POATE, POATE....
de Elena Oprica
de-aş aduna câteva clipe din timpul fericirii imaginare ori câteva picături de vise poate aş reântregi sufletul spart cioburile înşirate pe caldarâmul tristeţii n-ar mai pătrunde atât de crud în carne, în oase, în viaţa de anotimp fără culoare
de-aş regândi conturul tău de umbră într-o poveste a noastră stelarăacolo unde Soarele se iubeşte cu Luna în văzul cerului care vinovat sărută marea iar pământul se contopeşte cu toată învolburarea apelor formând întregul Universului nostru oh, de-aş putea...
ceva ar mai semăna a primăvară şi te-aş simţi în chip de luminăprin noaptea mea de potop
de-ai putea să-mi răsfeţi petalele cu priviri de gând însetate de tot ce-ai dori să-ţi fiu atunci n-aş mai spera că drumul din întuneric e salvarea şi poate, poate...
|
|