luni, 28 aprilie 2014

HEINRICH HEINE - POEZII - în traducerea lui Șt. O. Iosif



TREI  SONETE

I

(Traumbilder)
În vis, părea la nuntă că mă-nvită;
Și se făcea că eu plecam de-acasă
În frac de gală, vestă de mătase;
În fața mea sta dulcea mea iubită.

M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă ?
Eh, vă doresc viață fericită !"
Dar vorba mea era așa silită,
Pe cât de rece și politicoasă.

Atunci iubita izbucni în plâns,
Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna,
Încântătorul chip al ei s-a stins.

O, dulcii ochi, evlavioase stele,
De mă mințesc aievea-ntotdeauna,
Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele.







II




(Mamei sale B. Heine, născută von Gelden)
Sunt învățat să port sus a mea frunte,
Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață;
Chiar regele de m-ar privi în față,
Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte.

Dar, scumpă mamă, oricât de semeață
Figura mea ar sta să se încrunte,
Eu șovăiesc, cu pletele cărunte
Când mi te-apropii, sfântă și măreață.

Spiritul tău poate mă umilește,
Spirit înalt, ce nu cunoaște frică
Și fulgerul spre ceruri se ridică.

O amintire mă neliniștește,
Purtarea mea cea rea posomorât-a
Inima care m-a iubit atâta ?






III


Ca un nebun te-am părăsit odată,
În lumea largă dorul mă gonise
Să cat iubirea-ntrevăzută-n vise,
Ca s-o cuprind în inima mea toată.

Și am cerșit pomana ne-nsemnată
Rătăcitor, cu brațele deschise,
Și am bătut la porțile închise,
Dar numai ură-mi dară ca răsplată.

Ci eu doream iubirea,-n veci iubirea,
Și asta n-am găsit-o nicăirea.
Bolnav și trist m-am reîntors acasă.

Tu mi-ai ieșit atunci în prag duioasă,
Și, ah, în ochii tăi sta zugrăvită
Iubirea sfântă, dulce, mult dorită.




ARBORII-NFLORIȚI RĂSUNĂ...




Arborii-nfloriți răsună,
Cîntă cuiburile-n slavă...
Cine-i oare capelmaistrul
În orchestra din dumbravă ?

Pițigoiul care-ntr-una

Dă din cap cu-atîta fală ?
Ori pedantul cuc ce-și strigă
Numele fără greșeală ?

Este oare cocostîrcul,

Care, tacticos la pasuri,
Calcă-nfipt pe lungi picioare,
În acest concert de glasuri ?

Nu ! În inimă-mi trăiește

Cela ce conduce corul...
Tainic simt cum bate tactul,
Și socot că e amorul.






PĂDURI ȘI CÂMPURI SE-NVEȘMÂNTĂ...


Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă
Cu flori, -  s-a desprimăvărat...
Voioasă ciocîrlia cîntă
Sus, în văzduhul fermecat.

Tresare inima-mi pustie

Din toropeala-i de mormînt,
Și tu mă faci, o ! ciocîrlie,
Să plîng încet, și trist să cînt...

Ea-mi strigă gingaș din tărie:

- ce tot îngîni acolo-ncet ?
  - un cîntec, dragă ciocîrlie,
Și-s ani de cînd îl tot repet !

Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă,

De mult durerea mi-l urzi,
Și chiar, o ! ciocîrlie dragă,
Bunica ta mi-l auzi !...






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu