PĂRUL LĂUDAT - de Constantin D. Aricescu

PĂRUL  LĂUDAT de   Constantin D. Aricescu P-o poiană mare, Și frumoasă tare, A crescut odată un păr minunat, Ce de toată lumea era lăudat. Popolul grămadă, foarte curios, Alerga să vază părul cel frumos: Și fieștecine cîte-un sac ducea, Cu pere alese crezînd a-l împlea; Însă, o mirare ! Văzu fiecare Că părul măreț Era pădureț; Ba și scorburos, Sterp și nodoros; Și din păr cădea Cîte-o pară-abia; Și aceea... rea ! (bis) Iar vestitul nume De părul mănos Îl didese-n lume Un român drăcos: Voind cu aceasta a ridicula Pe cei ce cred toate fără-a cerceta. D-atunci s-a născut Proverbul știut: Nu te du cu sacul la părul lăudat, Că te-ntorci cu dînsul gol și rușinat. 1872

DARURILE VIEȚII - de Ioana Voicilă Dobre

DARURILE  VIEȚII  de Ioana Voicilă Dobre Pentru fiecare spin vin să-ţi dau un trandafir! Pentru fiecare rană o să ning din cer, o mană! Pentru fiecare clipă, de visare, din cuvânt, Mă înclin pân la pământ şi mă-nalţ pe o aripă. Pentru fiecare vis, pe-o undă de dor, trimis Dăruiesc speranţa mea. Tu să-mi dai inima ta!

 

FERICIREA E MUTĂ - de Ioana Voicilă Dobre

FERICIREA  E  MUTĂ  de Ioana Voicilă Dobre M-ai rugat odată să-ţi scriu o poezie dar eram atât de îndrăgostită că nu-mi găseam cuvintele: se ascunseseră adânc, în suflet. Şi-apoi duceam darurile tale destul de grele pentru umerii mei tineri. Dar poezia întârzia să apară şi într-o zi ai plecat. Atunci au irumpt şi dorul mi-a ars sufletul alungând cuvintele ascunse din iubire, cu grijă.

SOARELE ZILEI... - de Larysa

SOARELE  ZILEI... de  Larysa Ce mai luminezi tu, Soare  Când pământul e-înegrit  De imensă întristare,  De vise care s-au frânt...!?  Cui mai dăruieşti tu raza  Din "duminici luminate"  Când durerea ne e oaza  De întunecimi, de moarte !?  Lasă-te mai bine-n ceaţă, Bine-ascuns în nori de fum...  Astăzi, viaţa nu e viaţă, Doar cenuşă e şi scrum...!  Ce mai luminezi tu, Soare  Când tot cerul ne umbreşte ?!  "Luminez pe-acela care,  În dureri de-acum trăieşte ...!"

PE BUZE PECEȚI - de Elena Oprică

PE  BUZE  PECEȚI de  Elena  Oprică Aş avea multe de spus  Dar "nimic" nu voi mai spune  Pe buze peceţi mi-am pus  Fiindcă "aşa se cuvine'  Mă înec în tulburare  De iubiri,patimi şi dor  Auzit-am că-i mai bine  Ca să fi "prevăzător"  Adio vorbe din suflet  Adio sincerităţi  Mi s-a spus cândva în treacăt  "Când vorbeşti,să te socoţi..."  Îmi înghit înfiorarea Şi-o transform în energii  Ce-or învinge-nflăcărarea  Unor sentimente vii  "Aşa trebuie să fie"  Spun cu toţii într-un glas  Mă supun şi "lor" şi mie  Dar mă-ntreb...ce-a mai rămas?!

ATINGERE - de Elena Oprică

ATINGERE de  Elena  Oprică O atingere divină Pace-n suflet mi-a adus  Mă-mplineşte şi-mi alină Zborul meu către apus...  Sunt ca el, ca ea, ca tine Şi ca nimenea nu sunt  Un om mic prin mare lume  Vegheată de Domnul Sfânt  Eram gata din prostie  Ca să cred că am pierdut  Bătălia cu-astă viaţă Complicată (de trăit)  Dar cu mâna-Ţi milostivă Sufletul mi-Ai mângâiat Şi-arătându-Mi a mea vină Ce să fac M-ai învăţat...  Nu-mi voi mai pierde speranţa Şi să fie ce va fi  De-acum visul, cutezanţa,  Paşii-mi vor călăuzi !

O ÎNTÂMPLARE SAU NU ? - de Larysa

O  ÎNTÂMPLARE  SAU  NU ? de  Larysa Vei mai reveni vreodată Pe al nostru nor de fum...  Îmi vei mai parfuma visul  Cu al tău unic parfum?!  Întrebări fără răspunsuri  Izvorâte din neant Şi-anumite neajunsuri,  Toate-n mine-acum se zbat...  Însă-această întâmplare  M-a făcut ca să creez  Versuri dragi,mângâietoare Şi-ndelung să meditez...  Să fi fost oare aceasta  O-ntâmplare fără rost ?!  Nu cred,căci în cartea vieţii  Toate, de El scrise-au fost !

 

UNDE ESTE ACEL BĂTRÂN POVĂȚUITOR ? - de Virgil Carianopol

UNDE  ESTE  ACEL  BĂTRÂN   POVĂȚUITOR ? de  Virgil Carianopol Mă recunosc  la poarta aceasta  fără amintiri,  singur, cu revolta mea spărgând geamurile  Da, aici ca şi în alte părţi  mă ştiu  Dar de ce îmi amintesc de voi  ca de un revolver?  De ce îmi aduc aminte de femeia  cu privirile atârnând în mine  ca nişte fructe?  Te cunosc linişte  ca un loc viran,  te recunosc adolescenţă dărâmată peste mine ca o casă  şi pe tine dimineaţă jucându-te cu cocoşii  Ah! copilărie cu pantalonii  sfâşiaţi de câini  unde este vacanţa care în fiecare toamnă se prefăcea într-o pasăre călătoare?  Eram eu atunci, sau noiembrie?  Eram noi, sau poienile cu gâturile întinse  spre setea verde a porumburilor?  Unde sunt umbrele noastre  cu genunchii somnului pe pleoape?  Unde sunt eu?  O! călător de fum,  tu care n-ai avut nici odihnă nici iubite  descoperă-te şi stai  aici este o bancă pentru amintirile obosite.  (din vol. Un ocean, o frunte în exil, 1934)

GONESC - de Manuela Cerasela Jerlăianu

GONESC de  Manuela Cerasela Jerlăianu  Gonesc atâtea slove grele,  Prin somnul ce mă ține-n vis,  Pe unde arderea se stele,  Un purgatoriu a deschis. Și adormiții lumii noastre,  Dorm somnul lor în visul meu,  Pe unde luna dintre astre,  Se tot roagă la Dumnezeu.  E noaptea pusă la-ncercare,  De-atâtea vise prinse-n somn Și poartă luna pe cărare, Și pașii viselor spre-un domn.  E drept că timpul mă constrânge,  Prin clipa lui se scurg tăceri,  Dar mie visul îmi ajunge,  Să trăiesc clipele de ieri.

Pictorul francez HENRI GREVEDON (1776-1860) - LITOGRAFII

Pictor, desenator și litograf, Grevedon  a intrat în atelierul lui Jean Baptiste Regnault, ca elev, la Ecole des Beaux-Arts de Paris în 1789 .

 În primul rând, a pictat imagini istorice și scene din viața populară. Un timp a lucrat în Rusia, unde, în 1810 a fost admis la Academia de Arte din Sankt Petersburg. Apoi a trecut aproape exclusiv la genul portret, în special în tehnica litografiei (atât pe baza propriilor desene, cât și asupra operelor altor autori). 

S-a întors din Rusia în 1812, apoi a călătorit la Stockholm și în Anglia, revenind în Franța în 1816. 

A expus din 1824 până în 1859 la celebrul Salon de la Paris .

Portretele lui Grevedon, în special cele ale femeilor, au un caracter idealizat. 

După cum ne informează enciclopediile Brockhaus și Efron, la începutul secolelor XIX și XX, litografiile lui Grevedon „au fost la mare onoare, mai ales în anii 1930” și sunt încă foarte prețioase pentru colecționarii de litografii”.

Pentru cei care au mai vizitat blogul meu, știu deja că îmi plac foarte mult litografiile

ETIOPIA - LALIBELA - ORAȘUL CU BISERICI SUBTERANE - PATRONAT UNESCO

Biserica  Sf. Gheorghe - Lalibela

Teritoriul modern al Etiopiei  (Republica Federală Democrată Etiopia)  aparține Africii de Est - una dintre cele mai vechi zone de dezvoltare umană. Vârsta unor descoperiri paleontologice de resturi de Australopithecus și de Homo Sapiens descoperite pe teritoriul etiopian este estimată la 2,5 - 2,1 milioane de ani.

Etiopia este una dintre cele mai vechi țări creștine și unul dintre cele mai vechi state din lume. Dinastia etiopiană a condus Kush, Nubia, Egipt și Canaan până la înfrângerea imperiului asirian în secolul al VII-lea î.Hr.

Etiopia este un membru de lungă durată al diferitelor organizații internaționale: a fost membru al Ligii Națiunilor și a devenit unul dintre primii membri ai ONU. Etiopia este, de asemenea, un membru fondator al Uniunii Africane, parte a organizației internaționale a țărilor ACP. Alături de Liberia, nu a fost niciodată o colonie, dar au avut o perioadă comunistă și ei.

Interesante lucruri, nu-i așa ? Încă mai sunt : este singurul stat creștin din Africa - și, mai interesant, pentru noi, creștinii ortodocși, etiopienii țin de Biserica de Răsărit - adică, cei mai mulți dintrei ei sunt ortodocși aprox. 62,8% din populația din zilele noastre.

Capitala Etiopiei este orașul Addis Ababa dar eu vî voi vorbi astăzi despre orașul Lalibela - care este un site protejat UNESCO - deci, face parte din patrimoniul istoric universal al lumii noastre - și veți vedea de ce - eu am fost foarte impresionată de ce am aflat. Acest oraș are o biserică - de rit ortodox - subterană, așa cum vedeți în prima imagine postată.

Lalibela este un mic oraș fondat în secolul al XII-lea A.D., în centrul lanțului muntos Lasta, în Etiopia Centrală. La început a fost numit Roha, iar mai târziu a fost numit după cel mai important împărat al dinastiei Zague, regele Lalibela. Am să vă mai vorbesc despre acest rege.

 Biserica etiopiană aderă la miafizitism care este o formulă hristologică a ortodocșilor orientali, potrivit căreia, în Hristos, divinitatea și umanitatea erau unite într-o singură fire. Luteranismul s-a răspândit în mod activ printre etiopieni în ultimele decenii, ca urmare, biserica etiopiană Mekane Jesus este denumirea luterană cu cea mai rapidă creștere din lume. Alte grupuri protestante includ presbiterieni, baptiști, adventiști și credincioși în Adunările lui Dumnezeu. 

Și religia islamică sunt destul de puternic reprezentată, mai ales în regiunile perifericea ale țării - vă vorbesc mult despre religia acestei țări pentru că vă voi arăta niște biserici și veți înșelege mai bine - recunosc, nu am știut până acum, că în inima Africii există un stat cu un popor preponderent de religie creștin ortodoxă. 

În prezent, majoritatea monumentelor arhitecturale ale Etiopiei medievale au fost păstrate în Lalibel, motiv pentru care acest oraș este recunoscut de Asociația UNESCO drept a opta minune a lumii și un simbol al religiei creștine, atât de răspândit în țară. Atracția principală a Lalibelei este complexul de biserici care au fost construite chiar în interiorul stâncilor.

Potrivit istoricilor, 11 temple subterane au fost sculptate în tuf vulcanic la sfârșitul secolului al XII-lea A.D., în timpul domniei împăratului mai sus menționat - Lalibela. A fost nevoie de aproximativ 23 de ani pentru a le crea ! Conform tradițiilor locale, înainte de aderarea la tron, împăratul Lalibela se afla la Ierusalim, unde a fost urcat la cer, a văzut temple cerești și a primit sarcina (sau a vrut) să le creeze copii în țara lui.  Conform legendei, el a decis să-și creeze propriul oraș sfânt, retras,  în munți.

Acest oraș din nordul Etiopiei, situat la o altitudine de doi mii și jumătate de metri deasupra nivelului mării - este unul dintre locurile sfinte principale și, în consecință, locurile de pelerinaj din țară. Aproape întreaga populație a orașului profesează versiunea etiopiană a creștinismului ortodox, întrucât Lalibela urma să devină Noul Ierusalim după capturarea „originalului” de către musulmani în 1187  - un astfel de rol a fost atribuit cetății de către conducătorul Etiopiei, Secolele XII-XIII - Sf. Gebre Mesqel Lalibela.

Mii de pelerini vizitează aceste locuri sfinte  - mănăstirile din Lalibela

Prin urmare, locația și numele multor monumente istorice din Lalibela repetă locația și numele clădirilor corespunzătoare ale Ierusalimului - și chiar râul local este numit Iordan (apropo, această idee, precum aspectul orașului, aparține tot regelui Lalibela).

Primul navigator european (portughez) a văzut templele lui Lalibela sculptate în stânci în anii 1520. și a fost șocat de ele, al doilea - în 1544 și al treilea - abia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Desigur, turiștii, atrași de atunci de cele 13 biserici ale orașului, împărțite în 4 grupuri - pe punctele cardinale.

După căderea imperiului cândva prosper - regatul Aksum, cauzată în principal de expansiunea islamică pe scară largă, ce a subjugat Iranul, Siria și toată Africa de Nord, a fost o lovitură teribilă pentru relațiile comerciale ale lui Aksum, conducătorii etiopieni cu supușii lor creștini s-au retras într-o poiană abruptă în zonele înalte de la mijlocul ținutului.

Terasa naturală de 2.600 de metri, protejată din toate părțile de munți de netrecut. Se știe puțin despre ce s-a întâmplat cu regatul între secolele al VIII-lea și al XI-lea, dar la mijlocul secolului al XI-lea reapare statul etiopian, condus de regii dinastiei Zagwe și centrul orașului Roha din regiunea Amhara din ținuturile muntoase etiopiene.

Dinastia Zagwe, care a cuprins unsprezece regi, a guvernat până în secolul al XIII-lea, ultimul rege al dinastiei a renunțat la putere în favoarea unui descendent al vechii dinastii.

Cel mai cunoscut dintre conducătorii dinastiei Zagwe a fost regele Lalibela,despre care am tot vorbit și  care a condus din 1167 până în 1207. Realizarea strălucită a domniei sale este frumoasa biserică sculptată în piatră. Un total de unsprezece sau treisprezece biserici, dar nu toate au fost create sub Lalibel, unele după moartea sa.

Conform legendei, un nor dens de albine îl înconjura pe prințul Lalibela în momentul nașterii sale. Mama sa a susținut că albinele reprezentau războinici care îi vor servi fiul în viitor și au ales numele „Lalibela” pentru el, ceea ce înseamnă că „albinele îi recunosc autoritatea”. Fratele mai mare al lui Lalibela, regele Harbey, a fost gelos pe profețiile corespunzătoare și chiar a încercat să-l otrăvească.

Timp de trei nopți, îngerii au venit la Lalibela și l-au dus în diverse ceruri, unde Dumnezeu i-a dat instrucțiuni pentru a construi un Nou Ierusalim, întrucât Ierusalimul a căzut în mâinile musulmanilor și a devenit al treilea oraș sfânt (după Mecca și Medina) cu biserici într-un stil unic. Dumnezeu i-a spus lui Lalibela că nu ar trebui să-i fie frică pentru viața și suveranitatea sa, din moment ce i s-a atribuit o misiune sfântă.

După părtășia divină, Lalibela a revenit la existența pământească și a luat tronul de la fratele său, care a fost vizitat și de mesagerii lui Dumnezeu și a transmis instrucțiunile lui Dumnezeu ca Harbey să renunțe la putere în favoarea fratelui său. Ambii frați au călătorit în orașul Roha, unde au început construcția biserici. Cu ajutorul îngerilor, și în special a Sfântului Arhanghel Gabriel, s-au creat structuri arhitecturale excepționale de-a lungul a douăzeci și cinci de ani.

Biserica numită ”Calvarul”

Această biserică a Calvarului este cunoscută pentru decorațiunile interioare, și se spune că acolo se află mormântul regelui Lalibela.

După ce a creat un loc sfânt de o frumusețe uimitoare, Lalibela a abdicat și a devenit pustnic. A trăit într-o peșteră și a mâncat doar rădăcini și legume. Pentru creștinii etiopieni, el este unul dintre cei mai mari sfinți.

Biserica Ortodoxă Etiopiană a canonizat pe bună dreptate numele regelui Lalibela și a redenumit orașul în onoarea sa.

Bisericile din Lalibela nu au fost construite, au fost săpate și sculptate fiecare dintr-un singur bloc de granit, a cărui suprafață este la nivelul solului. Pentru fiecare biserică, inițial, a fost săpat un șanț lat din toate cele patru părți ale secțiunii stâncoase, iar apoi au sculptat cu atenție și au cizelat în piatră toate detaliile, sculptând literalmente întreaga clădire - uluitor, nu ?

În Etiopia, există și alte exemple ale acestui stil arhitectonic care datează din perioade anterioare, dar creațiile dinastiei Zagwe au luat o formă artistică completă. Tunelurile înguste din labirintic conectează mai multe biserici, zidurile de tranșee și curți conțin goluri și camere pline cu mumii de călugări și de pelerini pioși.

Biserica din Medhane Alem

Beth Medhane Alem sau Biserica Mântuitorului Hristos, unde se află Crucea Lalibela, este considerată cea mai mare biserică sculptată din piatră solidă din lume. Templul cu 28 de coloane este sculptat în stil grecesc. Poate că aceasta este o copie a Bisericii Sf. Maria a Sionului.

Cea mai remarcabilă biserică este Bethe Giorgis, este închinată Sfântului Gheorghe, patronul Etiopiei. Legenda spune că atunci când Lalibela aproape că a terminat grupul de biserici, într-o ținută militară completă și pe un cal alb a apărut Sfântul Gheorghe și l-a mustrat tăios că a uitat să construiască o casă sfântă pentru Sfântul Gheorghe. Lalibela i-a promis că pentru el va construi cel mai frumos altar, mai frumos decât toate celelalte biserici.