Poet, dramaturg și prozator romantic prin structură, Alfred de Musset aduce un timbru distinct de intensă sinceritate în poezie.
Lirica sa are un registru larg, ilustrând toate genurile și o varietate de specii, de la lirismul elegiac la cel dramatic, de la confesiune la ironia fină și intensitatea pasiunilor.
Din creația sa dramatică, rămâne drama istorică Lorenzaccio, în care zugrăvește Florența din timpul Renașterii.
NOPȚILE (Les nuits)
1835 - 1837
Sunt cele mai cunoscute poeme ale lui A. de Musset, elegii pe tema iubirii și a năzuinței către fericire.
Noaptea de mai deschide acest ciclu cu îndemnul pe care muza îl adresează poetului să-și înăbușe tristețea și să cânte o dată cu întreaga fire care reînvie.
Laitmotivul ”Ia-ți lira ta poete” este asociat cufarmecul naturii a cărei forță binefăcătoare alină și mângâie.
MUZA
Ia-ți lira ta, poete, și dă-mi o sărutare
Pe câmpuri, în răzoare, măceșii-au înflorit.
Renaște primăvara în blânda înserare,
Și mâine-n zori, lăstunii, cu vântul încropit,
Vor coborî pe fruntea pădurii ce-a-nverzit.
Ia-ți lira ta, poete, și dă-mi o sărutare.
POETUL
Ce-adâncă-i valea-ntunecată !
Și parcă-o umbră-nfășurată
Peste pădure s-a întins;
Se desprindea de pe ogoare,
Deasupra câmpului în floare,
Ca o nălucă trecătoare
Și-n mare repede s-a stins.
MUZA
Ia-ți lirata, poete ! E ceasul când zefirul,
În vălurile nopții se-alintă legănat.
Sfios ca o fecioară se-nchide trandafirul,
În vreme ce albina, din zbor, l-a sărutat.
Ascultă ! Totul tace. Iubita-ți chemi cu gândul.
Nu simți, în astă seară, cum te-nfășoară blândul
Amutg, care coboară sub teii înfloriți ?
Re-învie pretutindeni reînnoita fire,
Plutesc miresme-n aer și șoapte de iubire,
Ca-n cuibul cald și vesel a doi îndrăgostiți.
Noaptea de august este un imn închinat iubirii, încrederii în forța ei revitalizatoare.
Paralelismul dintre viața omului și a naturii străbate poemul și sugerează dragostea nestinsă de viață:
POETUL
În drum, prin lunca adumbrită,
Cum rătăceam pe înserat,
Văzui o floare ofilită,
Un biet măceș întârziat
Dar lângă floarea care moare
Un mugur nou, cu sevă vie,
Făgăduia o altă floare,
Mai caldă, mai fermecătoare:
Și omul tot așa învie.
- - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - -
POETUL
Când pasărea zglobie, în mlădieri ușoare
Voioasă cântă-alături de cuibul sfărâmat;
Când floarea din câmpie, ce s-a deschis în soare,
Văzând pe-aceeași brazdă mijind o altă floare,
Se-nclină fără murmur, sub ceru-ntunecat;
Când sub frunzișul verde și tânăr al pădurii
Trosnește lemnul putred, pe drum, sub pasul greu;
Când omul ce se-ndreaptă pe căile naturii
N-a prins o altă lege, din truda-nvățăturii,
Decât mereu să meargă, pentru-a uita mereu;
Când stânca se preface-n praf și-o duce vântul,
Când toate mor în noapte, ca să re-nvie iar,
Când crime și războaie au îngrășat pământul;
Când firul ierbii crește acoperind mormântul
Ca să ne dea slăvitul belșug de pâine-n dar;
Iubesc și vreau să sufăr, iubesc cu desperare !
O, Muză, mi-e totuna de mai trăiesc sau mor. ”
