Bogata operă a lui Charles Dickens este o imagine vie a societății engleze din prima jumătate a sec. al XIX-lea.
Printre temele romanelor sale se numără soarta grea a copiilor (Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield), goana dezumanizantă după profit (Martin Chuzzlewit, Dombey și fiul,Timpuri grele), formarea personalității unor tineri (Nicholas Nickleby, Marile speranțe).
Prin descrieri realiste de mare forță artistică, Dickens își poartă cititorii prin cele mai diferite medii: cocioabele mizere ale sărăciei și palatele marii burghezii, ateliere și prăvălii, școli și hanuri, case de țară și închisoarea datornicilor.
VIAȚA LUI DAVID COPPERFIELD
(The personal History of
David Copperfield)
1849 - 1850
Romanul, de inspirație în mare parte autobiografică, scris la peroana întâi, urmărește destinul lui David Copperfield din copilărie, când, rămânând orfan, este terorizat de tatăl său vitreg, Murdstone, și de sora acestuia, care îl trimit la școala unde domnește regimul tiranic al domnului Creakle.
Fugind de la magazinul unde fusese trim de Murdstone și în care muncea din greu, fiind ajutat doar de prietenia domnului Micawber și a familiei acestuia, David se refugiază la excentrica, dar generoasa lui mătușă, Betsy Trotwood.
După ce își continuă studiile, David se angajează în birourile lui Spenlow și Jorkin și se căsătorește cu Dora Spenlow.
Moartea acesteia, după ce, David, devenit scriitor, începuse să se bucure de succes, îl întristează profund, dar îl și face să se apropie mai mult de o veche prietenă, Agnes, cu care se va căsători.
Pe tatăl acesteia, domnul Wickfield, în casa căruia fusese găzduit în timpul studiilor, David îl salvează de diabolicul arivist Uriah Heep.
Îmbinând acuta observație socială cu un umanitarism idealist, Ch. Dickens opune antitetic, în spirit romantic, personajele negative, la care și aspectul fizic monstruos reflectă urâțenia interioară (Uriah Heep), figuri pure (Agnes Wickfield) și simpatice personaje pozitive schițate cu umor și caracterizate prin mici manii (Betsey Trotwood și mister Dick).
Fragmentul următor prezintă sosirea lui David la mătușa sa, care nu-l mai văzuse de la nașterea lui, furioasă că se născuse băiat și nu fată.
CAPITOLUL XIII
Urmările hotărârii mele
În cele din urmă, am zărit un grup de case în fața mea și, apropiindu-mă, am intrat într-o prăvălioară (era un magazin universal, așa cum ziceam noi acasă) și am întrebat dacă ar avea bunătatea să-mi spună unde locuia miss Trotwood. M-am adresat unui bărbat care stătea la tejghea și-i cântărea niște orez unei tinere; aceasta s-a întors către mine, ca și cum pe ea aș fi întrebat-o.
- Stăpâna mea ? Ce vrei cu ea, băiețașile ?
- Aș vrea să-i vorbesc dacă se poate.
- Vrei să cerșești ceva de la ea ? mi-a zis tinerica.
- Nu ! i-am răspuns. Câtuși de puțin.
Dar deodată, amintindu-mi că, de fapt, tocmai pentru asta venisem, am tăcut încurcat, simțind că-mi ardeau obrajii.
Slujnica mătușii, căci, judecând după spusele ei, am presupus că asta era, și-a pus orezul în coșuleț și a ieșit din prăvălie, spunându-mi că dacă voiam să aflu unde locuiește miss Trotwood, n-aveam decât s-o urmez. Deși eram atât de frământat și năucit încât îmi tremurau picioarele, n-am așteptat să mă poftească de două ori. Am însoțit-o și, curând, am ajuns în dreptul unei căsuțe mici și curate, cu bow-window-uri vesele, având în față o curticică sau o grădiniță pătrată, cu o alee pietruită, plină de flori bine îngrijite, cu mireasmă îmbătătoare.
- Asta-i casa lui miss Trotwood - mi-a zis. Acum știi; altceva nu mai am a-ți spune
Și, rostind aceste cuvinte, a intrat zorită în casă, ca și cum ar fi vrut să se scuture de orice răspundere pentru prezența mea acolo, și m-a lăsat în dreptul portiței, peste care m-am uitat, plin de amărăciune, spre fereastra unei odăi, a cărei perdea de muselină, trasă pe jumătate, și un ecran verde, mare, rotund, sau o apărătoare de soare, ațezată pe pervaz, precum și măsuța și fotoliul, impunător, pe care le-am întrezărit, m-au făcut să cred că mătușa se afla acolo, severă și solemnă, ca de obicei.
Încălțămintea mea ajunsese într-o stare de plâns. Tălpile se rupseseră, bucățică cu bucățică, căputele erau crăpate și plesnite, astfel că ghetele își pierduseră cu totul forma. Pălăria (care-mi servise și de scufie de noapte) era atât de mototolită și de boțită, încât nici o tinichea veche, fără toarte, aruncată la gunoi, nu s-ar fi rușinat să stea alături de ea. Cămașa și pantalonii, pătați de sudoare, de rouă și de iarbă și mânjiți cu țărâna meleagurilor din Kent, pe unde înnoptasem și, pe deasupra, și rupți, ar fi fost în stare să sperie toate păsările din grădina mătușii. De când plecasem din Londra nu-mi trecusem pieptenele sau peria prin păr. Bătute de soare și de vânt, fața, gâtul și mâinile mi-erau negre ca gemul de mure. Eram acoperit din cap până-n picioare de praf alb, ca și cum aș fi fost scos dintr-un cuptor de var. În acest hal fără de hal, de care-mi dădeam foarte bine seama, mă pregăteam să mă prezint înfricoșătoarei mele mătuși și așteptam să văd ce impresie îi voi face.
Văzând că la fereastră nu se arată nimeni, mi-am zis după un timp că mătușa, pesemne, nu se afla în odaie și mi-am ridicat privirea spre fereastra de la catul de sus, unde am văzut un domn cu păr cărunt, simpatic și rumen la față, care, închizând un ochi, mi-a făcut semn de câteva ori, apoi tot de atătea ori a clătinat din cap, a râs și după aceea s-a făcut nevăzut.
Fusesem destul de speriat și până atunci; purtarea lui neobișnuită m-a speriat însă și mai tare, și tocmai eram gata să fug ca să mă duc să chibzuiesc ce era de făcut, când am văzut ieșind din casă o doamnă, cu o batistă legată peste bonetă și cu mănuși de grădinărie trase pe mâini, purtând sub braț ceva ce semăna cu o tașcă de vameș și înarmată cu un cuțit foarte mare. Mi-am dat seama numaidecât că era miss Betsey, căci umbla cu acel pas semeț, descris de atâtea ori de biata mama, cu care își făcuse intrarea în grădina casei noastre de la Blunderstone.
-Șterge-o ! mi-a zis miss Betsey, clătinând din cap și spintecând aerul cu cuțitul. Vezi-ți de drum ! Băieții n-au ce căuta aici !
Cu sufletul la gură, m-am uitat după ea cum, cu pași mari, s-a dus într-un colț al grădinii și s-a aplecat să smulgă niște rădăcini. Apoi, foarte speriat, dar împins de disperare, am intrat tiptil, m-am apropiat de ea și am atins-o cu degetul.
- Vă rog, ma'am...- am început.
A tresărit și și-a ridicat privirile.
- Te rog, mătușă...
- Ce ? a exclamat dânsa, cu o uluială în glas cum nu mi-a fost dat să mai aud vreodată.
- Te rog, mătușă, sunt nepotul matale...
- Vai, Dumnezeule ! a strigat mătușa.
Și s-a prăbușit în mijlocul aleii.
- Sund David Copperfield din Blunderstone, comitatul Suffolk, unde ai venit în noaptea când m-am născut și ai făcut cunoștință cu scumpa mea mamă. De când s-a prăpădit, sunt foarte nenorociri. Am suferit înjosiri, n-am fost dat la învățătură, m-au lăsat în voia soartei și m-au silit să fac o muncă cu totul nepotrivită. De aceea am fugit și am venit la matale. Am fost jefuit de cum am pornit și m-am văzut nevoit să fac tot drumul pe jos, și din clipa plecării n-am dormit nici o singură noapte în pat.
Brusc, nu m-am mai putut stăpâni; și făcând un gest cu mâna, spre a-i arăta în ce hal ajunsesem și spre a învedera tot ce îndurasem, am izbucnit în hohot de plâns, acumulate de o săptămână întreagă.
Așezată pe pietrișil aleii, mătușa, pe chipul căreia nu se putea vedea nici un alt sentiment decât uimirea, s-a holbat la mine fără nici o întrerupere până îm clipa când am început să plâng; atunci s-a sculat în mare grabă, m-a luat de guler și m-a dus în casă. Prima ei grijă a fost să descuie dulapul înalt din perete și să scoată câteva sticle și să-mi toarne pe gât căte puțin din fiecare. Presupun că le-a luat la întâmplare, căci, după gust, am recunoscut, pe rând, lichior de anason, salată de heringi și oțet pentru salată. După e mi-a administrat aceste întăritoare, văzând că tot mai eram agitat și nu-mi puteam stăpâni plânsul, m-a culcat pe sofa, așternându-mi o basma sub cap și o batistă sub picioare, ca nu cumva să murdăresc cuvertura; apoi s-a așezat în așa fel în dosul paravanului sau ecranului verde, de care am pomenit, încât să nu-i pot cedea fața, exclamând din când în când: ”Miluiește-mă, Doamne !”, aceste exclamații răsunând ca mici detunături.
După cârva timp a tras clopoțelul.
Janet ! i-a zis mătușa slujnicei, când aceasta a intrat în odaie. Du-te sus; salută-l din partea mea pe mister Dick și spune-i că vreau să-i vorbesc.
