Roman în versuri, Evgheni Oneghin cuprinde numeroase elemente autobiografice și aspecte din viața și istoria poporului rus.
”Este o enciclopedie a vieții rusești și o operă în cel mai înalt grad națională” (Belinski).
Evgheni Oneghin, eroul romanului, are o bogată experiență mondenă și viața a făcut din el un blazat, retras la țară, dezgustat de oameni.
Poetul aduce un elogiu vieții rustice:
Am fost născut pentru o viață
Tăcută, pașnică, de țară !
Aici răsună mai semeață,
Mai vie, lira-mi solitară...
Aici, după plăcuta muncă,
Mă plimb pe-un lac pustiu, pe luncă.
Și ”far niente”-i a mea lege -
Din zori de ziuă, se-nțelege,
Mă scald în dulcea libertate:
Citesc puțind, dorm cât îmi place,
Iar gloria mă lasă-n pace;
Nu tot așa-n vremi depărtate,
Visând la umbră de molifți,
Trăit-am anii fericiți ?
Flori, dragoste, câmpii de țară,
Tot sufletu-mi vă aparține !
Și fac deosebire clară
Între Oneghin și-ntre mine:
Malițiosul cititor,
Sau, poate, vreun biet editor
Să nu mă clevetească-aici,
Glumind cu bunii mei amici
Să mă denunțe la oricine,
C-am zmângălit al meu portret,
Ca Byron, falnicul poet,
Fiind părtinitor cu mine:
De pare că să scriem poeme
Și despre alții, noi ne-am teme !...
El realizează reforme, se împrietenește cu poetul romantic Lenski, kantian, adept al libertății, care o iubește pe Olga, sora Tatianei, de care Oneghin se îndrăgostește, respingând iubirea Tatianei.
Un șir de întâmplări romantice îl pun în situația de a se duela cu Lenski, pe care îl ucide.
După un șir de călătorii, îl găsim pe eroul romanului la Moscova, unde o întâlnește pe Tatiana, căsătorită cu un general: trăiește o nouă și puternică pasiune pentru ea, fiind însă respins la rândul lui, deși eroina mai păstrează încă sentimente de dragoste pentru el.
Ce-a fost, să-ntorci nu se mai poate !
Nici ani, nici suflet, e-n zadar...
V-o spun că vă iubesc ca frate,
Și, poate, și mai gingaș chiar...
Să m-ascultați fără mânie:
Fecioara tânără se-mbie
Să-și schimbe visul c-un alt vis,
Cum schimbă florile-un cais
În primăvara revenită:
Așa a hotărât Pre-naltul,
Curând vei îndrăgi pe-un altul !...
Dar fiți, vă rog, mai stăpânită:
Nu toți la fel vă vor cunoaște
Ci ceasul rău din umbră paște !
Pentru romantismul operei, comuniunea om - natură, frecventele elemente meditative, citez strofa a treia din cântul al șaptelea, când, după uciderea lui Lenski, în ciuda primăverii revenite, o tristețe adâncă îl cuprinde pe Oneghin:
Să n-avem oare, bucurie,
Când frunzele, pierdute-n toamnă,
Cu primăvara iar învie,
Și zvon din crâng, la viață-ndeamnă ?
Au, cu natura ce renaște,
Un gând îndurerat ne paște:
Tânjim că anii ni s-au dus,
Cu tinerețea ce-a apus ?
Au, poate, ne revine-n minte
Un vis poetic ce-nfioară,
De-o altă veche primăvară,
Ce prinde-n inimi să ne cânte
Visând o țară depărtată,
Cu nopți și lună fermecată ?
În roman rețin și numeroasele descrieri de natură, precum e următorul tablou de iarnă:
Și iată, scărțâind și gerul,
Veni pe câmp să toarne-argint...
(Nu roze seamănă-acum cerul,
Ci albe flori de mărgărit.)
Pe râu s-așterne gheața-ncet -
Oglinzi moderne de parchet -
Și droaia de copii - sfârlează -
Pe luciul gheții patinează...
Greoi, pe roșii piciorușe,
Uitând să-noate, ca pe apă,
Gâscanul gras patina-și scapă,
Alunecând jos. Jucăușe
Steluțe albe, de zăpadă,
Din cer au prins pe țărm să cadă.
Natalia Nikolaevna Pușkina-Lanskaya, frumoasa soție a lui Alexander Pușkin.
