Munții de foc peste văi își vorbesc
Tunetul lor în ecou se adună
Cumplitele mări din somn se trezesc.
Când goarna furtunii aprig răsună
Ghețarii de-al iernii crunt tron se izbesc.
Fulgere cresc dintr-un nor singuratic
Și insule-o mie în jur se aprind,
Cutremurul surpă-o cetate, sălbatec
Și alte o sută rămân, șovăind.
Pământu-și frământă adâncul, vuind.
Mai clară ca fulgerul ți-este privirea
Și pasu-ți întrece cutremurul chiar.
Oceanele tac de te-aud. Strălucirea
Orbește vulcanul. Al soarelui far
Pălește pe lângă a ta limpezire.
Din munți și talazuri, lumina solară
Străpunsă-i de abur și suflu, pe când
Din spirit în spirit, din țară în țară
Din sat în oraș răsari, luminând
Iar sbirii și sclavii par umbre în ceață
Când crește în zare a ta dimineață.
