marți, 22 aprilie 2014

ALBERTO MORAVIA - INTERVIU din revista „Tuttolibri” din 19 aprilie 1986

http://www.letteraturatattile.it/wp-content/uploads/2013/02/moravia-760x1024.jpg

Alberto Moravia  - 
1907 – 1990


Alberto Moravia - pseudonimul literar al lui Alberto Pincherle.




REPORTER: Domnule Moravia, cum este când devii un clasic ?


MORAVIA: Ce impresie îți face, fiind un scriitor, să-ți vezi opera alături de capodopere, pusă printre „cei mai mari” sau măcar între Gide și Tolstoi ori între Mann și Stendhal ? Colecția de „Opere” (1927 - 1947) de Alberto Moravia inaugurează seria publicată de Bompiani „Clasicii secolului XX”. O să avem, deci, acasă, elegant adunate laolaltă „Indiferenții”, „Agostino”, „Romana”, povestiri ca „Înșelăciunea”, „Provinciala” precum și multe studii și o să le punem, mental, alături de romanele lui Poe și Conrad și ale lui De Foe, o să le așezăm, vasăzică, în Empireul textelor sacre. Ce sentimente se încearcă atunci când ești scriitor consacrat, un super-star al cărții , „clasic” între clasici ? Sunt foarte fericit de această includere în seria Bompiani. Am fost întotdeauna în bune raporturi cu clasicii literaturii. Nu am fost niciodată la școală și am citit aceste cărți cu același spirit cu care astăzi îi citesc pe moderni, fără intermediul vreunui profesor, fără vreo disciplină de școlar. Sensibilitatea mea de cititor copil-adolescent nu a trecut prin canalele învățământului, aproape întotdeauna pline de rutină și de indiferență, ci a avut un contact direct cu expresia literară. Mulțumită acestui contact clasicii m-au învățat ce este simțul comun (să nu se confunde cu bun-simțul) care la ei este atât de bogat iar la contemporani atât de puțin.

REPORTER: Dar ce credeți dv. despre Moravia, merită apelativul de clasic ? E just sau greșit ?


MORAVIA: Este vorba despre o formă de jubilație, folosesc intenționat cuvântul acesta, adică de o onoare importantă dar, probabil, prematură. Încă nu m-am lăsat la vatră..


REPORTER: Colega dv. de colecție în călătoria spre clasicitate este Marguerite Yourcenar, ale cărei romane sunt publicate în volumul al doileaa colecției Bompiani. Care este părerea dv. despre această autoare ?


MORAVIA : Găsesc că între mine și ea eate o diferență fundamentală: eu n-am fost niciodată la școală, ea da !


REPORTER: Marguerite Yourcenar reprezintă modelul scriitoarei austere, rezervate, care nu dă declarații, inviolabilă. Unui autor clasic îi convine, oare, să fie „prezent” ?


MORAVIA: În aceeași colecție cu mine, Marguerite Yourcenar intră pe poarta monumentală a literaturii, în schimb eu intru pe fereastră. Ca hoții, după miezul nopții.


REPORTER: Care sunt calitățile de scriitor care, după dvs., te fac nemuritor ?


MORAVIA: Nu cred că sunt capacități specifice. Sunt numai scriitori care rezistă probei timpului. Și sunt autorii pe care și astăzi continuăm să-i citim cu folos și plăcere.


REPORTER: În autobiografia dvs. literară, care este și o introducere a volumului, sunt citați adesea Flaubert, Dostoevski, Stendhal, Manzoni. În afara acestora, care sunt autorii la care vă raportați mai des ?


MORAVIA În biblioteca mea de azi sunt de toate dar în cea a tatălui meu există mult teatru. Aceasta explică de ce, în parte, romanele mele sunt piese travestite în romane.


REPORTER: În introducerea dvs. apare o lungă listă de autori și opere comice. Ce influență au avut asupra dvs. ?


MORAVIA: Romanul comic a avut rolul de a deștepta în mine gustul comicului pe care  eu cred că-l posed într-o manieră relevantă. Și care, mai ales, nu este separat de activitatea poetică. Sunt convins că poeții au simțul comicului: numai cei ce nu sunt mari, ca D'Annunzio, nu-l au.


 REPORTER: Pe teren extra-romanesc, urmând preferințele dvs., în filozofie, cine sunt clasicii pe care îi simțiți ca fiind foarte prezenți ? Dar în cinema ?


MORAVIA: Citesc mai ales multă proză, dar dintre filozofi, Wittgenstein mă pasionează în mod deosebit. În cinema, în schimb, nu există clasici. Cinematografia „se mișcă” în timp, adică își schimbă înfățișarea în permanență. Anumite filme ce ni s-au părut comice devin serioase și invers. Clasicii literaturii nu se clintesc și nu se schimbă, ca și cei ai picturii.


REPORTER: Vorbind de raportul strâns cu cartea-top, cu „cartea ce nu se va uita niciodată”, proza dvs. a fost influențată mai mult de experiențele vieții sau de întâlnirea cu marile texte ?


MORAVIA: Experiențele vieții formează caracterul Izvorul literaturii este însăși literatura.


REPORTER: Simțiți invidie sau gelozie pe „monștrii sacri” din trecut ? Pentru concurenții imaginari care ocupă istoria literaturii cu prezențele lor autoritare și de neînvins ?


MORAVIA: Ca și copil mă simțeam copleșit, dominat de figura lui Dostoevski: credeam că el a scris totul și că după el, în literatură, nu s-ar mai putea realiza nimic. Desigur, după aceea mi-am schimbat părerea. Odată mi s-a întâmplat să spun că sunt invidios pe Shakespeare ca să nu spun că sunt invidios.


REPORTER: Dar pe contemporani ? Pe posibilele nume celebre actuale ?


MORAVIA: Pe ei nu sunt invidios, pentru ei am un simțământ de tovărășie.
                


http://25.media.tumblr.com/tumblr_m64q3zycNj1rs1ef6o1_1280.jpg

Extraordinara Sophia Loren în  filmul lui Vittorio de Sica
după romanul „La Ciociara” de Alberto Moravia




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu