|
CATRENE
de George Topârceanu
„ N-o să mai iubesc”, zisese
Biata-mi inimă naivă,
Dar, văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.
*
Supărările iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezit, dar cu cât mai repezi
Cu atât mai trecătoare.
*
Musafiri la mine-acasă,
Fără să-i poftesc vreodată,
Am un șoarec, doi păinjeni
Și, din când în când, o fată.
*
La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.
*
Cum pierzi noaptea cu cetitul !
Am trecut din întâmplare
Și-mi venea, așa, să intru
Și să suflu-n lumânare...
*
Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget...
O, dar cum plângeai asară,
Când te-ai înțepat la deget !
*
Greu mi-i, dragă, fără tine
Și te chem de-atâtea ori, -
Nu din zori și până-n sară,
Cât din sară până-n zori...
*
Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar și tac din gură
Când, c-un zâmbet, își ridică
Ochii de pe cusătură.
*
Ochii negri, fața albă,
Păr întunect și mare,
Inima - un sloi de gheață.
Alte semnalmente: n-are.
*
Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Și-mi răspunde:„Nu se poate !”
*
„Toate-s vechi”, a zis poetul...
Chiar și cântecul acesta
A mai fost, odinioară,
Publicat în Zend-Avesta.
1912
|
|
