joi, 17 aprilie 2014

GLASUL DUREREI de Veronica Micle

 
GLASUL  DUREREI

de Veronica Micle


Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate
Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate ?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.


Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,

cântă dulcea Filomela, și'n cântare-i o dorință
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.


Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce

Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu.


Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță

Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii 'n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt ?


O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e făcută,

Blânda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută,
În viață-orice cântare ce cu drag ai asculta
Ai ști că-i glasul durerii și adânc ai suspina.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu