Mihail Lermontov 1814 - 1841
UN VIS
La Daghestan, în valea cea pustie,
Rănit la piept, zăceam în nemișcare:
Bătea în flăcări rana încă vie,
Și sîngele zbucnea în picuri rare...
Zăceam însetoșat; nesimțitoare
Stau stîncile pleșuve-n jurul meu,
Și scînteia în arșița de soare
Nisipul galben. Eu dormeam mereu...
Visam că-n țara mea e sărbătoare,
Vedeam saloane strălucite, pline
De musafiri voioși; și, zîmbitoare,
Femei frumoase se gîndeau la mine...
Doar una sta-ntr-un colț uitat de lume,
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă;
N-o atrăgeau pe ea nici danț, nici glume,
Ea urmărea un vis cu multă teamă:
Departe-n vale un rănit zărea
Și-i cunoștea atît de bine chipul !
În agonie rana tresărea
Și-un val de sînge înroșea nisipul...
traducere Șt. O. Iosif
BĂTRÂNEȚILE
Tinerețe ce-ai trecut,
De ce nu pot să te uit ?
Căci dorul tău este chin,
Ca după miere venin.
Tânjesc și sunt mâhnit, nu am cui să dau mâna,
La a mea bătrânețe, când sufletul tânjește;
El în zadar dorește, dorește totdeauna,
Iar vârsta tinereții trece, se vestejește.
De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă,
Etern iar nu se poate,
Și de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă,
Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate.
Iar sentimente ce sunt, cu-a lor dulci suferire ?
Și ce este viața ? Când judec cu răceală
Și mă uit împrejuru-mi, văd numai amăgire
Sau o glumă de șagă, ce pe toți ne înșeală.
traducere: C-tin Stamati
TORENTELE ȘI OAMENII
Cu vuiet și zgomot torentele trec,
Și unul pe altul ca-n luptă se-ntrec;
Le place mișcarea ș-a undei lățime,
Le place răceala, ce dă prospețime;
Și oamenii astfel în șir necurmat,
Pe calea vieții se scurg ne-ncetat;
Și cred că au inimi, dar a lor căldură,
Ca torentul rece-i egoism și ură.
Traducere : C-tin Stamati
La Daghestan, în valea cea pustie,
Rănit la piept, zăceam în nemișcare:
Bătea în flăcări rana încă vie,
Și sîngele zbucnea în picuri rare...
Zăceam însetoșat; nesimțitoare
Stau stîncile pleșuve-n jurul meu,
Și scînteia în arșița de soare
Nisipul galben. Eu dormeam mereu...
Visam că-n țara mea e sărbătoare,
Vedeam saloane strălucite, pline
De musafiri voioși; și, zîmbitoare,
Femei frumoase se gîndeau la mine...
Doar una sta-ntr-un colț uitat de lume,
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă;
N-o atrăgeau pe ea nici danț, nici glume,
Ea urmărea un vis cu multă teamă:
Departe-n vale un rănit zărea
Și-i cunoștea atît de bine chipul !
În agonie rana tresărea
Și-un val de sînge înroșea nisipul...
traducere Șt. O. Iosif
BĂTRÂNEȚILE
Tinerețe ce-ai trecut,
De ce nu pot să te uit ?
Căci dorul tău este chin,
Ca după miere venin.
Tânjesc și sunt mâhnit, nu am cui să dau mâna,
La a mea bătrânețe, când sufletul tânjește;
El în zadar dorește, dorește totdeauna,
Iar vârsta tinereții trece, se vestejește.
De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă,
Etern iar nu se poate,
Și de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă,
Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate.
Iar sentimente ce sunt, cu-a lor dulci suferire ?
Și ce este viața ? Când judec cu răceală
Și mă uit împrejuru-mi, văd numai amăgire
Sau o glumă de șagă, ce pe toți ne înșeală.
traducere: C-tin Stamati
TORENTELE ȘI OAMENII
Cu vuiet și zgomot torentele trec,
Și unul pe altul ca-n luptă se-ntrec;
Le place mișcarea ș-a undei lățime,
Le place răceala, ce dă prospețime;
Și oamenii astfel în șir necurmat,
Pe calea vieții se scurg ne-ncetat;
Și cred că au inimi, dar a lor căldură,
Ca torentul rece-i egoism și ură.
Traducere : C-tin Stamati
