sâmbătă, 12 aprilie 2014

CATRENE de George Topârceanu





CATRENE

de George Topârceanu


„ N-o să mai iubesc”, zisese
Biata-mi inimă naivă,
Dar, văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.

*

Supărările iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezit, dar cu cât mai repezi
Cu atât mai trecătoare.

*

Musafiri la mine-acasă,
Fără să-i poftesc vreodată,
Am un șoarec, doi păinjeni
Și, din când în când, o fată.

*

La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.

*

Cum pierzi noaptea cu cetitul !
Am trecut din întâmplare
Și-mi venea, așa, să intru
Și să suflu-n lumânare...

*

Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget...
O, dar cum plângeai asară,
Când te-ai înțepat la deget !

*

Greu mi-i, dragă, fără tine
Și te chem de-atâtea ori, -
Nu din zori și până-n sară,
Cât din sară până-n zori...

*

Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar și tac din gură
Când, c-un zâmbet, își ridică
Ochii de pe cusătură.

*

Ochii negri, fața albă,
Păr întunect și mare,
Inima - un sloi de gheață.
Alte semnalmente: n-are.

*

Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Și-mi răspunde:„Nu se poate !”

*

„Toate-s vechi”, a zis poetul...
Chiar și cântecul acesta
A mai fost, odinioară,
Publicat în Zend-Avesta.

1912







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu