăzi 83 de ani.

În 1999, ziarul TIMES o numea pe Anna Frank ca fiind ” unul din eroii secolului XX care a sfidat nazismul printr-un jurnal secret ținut într-o mansardă”.

Philip Roth o numea pe Anna Frank ”fiica cea mică a lui Franz Kafka” pentru că și acesta, după cum știm, a ținut un jurnal în secret iar opera sa, a fost publicată postum.

                                  Acesta este jurnalul Annei - originalul

JURNALUL ANNEI FRANK

(Das Tagebuch der Anne Frank)




Sâmbătă 11 iulie 1942

Dragă Kitty,

Tata, mama și Margot n-au putut să se obișnuiască nici până acum cu ceasul mare de pe Westerturm, care bate fiecare sfert de oră. Eu însă da; îmi place chiar, mai ales noaptea, îmi dă un sentiment de siguranță. Îmi închipui că ai vrea să știi acum, dacă îmi place locul unde ne-am refugiat. Să-ți spun sincer, nici eu nu știu încă. Cred însă că niciodată nu mă voi simți aici ca la mine acasă. Dar cu asta nu vreau să spun că locuința e  neprietenoasă și tristă. Uneori am impresia că mă aflu într-un pension neobișnuit. E o părere cam ciudată, nu crezi ? Aripa aceasta secretă este într-adevăr o ascunzătoare grozavă. Chiar dacă e umedă, cu odăile anapoda, nepotrivite pentru locuit, cu greu vei găsi ceva mai confortabil în Amsterdam, poate nici chiar în întreaga Olandă.

Până acum camera noastră părea tare pustie. Din fericire însă,  tata a luat cu el întreaga colecție de artiști de cinema și de ilustrate și eu am împodobit pereții, cu ajutorul pensulei și al cleiului. Acum totul arată foarte vesel. Când va veni aici și familia van Daan, vom construi din lemnul care se află în pod dulăpioare și alte obiecte folositoare.

Mama și Margot se simt ceva mai bine. Ieri, pentru întâia oară, mama a avut chef să gătească. Supă de mazăre ! Pe când stăteam însă jos de vorbă, supa a scăzut de tot, iar mazărea, neagră ca tăciunele, s-a lipit de fundul oalei. Păcat că nu-i pot povesti întâmplarea asta lui Kepler...”Teoria caracterelor moștenite”. Ne e tare frică să nu fim  văzuți sau auziți. Chiar din prima zi ne-am confecționat perdele. De fapt sunt niște cârpe, de forme și culori felurite, pe care le-am combinat tata și cu mine.Aceste perdele de toată frumusețea sunt prinse în piuneze de rama ferestrelor. Și acolo vor rămâne cât timp vom sta în ascunzătoare.

În dreapta clădirii noastre se află o prăvălie, în stânga o tâmplărie mobilă. Seara, după închidere, în prăvălie nu mai rămâne nimeni, dar totuși zgomotele ar putea să ne pună în primejdie. De aceea i-am interzis lui Margot, care e foarte răcită, să tușească noaptea. Sărmana, trebuie să înghită într-una codeină.

Mă bucur foarte mult că marți va veni familia v. Daan. Atunci va fi mai prietenos și mai puțin monoton. Liniștea mă enervează teribil, mai ales seara și noaptea; aș da orice, dacă vreunul din protectorii noștri ar dormi cu noi. Mă apasă gândul că nu mai putem ieși afară deloc și mi-e teamă că vom fi descoperiți și împușcați. Simt că mă înăbuș. Chiar și în timpul zilei trebuie să stăm în cea mai mare liniște, n-avem voie să călcăm prea apăsat și trebuie să vorbim aproape numai în șoaptă, ca să nu fim auziți jos, în magazie. În clipa asta am fost chemată.

                                           Anne

Joi 23 martie 1944

Dragă Kitty,

În ascunzătoarea noastră, lucrurile merg iarăși bine. Negustorul nostru care făcea comerț ”la negru” a ieșit, slavă Domnului, din închisoare !
Începând de ieri, Miep se află iarpși în mijlocul nostru, lui Elli i-a mai trecut tusea, doar Koophuis va trebui să rămână câtva timp în casă. Ieri s-a prăbușit aici un avion. Echipajul s-a salvat cu parașutele, iar aparatul a căzut pe o școală. Din fericire, în școală nu era nici un copil. A izbucnit un incendiu și au fost numărați câțiva morți. Nemții au tras fără milă asupra aviatorilor care coborau cu parașutele. Populația era revoltată de lașitatea asta. Noi, adică femeile, slabe și fricoase cum suntem. ne-am ales cu o spaimă cumplită. Găsesc că a trage astfel în niște oameni fără apărare e ceva murdar, murdar de tot.

Seara urc deseori sus, în camera lui Peter, să sorb puțin aer curat. E foarte plăcut să stau alături de el și să privesc afară. Van Daan și Dussel fac întotdeauna observații nelalocul lor când plec. ”A doua patrie a lui Anne”, zic ei, sau:”Se cade oare ca un băiat să primească seara, pe întuneric, în camera lui, vizita unei domnișoare ?”. La aceste considerații spirituale, Peter se arată de o nepăsare uimitoare. Mama lui e destul de curioasă și ar vrea desigur să ne întrebe ce vorbim, dacă nu s-ar teme de un răspuns care ar pune-o la punct. Peter a spus că cei mari ne pizmuiesc fiindcă suntem  tineri și le e ciudă că nu ne sinchisim de vorbele lor. Câteodată vine după mine ca să mă însoțească până sus, dar - deși se luptă împotriva acestui lucru - roșește deseori ca para focului și îi piere glasul de tulburat ce e. Sunt foarte bucuroasă că eu nu roșesc niciodată, căci trebuie să fie ceva tare neplăcut.

Tata îmi spune că sunt ca o păpușă de vitrină, dar nu-i adevărat. Sunt doar foarte cochetă, însă până azi n-am auzit prea des spunându-mi-se că aș fi drăguță, în afară de un coleg, care mi-a mărturisit într-o zi că sunt foarte nostimă când râd. Ieri însă, Peter mi-a făcut un compliment adevărat și vreau să-ți redau convorbirea noastră. Peter mă tot ruga:
- Mai râzi o dată ! Mai râzi !
Mi s-a părut cam curios și l-am întrebat:
- De ce să râd mereu ?
- Fiindcă îți șade bine. Faci niște gropițe în obraz. Cum vine asta ?
- Așa m-am născut. E singurul lucru frumos pe care-l am.
- Nu, nu-i adevărat !
- Eu știu că nu sunt o fată frumoasă. N-am fost și nu voi fi niciodată !
- N-ai deloc dreptate. Eu te găsesc drăguță !
- Nu-i adevărat !
- Dar dacă-ți spun, poți să mă crezi !
La asta i-am răspuns că și eu îl găsesc pe el drăguț.

Toți mă necăjesc din pricina acestei prietenii neașteptate. Nouă, însă, nu ne prea pasă de vorbăria părinților noștri. Observațiile lor n-au nici un haz. Au uitat de vremea când erau și ei tineri ? Se pare că da. Ne iau în serios când glumim, și râd când suntem serioși !

                                            Anne



(traducerea în limba română - Constantin Țoiu)

                                 Anna Frank împreună cu tatăl ei  Otto.