marți, 8 noiembrie 2011

GEORG TRAKL 1887 - 1914




Poet austriac, reprezentant, alături de G.Heym, al expresionismului timpuriu.

Debutează sub influența simbolismului francez (Baudelaire, Verlaine, Rimbaud) și compune în manieră impresionistă.

În faza a doua a creației sale este expresionist și realizează o operă poetică originală, metaforică, renunțând la versul clasic; el dezvoltă ritmuri libere, care culminează cu poeme în spiritul imnurilor holderliniene.

Stăpânește, în această perioadă, o tehnică personală inedită, în care exprimă, prin imagini caleidoscopice, de vis, simboluri, viziuni sau gânduri abstracte.

Scrie
Poezii și Sebastian în vis.

În versurile sale străbate conștiința decăderii, a declinului inexorabil, determinând sentimente de angoasă, melancolie, deprimare.

Versurile cuprind obsesive imagini ale ”ruinei”, ”năruirii”, ”întunericului”, ”morții”, ale ”descompunerii” morale și biologice.

În poemele sale apar umbre și siluete stranii, demonice, corbi prevestind moartea, vietăți care simbolizează ”răul”, ”decăderea”.

În natură, dezintegrarea, nimicirea e sugerată ca un sentiment de groază (anotimpuri preferate: toamna, iarna); seara și noaptea sunt momente predilecte în poezia sa.

În acest univers străbătut de fiorul morții, poetul invocă totuși chipul frumos al omului:



PEISAJ  (Landschaft)

Seară de septembrie, mâhnite răsună chemările întunecate
                                                                ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuiește sălbatic; buclele de hiacint ale
                                                                servitoarei
Freamătă să înșface văpaia nărilor sale de purpură.
Ușor se stinge la margine pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste fața albastră a eleșteului.
Un copac s-a mistuit în roșie flacără;
              cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.









PE  LÂNGĂ  MLAȘTINĂ
    (Am Moor)

Drumeț prin vântul negru; în tăcerile mlaștinei
Lin șoptește trestia uscată. Pe cerul sur
Se înșiră un stol de păsări sălbatice
De-a curmezișul, peste ape mohorâte.

Forfotă. În coliba năruită
Putreziciunea adie cu aripi negre;
Mesteceni schilozi suspină în vânt.

Amurg în cârciuma părăsită. Drumul întoarcerii
E purtat de dulcele alean al turmelor ce pasc.
Iată și noaptea: broaștele cresc din ape de-argint.



pictură de Thomas Cole

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu