Gerard de Nerval este pseudonimul lui Gerard Labrunie, poet și romancier francez romantic.
Sub influența romantismului german, scrie poeme de inspirație onirică, cu înclinație spre reverie, cu predilecție pentru fantasticul magic și forțele oculte ale universului.
Opera sa cuprinde: Elegii naționale, note de Călătorie în Orient, o traducere din Faust și capodoperele Fiicele focului, Himerele, Aurelia sau Visul și viața.
Ceea ce le definește este corespondența între vis și realitate.
Nerval este revedicat de suprarealiști ca un precursor.
FANTEZIE
(Fantaisie)
1852
Cunosc un cânt pe care-aș da, zorit,
Tot Rossini, tot Mozart și tot Weber
Căci are - vechi și galeș și funebru,
Un farmec, pentru mine, negrăit.
Și sufletu-mi întinerește iar,
Când îl ascult, cu ani vreo două sute.
Și parcă văd colinele pierdute,
Sub Ludovic, în al chindiei jar...
Castelu-i vechi cu pietre la cheotori
Și cu vitralii în culori aprinse,
Scăldat de-un râu ce curge printre flori
Și-mprejmuit de parcuri vechi, întinse.
Bălaie la fereastră și semeață,
O castelană cu străvechi veșminte,
De care - poate - dintr-o altă viață
Când am văzut-o, azi mi-aduc aminte !
DEZMOȘTENITUL
(El desdichado)
1854
Sunt sumbrul, văduvitul - sunt cel nemângâiat,
Sunt prințul Aquitaniei, cu turnu-n praf căzut:
Mi-e astrul mort - lăuta-mi, cu ceru-i înstelat,
Un negru Soare poartă - Melancolia - scut.
În noaptea mormântală, tu, ce m-ai mângâiat,
Redă-mi un țărm italic, Posilipul pierdut
Și floarea dragă mie, în duhul cel uscat,
Și bolta unde vițe măceșul a-văscut.
Sunt Amor sau sunt Phoebus.Sunt Lusignan ?
Biron ?
Mi-e fruntea de-al reginei sărut împurpurată;
Visam în grota unde sirenele înoată...
De două ori trecut-am glorios prin Acheron.
Cântând fără-ncetare, pe orfica mea strună,
Când gemete de sfântă, când strigăte de zână.
