Prozator, poet și dramaturg rus, reprezentant al romantismului.
Iubirea și natura constituie temele universului liric al poeziei sale.
Dintre poemele sale epico - lirice, Mțîri tratează tema setei de libertate, iar Demonul prezintă drama geniului singuratic și neînțeles.
În drama în versuri Mascarada denunță corupția nobilimii ruse.
El este și autorul romanului Un erou al timpului nostru, prin care se anunță precursor al marilor realiști ruși.
DEMONUL (Demon)
1840
În poemul Demonul, geniul singuratic este simbolizat prin ființa biblicului înger căzut.
Izgonit din Paradis, el își amintește de vremea când strălucea ca heruvim, ”setos de-a ști”.
Proscris, el rătăcește, ”stăpân pe-acest mărunt pământ”, și se îndrăgostește de frumoasa Tamara, prințesa georgiană, fiica lui Gudal, încercând astfel să învingă solitudinea.
El intră, dornic să iubească,
Spre bine-i sufletul deschis,
Gândind: de-acum o să trăiască
O viață două, să renască.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Iubirea purificatoare îi poate reda condiția primordială, îl poate salva de blestem:
Doar un cuvânt, atâta-ți cer !
Cu el poți să mă-ntorni, copilă,
Din nou la bine și la cer.
Cu vălu-i sfânt, a ta iubire
Să mă-nveșminte, iar să fiu,
Acolo, înger nou și viu,
Pătruns de-o nouă strălucire.
O, numai să m-asculți cerșesc,
Sunt robul tău și te iubesc !
De când ți-am întâlnit privirea
Am început ca să urăsc
Puterea mea și nemurirea.
Eu bucuriile lumești
Le pizmuiesc, deși-s deșarte;
Mă doare că nu-s viu cum ești,
Mi-e groază să te știu departe.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ce-i veșnicia-mi fără tine ?
Și nesfârșita-mi forță, ce-i ?
Cuvinte goale și străine,
Un templu vast, dar fără zei !
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ți-am pus puterea-mi la picioare
Și drept icoană te-am ales.
Dă-mi dragostea ce se-nfiripă,
Dau nemurirea mea pe-o clipă;
Tamara, crede-mi sfântul țel:
Că-n dragoste, precum și-n ură,
Eu sunt statornic, eu nu-nșel !
Eu, fiul hăurilor reci,
Spre stele te-oi purta de mână;
Vei fi pe univers stăpână
Și draga mea vei fi pe veci;
Privi-vei lumea de departe,
Neîncercând compătimiri,
Pământul - fără fericiri
Și frumusețe, fără moarte -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Dar poate tu nu știi ce-nseamnă
Iubirea unui muritor ?
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Nu ! Află: nu ți-e dat de soartă
Prietenă, ca, pașnic stând,
Tu să te ofilești curând
Ca jertfă-a pizmelor de rând;
În lumea-ți strâmtă și deșartă,
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Tu lasă vechile dorinți,
Și lumea, sorții ei meschine;
În schimb am să-ți deschid depline
Și neștiute cunoștinți;
Iar duhurile mele, toate,
Smerite te-or slăvi atunci,
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Luceafărului eu cununa
Smulgând-o ți-o voi da în dar,
Și roua ce-oglindește luna
Pe-a ta cunună-am să presar;
Ți-oi făuri o cingătoare
Din asfințit fâșii rupând,
Și tot văzduhul străbătând
Le-oi adăpa cu-arome rare;
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Din nestemate-ți voi zidi
Palate fără de pereche;
M-oi cufunda în mări, ca vântul,
Voi săgeta spre stele,-n zbor,
Ți-oi dărui întreg pământul -
Iubește-mă !...
