duminică, 13 noiembrie 2011

LUCIUS ANNAEUS SENECA - DE BENEFICIIS






DEVOTAMENTUL  SCLAVILOR

Povestește Claudius Quadrigarius, în cea  de-a douăsprezecea carte a analelor sale, că, pe când era asaltat orașul Grumentum și se ajunsese la desperarea supremă, doi sclavi au trecut la dușmani și le aduceau un serviciu apreciabil. Apoi, orașul fiind cucerit, învingătorii alergau încoace și-ncolo, acești robi au dat goana pe ulițele cunoscute spre casa în care serviseră și au venit înaintea stăpânei lor. Dușmanilor care îi întrebau cine este această femeie, le-au răspuns că este o stăpână cu totul crudă și urmează s-o ducă chiar ei la supliciu. După ce au scos-o în afara zidurilor au ascuns-o cu multă grijă, până să se potolească mânia dușmană, apoi, ostașii, săturându-se, au revenit în grabă la caracterele vrednice de niște adevărați romani, la firea proprie lor, și, spontan, s-au așezat sub ordinele stăpânei. Ea, pe rând, a acordat libertate fiecăruia, nesimțindu-se umilită că și-a recăpătat viața din mâna celor  asupra cărora avusese drept de viață și de moarte. A putut oare să-i recompenseze cu mai mult ? Procedând altfel ar fi rămas în cuprinsul cunoscutei și obișnuitei blândeți; așa însă a  devenit exemplul strălucit și trâmbițat în toată lumea. În învălmășala grozavă a orașului cucerit, când fiecare își vedea de sine, cu toții au plecat de lângă ea, în afară de cei doi sclavi transfugi. Aceștia, ca să arate cu ce suflet s-a făcut tranziția dintâi, au traversat în goană de la învingători și până la captivă, luându-și ănfățișarea unor mari criminali, fapt care era cu totul important în această reușită: socotind că este de mare preț ca stăpâna să nu fie ucisă, dar să pară că a fost ucisă.

Nu există, crede-mă, nu există faptă mai deosebită pentru sufletul unor sclavi. !






CAESAR  ȘI  VETERANUL

 Unul dintre veterani își susținea cauza în fața divului Iulius Caesar și vorbea ceva mai violent împotriva vecinilor săi, apăsat fiind de această chestiune. Îți amintești, zise el, generale, când în Spania, în apropiere de Sucro, îți scrântiseși piciorul ? Când Caesar i-a răspuns că-și aduce aminte, veteranul zise din nou:” Îți amintești, desigur, că pe când voiai să te așezi sub un arbore, ce împrăștia doar foarte puțină umbră, pe un soare clocotitor, locul fiind cu totul accidentat, întrucât din ascuțișul stâncilor țâșnea acest unic copac, unul dintre frații de arme ți-a așternut mantaua lui ?” Când Caesar a răspuns:”Cum să nu-mi amintesc ? Și chinuit de sete, întrucât nu puteam merge cu picioarele până la izvorul cel mai apropiat, aveam de gând să mă târăsc pe brânci, dacă un ostaș, om strașnic de viteaz, nu mi-ar fi adus apă în coiful său.” ”Ai putea, generale, zise veteranul, să recunoști omul sau coiful acela ?” Caesar mărturisește că nu poate recunoaște coiful dar pe om cu siguranță îl va cunoaște și adăugă - crd mâniat - prin faptul că se depărta de la recunoașterea obișnuită spre vechea fabulă:”Tu nu ești acela.”. ”Într-adevăr, Caesare, zise veteranul, tu nu mă recunoști, deoarece când s-a întâmplat aceasta eu eram om întreg, iar după aceea în  bătălia de la Munda, mi s-a scos un ochi și mi s-a făcut operație la cap. Nici coiful, dacă l-ai vedea, nu l-ai recunoaște, căci a fost străpuns de sabia spaniolă.”

Caesar l-a oprit să-și mai expună pricina și a dăruit fostului său ostaș ogorul cu pricina.






Asasinarea lui Caesar în Senat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu