D-ȘOAREI G.
de Alexandru Vlahuţă
Te-ador, ş-a mea gândire în veci neadormită
Veghează ca o mamă la gingaşul tău sân,
Şi-n noaptea cea adâncă, când tu dormi liniştită,
Când trec visuri frumoase prin sufletu-ţi senin,
Când îngerii din ceruri la tine se scoboară
Prin somn să te păzească de visuri necurate,
Cu drag a mea gândire se las-atunci uşoară,
Şi-ţi fură de pe buze săruturi înfocate,
Şi-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta faţă.
Şi joacă, şi s-alintă pe fragedul tău sân
Cum joacă lin zefirul pe-a câmpului verdeaţă,
Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin.
Dar iarba se apleacă alene după vânt
Şi pare că-i şopteşte ceva misterios,
Dar roze, crini s-alintă şi capetele-şi scutur
Ca lebedele-n apă, şi tainic şoptesc firei
Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur,
Că simt şi ele focul şi farmecul iubirei.
Iar tu să nu spui nimica gândirei înfocate
Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în grațiele tale,
Tu nu şopteşti nimica fiinţei fermecate,
Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale.
Din inima-mi făcut-ai o arpă plângătoare
Şi-n veci-i zis să sune a moarte ş-a pustiu,
Ai prins gându-mi la tine şi ca să nu mai zboare
Aripele-i tăiat-ai... De ce ? — nu pot să ştiu.
În ochii tăi văzut-am şi cer şi Dumnezeu,
Dar sufletul tău n-are nici Dumnezeu, nici cer.
Frumoasă eşti şi crudă ca îngerul călău —
Şi te iubesc, crud înger, şi sunt nebun, şi sper...
........................................
Dar a speranţei lampă se sparge ca de-o stâncă
De oarba-ţi nepăsare, şi trist sufletul meu
Ca mâine va fi o noapte pustie şi adâncă,
Păstrând amara-ţi ură şi scump numele tău.
1880
| 
