sâmbătă, 5 noiembrie 2011

RABINDRANATH TAGORE 1861 - 1941








Poet, prozator, dramaturg și gânditor indian de limbă bengali și engleză.

Militant pentru independența patriei sale.

Valorifică tradiția  literară indiană, îmbogățind-o printr-o lirică meditativă, cultivând motivul comuniunii cu natura, dragostea, prietenia, bucuria vieții.

Publică Ofrandă lirică,  Grădinarul - 1913 - de fapt acestea constituie cele mai faimoase poeme ale sale. Teatru: Chitra  și Regele camerei întunecate. Nuvele: Mashi și alte povestiri,etc. Romane: Gora (tradus în românește de
Henriette Yvonne Stahl), Casa și Lumea, etc. Eseuri: Sadhana, Religia omului (1931).





R. Tagore (Rabindranâth Thâkur - numele indian) a fost supranumit și Sufletul Bengalului (fiind născut în provincia Bengal) precum și Profetul Indiei moderne - a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1913.

Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe versuri din poemele lui R. Tagore.








Grădinarul (Mali) - 1914

Poemul este caracteristic dominantei meditative a liricii lui Tagore.


Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Nopatea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr, sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.
Unii au lacrimi ce ţăşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în intuneric.
Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo.
Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunţeşte părul!
*

Dimineata mi-am zvirlit mreaja in mare.
Din strafunduri intunecate am scos
lucruri stranii la-nfatisare,
si fiecare - ciudat de frumos:
unele straluceau ca zimbetele,
unele scinteiau ca lacrimile,
iar altele se imbujorau ca obrajii unei mirese.
Cind cu povara zilei in spate
m-am intors acasa,
iubirea mea lenevind in gradina, agale,
smulgea dintr-o floare petale.
Cumpatul, pentr-o clipa, mi l-am pierdut,
si-apoi, la picioarele dragii am pus
tot ce scosesem din mare,
raminind tacut.
Ea privindu-le, a spus:
"Ce ciudatenii sint astea?
Nu cred ca sint de vreun folos..."
Fruntea mi-am plecat de rusine, ros
de un cuget amar:
("N-am singerat pentru-acestea,
nu le-am tirguit din bazar:
nevrednice-s sa i le aduc in dar...")
Apoi toata noaptea le-am zvirlit, arar,
una cite una, pe-ale ulitei praguri.
Dimineata au venit calatori; le-au cules
si le-au dus departe,-n straine meleaguri.

*
Te iubesc, preaiubito ! Iarta-mi iubirea !
Sint prins ca o pasare ce-si pierde zborul.
Cind inima mi-a fost tulburata,
si-a pierdut valul si-a ramas goala.
Invaluie-o cu mila, preaiubito,
si iarta-mi iubirea !
Daca nu ma poti iubi, preaiubito,
iarta-mi durerea !
Piezis nu te uita la mine de departe.
Ma voi furisa indarat in ungherul meu
si voi ramine in intuneric.
Cu miinile-amindoua imi voi acoperi
goliciunea inimii rosind de rusine.
Intoarce-ti fata de la mine,
preaiubito, si iarta-mi durerea !
Daca ma iubesti, preaiubito,
iarta-mi bucuria !
Cind inima mea va fi rapita
de revarsarea bucuriei -
nu zimbi vazindu-ma cum ma las
in voia valurilor.
Cind voi sedea pe tronul meu
si te voi cirmui cu tirania dragostei mele,
cind ca un zeu ti-oi darui favoruri -
o, rabda-mi mindria, preaiubito,
si iarta-mi bucuria !...

*

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez 
trupul curat, 
ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de
 viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea 
cugetul meu,ştiind că Tu eşti Adevărul
care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să 
ţin în floareiubirea mea,
 ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar 
al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele,
 ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

*

M-ai randuit printre invinsi.
Simt ca nu-mi este dat nici sa inving
si nici sa ies din lupta.
Ma voi cufunda in abis pentru ca sa-i ating limitele.
Am sa joc jocul infrangerii mele.
Voi pune in joc tot ceea ce am
si, cand voi fi pierdut totul, voi juca si fiinta mea insasi.
Si poate ca atunci voi fi recucerit totul
datotita totalei mele despuieri

*


Dacă doreşti aceasta, fie
mi-oi întrerupe cântecul.
Dacă îţi face inima să bată
mi-oi ascunde ochii de faţa ta.
Dacă deodată-n umblet te împiedic
păşi-voi mai alături, pe-altă cale.
Dacă te stânjenesc la împletirea florilor
voi da ocol grădinii tale.
Dacă-ţi fac apa jucăuşă şi sălbatică
n-o să-mi mai apropii barca de malul tău.

*
Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale,
Spune-mi-o mie, doar mie, în taină
Tu, ce zâmbeşti cu-atâta gingăşie
Şopteşte-mi cât mai lin: inima mea te va auzi, nu urechea.
Adâncă-i noaptea, casa tăcută
Cuiburile păsărilor învăluite în somn
Deschide-ţi printre lacrimi furişe
Printre zâmbete nesigure
Printr-o dulce-mbujorare a durerii
Deschide-ţi taina inimii tale...

*

Tu eşti felurită la nesfârşit în exuberanţa universului,
Doamnă cu multiple măreţii!
Calea ta este semănată cu lumini,
atingerea ta face să nască flori,
trena rochiei tale mătură un dans de stele
şi muzica ta cu note diverse îşi află ecoul printre
nenumărate lumi.
Dar unică în misterul de necunoscut al sufletului,
o, Doamnă a tăcerii şi singurătăţii,
iată, te-ai preschimbat în corolă de lotus pe tulpina
Iubirii...

*

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.


Tubes femmes orientales

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu