Reprezentant al ”Școlii Lacurilor”, influențat de gândirea rousseau-istă.
Volumul Balade lirice (în colaborare cu poetul Coleridge) marchează începutul romantismului în Anglia.
Abordează o lirică meditativă pe tema comuniunii omului cu natura, uneori cu accente panteiste.
Scrie Poeme, Preludiu sau evoluția intelectuală a unui poet, precum și ode și sonete pe teme patriotice.
VERSURI
alcătuite la câteva mile mai sus de Tintern Abbey, cu prilejul revederii țărmurilor râului Wye, în timpul unei călătorii (13 iulie 1798)
(Lines Written a Few Miles above Tintern Abbey)
S-au scurs cinci ani; cinci veri îndelungate,
Parc-ar fi fost cinci ierni; și, iată, iarăși
Aud aceste ape coborând,
Cu susur lin, din matca lor de munte,
Văd stâncile râpoase și trufașe
Ce-n singuraticul decor nasc gânduri
De-o și mai aprigă singurătate,
Unind priveliștea cu pacea bolții
E ziua când din nou mă odihnesc
Sub sicomorul negru și contemplu
Lăicerele livezilor sătești
Ce le asemeni ceas, cu poama crudă,
Îmbrac-un singur strai verzui, pierind
În lăstărișuri și dumbrăvi. Văd iar
Și gardurile vii - chenar de tufe
Încins cu ierbi de-abia îl osebescș
Întinsul verde-al fermei păstorești
Ce-adastă-n prag; și trâmbele de fum,
Urcând spre cer, tăcute, printre pomi,
De parcă, fără voie, ar trăda
Drumeți într-o pădure neumblată
Și-n peșteri unde pustnici urgisiți
Hălăduiesc pe lângă-al vetrei foc.
În urma îndelungii mele lipse
Aceste-a frumuseții-ntruchipări
N-au fost cu e tabloul pentr-un orb;
Ci-adesea, în odăi stinghere,-n larma
Orașelor, în ceasuri de urât,
Au dăruit fiori de încântare
Și sângelui și inimii și-adesea,
S-au strecurat până-n străfund de cuget,
Înscăunând odihna iar; simțiri
Cum n-am mai încercat; dintre acelea
Ce nu puțin și-n bine-nrâuresc
Cea mai frumoasă parte-a vieții noastre.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
De-atâtea ori m-am înturnat spre tine,
Sălbatic Wye, rătăcitor prin codri !
De-atâtea ori te-am revăzut în duh !
Și-acum, cu licăriri de gând mocnit,
Vagi amintiri, nedumeriri, mâhnite,
Tabloul sufletului reînvie,
Cât stau aici, nu doar cu sentimentul
Plăcerii ce încerc, ci și cu gândul
Că-n aste clipe-i viață și e hrană
Și pentru anii viitori. Cutez
Să cred astfel, deși, de bună seamă
Azi nu mai sunt ce-am fost când, prima oară,
Colinele urcam; când ca o ciută,
Săltam din pisc pe lângă râuri,
De fire îndrumat; mai mult fugind
De ceea ce mă-nfricoșa, decât
Cătând un chip iubit.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Aceste vremuri au trecut
A asfințit tăiosul lor desfăț
Și nu mai sunt grozavele dulcețuri
Dar nu tânjesc, nici plâng după acestea;
Urmat-a un alt dar; răsplată multă
Pentru-o asemeni pierdere. Căci, iată,
Am învățat natura s-o privesc
Altfel ca-n ceasul zburdei tinerești;
S-ascult al omenirii cântec trist,
Nici aspru, nici supărător, deși
Puternic îndeajuns ca să supună.
Am cunoscut fiori ce mă-mbătau
De gânduri mari; sublimul simțământ
Că e ceva-mplântat afund, ceva
Al cărui locaș e soare-apune,
Oceanul arcuit, văzduhul viu,
Albastrul cer și mintea omenească,
Un spirit, o mișcare ce îndeamnă
Făpturile cugetătoare, toate
Și tot ce poate fi gândit, și curge
Prin toate câte sunt.
