sâmbătă, 12 noiembrie 2011

CAIUS IULIUS CAESAR - COMENTARII DE BELLO GALLICO






VI, 11 - 28
OBICEIURILE GALILOR ȘI

ALE GERMANILOR


11. Obiceiurile galilor. Grupările potrivnice. O dată ajunși în acest punct, nu ni se pare nepotrivit să înfățișăm obiceiurile galilor și ale germanilor, cât și  prin ce anume se deosebesc între ele cele două neamuri.

În Galia, nu numai în toate cetățile și în toate satele și  în toate cătunele, ci chiar în fiecare casă aproape, se află grupări potrivnice. Căpeteniile acestr grupări  sunt cei socotiți a avea cea mai mare trecere; în puterea lor stă judecarea și cumpănirea tuturor treburilor și a hotărârilor de seamă. Iar la temeiul acestui obicei se află, după câte se pare,  un străvechi așezământ: nici un om din nord să nu fie lipsit de ocrotire împotriva unuia mai puternic; fiecare căpetenie păzește ca nu cumva vreunul dintre ai lui să fie asuprit sau înșelat, iar dacă face altminteri, nu mai are nici o trecere printre ai lui. Această rânduială domnește în toată Galia, pe tot întinsul țării, căci toate cetățile sunt împărțite în două grupări.





Așezare a galilor, îmbrăcăminte - așa arătau când au sosit romanii conduși de Caesar.

12. Când sosi Caesar în Galia, căpeteniile uneia dintre grupări erau heduii (Hedui - unul dintre cele mai puternice popoare galice, ocupând în Galia celtică teritoriul situat între Loire și Saone), ai celeilalte sequanii (popor galic ocupând teritoriul situat între Ron, Jura, Rin și Vosgi). Aceștia, fiind mai puțin puternici prin ei înșiși - căci heduii se bucurau de o străveche autoritate și aveau o numeroasă clientelă - își adăugase pe germani și pe Ariovist și, cu multe dărnicii și mari făgăduieli, îi atrăsese de partea lor. Într-adevăr, după mai multe războaie norocoase și după ce au pierit toți nobilii heduilor, ei ajunseseră la o asemenea putere, încât își câștigară de la hedui o bună parte a clientelei, luară  ostatici pe fiii căpeteniilor, îi siliră să facă jurământ de obște că nu vor începe nimic împotriva sequanilor, apucară o parte din țara de la hotar pe care o cucerise și își dobândiră întâietatea peste toată Galia. Mânat de această nevoie, Diviciacus (personaj important aparținând ordinului druizilor) plecase la Roma să ceară ajutor de la Senat, dar se întorsese fără să isprăvească nimic. Schimbându-se lucrurile o dată cu sosirea lui Caesar, după ce li s-au înapoiat heduilor ostatecii, ei își recăpătară vechea clientelă și dobândiră, cu ajutorul lui Caesar, și alta nouă - fiindcă toți cei care ajungeau la prietenia lor vedeau că trăiesc mai bine și că sunt mai cu dreptate cârmuiți. Astfel, cum heduii își sporeau și pe alte căi trecerea și vrednicia, sequanii pierdură întâietatea. Locul lor îl luară remii (locul Belgiei de azi); vădindu-se ei deopotrivă în priință la Caesar, cei care, din pricina vechilor dușmănii, nu se puteau nicidecum unii cu heduii, se alăturau acum clientelei remilor. Iar aceștia îi ocroteau cu sârguință și astfel își păstrau o autoritate pe cât de nouă, pe atât de neașteptat izbândită. Așa stăteau pe atunci lucrurile: heduii erau pe departe cei dintâi, iar al doilea loc al vredniciei îl țineau remii.







Galii - francezii de astăzi


13.Clasele sociale. Druizii. Pretutindeni în Galia două sunt clasele oamenilor cu vază, chemați la orice dregătorie. Căci poporul este pus aproape în rând cu sclavii, nu contează nimic prin ei înșiși și nu i se cere niciodată părerea. cei mai mulți, copleșiți de datorii, de mulțimea birurilor sau de asupririle mai-marilor, intră în robie la nobili; asupra lor nobilimea dobândește aceleași drepturi pe care le au stăpânii asupra sclavilor. Iar din cele două clase, una este a druizilor, cealaltă a cavalerilor.






DRUID



Druizii au pe seamă religia: ei oficiază sacrificiile publice și private; ei tălmăcesc datina; sumedenie de tineri vin să învețe la ei, așa fel încât printre gali oamenii aceștia se află în mare cinste. Căci ei hotărăsc, într-adevăr, în toate pricinile publice sau private și, dacă s-a făptuit o fărădelege, dacă s-a întâmplat un omor, dacă s-a ivit o neînțelegere cu privire la vreo moștenire sau la vreo hotărnicie, despăgubirile și amenzile tot ei le statornicesc: dacă fie un om oarecare, fie chiar un popor nu se supune hotărârii lor, îl opresc de la sacrificii. Aceasta este la dânșii cea mai grea pedeapsă. Cei care au fost astfel opriți sunt trecuți în rândul nelegiuiților și al ucigașilor; toți îi ocolesc, toți fug de însoțirea și de vorba lor, ca nu cumva molipsindu-se de la dânșii să pățească vreun neajuns. Nu li se îngăduie să-și revendice drepturile, nu sunt primiți părtași la nici o ceremonie. Dintre toți acești druizi se află fruntaș unul, care deține cea mai mare putere. La moartea lui, îi urmează sau cel care, dintre cei rămași, l-a întrecut prin vrednicie, sau, dacă sunt mai mulți deopotrivă, întâietatea o hotărăște votul druizilor, câteodată chiar armele.







Într-o anume vreme din an, ei se adună într-un loc sfințit, între granițele carnuților, țară care se socotește a fi drept în centrul Galiei. Aici se strâng din toate părțile pricinașii și se supun hotărârilor și sentințelor date de ei. Se crede că învățătura lor s-ar fi născut în Britania și că de acolo a trecut în Galia; încă și astăzi cei care vor s-o pătrundă mai bine se îndreaptă înspre țara aceea pentru învățătură.

14. Druizii nu obișnuiesc să meargă la război și nici nu plătesc biruri la fel cu ceilalți: au scutire de oaste și sunt apărați de orice fel de îndatorire. Stârniți de atâtea foloase mulți vin singuri la învățătura lor, mulți sunt trimiși de părinți și de neamuri. Se spune că acolo ei învață pe dinafară un mare număr de versuri. Astfel mulți rămân timp de 20 de ani la învățătură. Ei socotesc că aceste învățături nu se cade a fi încredințate scrisului, pe câtă vreme în celelalte treburi, în socoteli publice și private, se slujesc de alfabetul grecesc. Au hotărât astfel, pare-mi-se, pentru două pricini: fiindcă nu vor să se răspândească învățătura lor în popor și ca nu cumva, discipolii, încrezându-se prea mult în litera scrisă, să-și cultive mai puțin memoria; așa li se întâmplă celor mai mulți: bizuindu-se pe sprijinul scrierii, își slăbesc memoria și sârguința de a învăța pe de rost. Druizii urmăresc mai ales să-i încredințeze că sufletele nu pier, că, după moarte, trec de la unii la alții; în felul acesta socotesc ei că se îndeamnă oamenii mai mult la vitejie, o dată ce li s-a înlăturat frica de moarte. Pe lângă aceasta, dezbat și împărtășesc tineretului numeroase probleme în legătură cu stelele și cu mișcarea lor, cu mărimea lumii și a pământului, cu natura lucrurilor, cu puterea și atributele zeilor nemuritori.





Caesar și galii


15. Cavalerii. A doua clasă este cea a cavalerilor. Aceștia atunci când e nevoie și dacă se iscă vreun război (ceea ce, înainte de sosirea lui Caesar, obișnuia să se întâmple aproape în toți anii, fie că porneau ei jignirea, fie că răzbunau una ce li se făcuse), se duc cu toții la război și, dintreei, pe cât este unul de strălucit ca neam sau avere, pe atât are mai mulți clienți și sclavi pe lângă dânsul. Aceasta este singura trecere și putere pe care o cunosc.




           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu