DUREROS DE DULCE
de Octavian Petrescu
Tu niciodată nu-mi poți spune "Nu !"
Mă ierți mereu și nu poți fi de gheață...
Aș renunța la tine, dar, vezi tu,
E ca și cum aș renunța la viață.
Deși nu-i bine, vreau să mă dorești
Sunt dependent de-a ta îmbrățișare,
De-a ta durere când spui că iubești
Și îmi zâmbești că dragostea te doare
O să te țin aproape, fii a mea
Departe de trădare și minciună !
Iubește-mă cum simți tu dragostea,
Frumoasă, pătimașă și nebună,
Căci niciodată nu-mi poți spune " Nu !"
Mă ierți mereu și nu poți fi de gheață !
Aș renunța la tine, dar, vezi tu,
E ca și cum aș renunța la viață.
|
|
|
|