marți, 27 mai 2014

AL-MAS'UDI - CARTEA CÂMPIILOR DE AUR ȘI A MINELOR DE NESTEMATE (fragmente)


http://grahabujanxt2.mywapblog.com/files/al-masudi.jpg

AL-MAS'UDI 896 - 956



Mai prețuite, în lumea arabă, decât poveștile celor 1001 de nopți - pe care istoricii literari nici nu le admit la capitolul „literatură” - snoavele și întâmplările „adevărate” citate în marile tratate de istorie, istorie literară, enciclopedii, cărți de adab, etc. de către învățații și filosofii vremii au și astîzi o deosebită căutare, fiind girate de vestite condeie medievale.

Între autorii unor asemenea tratate de înțelepciune care nu ocolesc, spre exemplificare, anecdotele pipărate, versurile satirice, istoriile pline de haz, se numără la loc de frunte istoricul și geograful Al-Mas'udi (
Abu al-Hasan Ali ibn al-Husayn ibn Ali al-Mas'ud) - autorul unei enciclopedii care cuprinde istoria lumii până în 946 (începutul domniei califului al-Muti), geografia, etnografia, științele naturii, matematica, alchimia și artele - lucrare de mare anvergură, intitulată Ritab murug ad-dahab wa ma'adin al-gawhar, „Cartea câmpiilor de aur și a minelor de nestemate ” și care ne este necunoscută nouă, 
cititorilor români,  întrucât a fost intens citată de Mircea Eliade în Istoria religiilor (ca sursă bibliografică despre lumea arabă).

Lucrarea e citată de Mircea Eliade în urma traducerii ei de către Barbier de Maynard și Pavet de Courteille, care oferă și o ediție critică a textului arab .

Din textele care urmează veți deduce singuri valoarea științifică dar și pe cea literară a Câmpiilor de aur, cîteva pagini din volumele VII și VIII, de „Istorie islamică modernă”, mai presărate cu anecdote și „întâmplări trăite”.



http://oilpaintingdiscount.com/images/Arab_oil_paintings01.jpg


ÎMPOTRIVA  PREȚIOZITĂȚII  ÎN  VORBIRE  ȘI  A  EUFEMISMELOR




Iată ce povestește filologul Al-'Arudi:

Stând, într-o noapte rece și frumoasă, la taclale cu emirul Radi Bi-Ilah, am priceput că se află pradă unei mari neliniști și tulburări.

- O, emir al credincioșilor, i-am zis, te aflu într-o stare neobișnuită, parcă nu te-am văzut niciodată atât de chinuit !

-  Lasă asta, răspunse califul; mai bine povestește-mi o întâmplare. Dacă vei izbuti să mă limpezești de griji, am să-ți dăruiesc tot ce am asupră-mi și tot ce se vede în jur - vestminte, perne, covoare - dar îți pun o condiție, să-mi descrețești fruntea !

Iată deci ce i-am istorisit:

Un bărbat din tribul Hasim se duse să-și vadă unul din verii din Medina. Câtă vreme a stat la el, n-a mers (din politețe) nici o singură dată la privată. După un timp, socoti că e vremea să se întoarcă la Kufa; vărul său âl rugă însă să mai rămână, lucru la care oaspetele consimți până la urmă.

- Ați văzut cât e de bine-crescut văru-meu ? zise stăpânul casei celor două roabe-cântărețe care-l slujeau. De când e aici, n-a călcat la privată.

- Lasă că-i dăm noi ceva de n-o să aibă încotro ! râseră ele.

Cum stăpânul le lăsă mână liberă, acestea luară scoarță de 'usar (ascieplas gigantea), o fărâmară și o vărsară în băutura care fusese pregătită pentru străin. Iar când sosi ceasul băuturilor i-o înfățișară, având grijă să nu se răcorească și stăpânul lor cu ea.

Când licoarea începu să se facă simțită, stăpânul casei se prefăcea adormit. Nefericitul văr, simțindu-și pântecul tulburat, întrebă roaba care stătea lângă el unde e „Jocul singuratec”.

- Ce întreabă domnul ? zise cealaltă roabă.

- Te roagă să-i cânți aceste versuri:

„Singuratec e locul, fiindcă neamul Fatimei a plecat
pustiu e acum ținutul și-nsingurat”

Roaba începu să cânte.

„Fără îndoială, își zise vărul, fetele astea sunt din ținutul Kufa, desigur nu m-au înțeles”.

Apoi, întorcându-se către a doua:

- Doamnă, o întrebă, unde e „locul închis” ?

- Ce spune ? zise cealaltă roabă.

- Te roagă să cânți acest cântec:

„Închis este zidul de mânăstiri, de grădină,
Iar ea între ziduri închisă suspină”.

Roaba cântă.

„Cred că sunt irakiene” își spuse tânărul; nu m-au înțeles”. Se ântoarse spre cealaltă și o întrebă:

- În numele lui Allah, spune-mi unde e „locul pentru abluțiuni ” ?

- Ce vrea ? spuse cea căreia nu-i vorbise.

- Vrea să cânți:

„Fă-ți spălările rituale și-n cele cinci rugăciuni te smerește
apoi ora de rugă pentru Profet o vestește”.

Roaba cântă.

„Am de-a-face cu femei din Hedjaz, desigur n-aveau cum să înțeleagă !”

- Doamnă, întrebă el iarăși pe una , unde e „locul păzit” ?

- Zice să cânți:

„Sunt păzit de pândari o armată, păzit !
Unu-ajunge s-alunge pe cea ce-am iubit”.

Cântecul odată terminat, nefericitul își zise:

„Vor fi fiind yemenite, n-aveau cum să înțeleagă”. Apoi întrebă:

- Unde e „locul care aduce tihnă ?”

- Ce-ți cere ? zise cealaltă roabă .

- Îmi cere să-i cânți:

„El lasă și glumă, și patimi, și ironie -
și numai tihna, doar tihna-l îmbie”.


Roaba cântă și acest cântec. În acest timp, stăpânul casei se prefăcea adormit, dar nu pierdea nici un cuvânt. Până la urmă, oaspetele, nemaiputându-se stăpâni, strigă:

- „Cu veșnica lor cântare îmi închid orice drum -
răbdarea mi-e-nvinsă - o să mă răzbun !”


Și zicând acestea, făcu ce avea de făcut...


Auzind această poveste, Ar-Radi izbucni în hohote de râs și îmi dărui tot ce avea asupra lui - în afară de vestmintele ți covoarele promise. Și avea asupra lui o mie de dinari !





http://www.levity.com/alchemy/images/bachwan1.jpg




RĂZBUNAREA  CALIFULUI  QAHIR





Scurtă notă: Califul Qahir căzu pradă unui complot și i se scoaseră ochii. Urmașul său, califul Radi Bi-Ilah (322-329 heg.) îl lăsă în viață dar îl ținea sub pază. Bănuind că ascunsese sume uriașe, i le cerea fără încetare. Povestea spune cum îl „răsplăti” Qahir



În timpul domniei, Qahir își întocmise într-una din curțile palatului o grădină cu portocali aduși din India, prin Basra și Oman. Pomii își întrețeseau ramurile încărcate de fructe gălbui-roșcate, strălucitoare ca stelele, peste brazdele de plante exotice, busuioc și alte ierburi mirositoare. Și se Întâlneau în acel loc turturele, porumbițe, mierle, papagali, păsări din toate țările !

Într-o asemenea minunată grădină îi plăcea lui Qahir să bea și să stea la taclale cu ai săi curteni. Urmându-i la putere, califul Radi găsi pe placul său aceeași grădină și făcu din ea locul obișnuit al ospețelor sale.

Cum credea că a ascuns bani, îi cerea lui Qahir să-i dea, spre a-l ajuta, sumele pe care le avea încă; și îi promise în schimb că-l va lua în sfatul domnesc, făgăduindu-i în același timp cu cele mai sfinte jurăminte că n-o să-i ia viața și n-o să-i facă nici un rău nici lui nici copiilor lui.

Qahir păru să creadă făgăduielile:

- N-am alți bani decât cei îngropați în grădina de portocali !

Badi Bi-Ilah se îndreptă împreună cu el într-acolo și îi ceru să-i arate locul.

Qahir răspunse:

- Acum că mi-am pierdut vederea, n-aș mai putea spune cu siguranță unde; dar poruncește să fie săpat locul și vei găsi comoara, n-are cum să scape căutătorilor !

Fu săpată grădina, smulși copacii, tufișurile și florile; nici un colț nu rămase necercetat, după căutările cele mai atente. Dar nu aflară nimic.

- Nu-i nici urmă din comoara de care vorbeai, spuse califul; de ce m-ai mințit ?

- Oare mai am eu ceva pe lumea asta ? răspunse Qahir. Dar îți pizmuiam șederea și bucuriile din această grădină. N-aveam alt lucru mai drag și acum „vedeam” cu disperare că altul, după mine, o luase în stăpânire !

Amărât, Radi înțelese că viclenia predecesorului său, care-l făcuse să piardă grădina, izbutise - și se căi că i-a dat ascultare.



http://ballandalus.files.wordpress.com/2012/08/14747_181640032147_179838357147_2819297_2969432_n.jpg?w=629&h=459