RENUNȚARE
de Elena Farago
Tu, ce-ai venit zâmbind cum numai Trimișii primăverii vin, Tu, ce-ai venit zâmbind prin plânsul înnegurat ce-l cerne bruma, Și te-ai oprit să bați în poarta Părăginitelor grădini, Purtând în mâini panerul plin Cu-atatea fagede răsaduri de rare flori.
Aduse-n dar, Să cheme harul vieții iar În somnul sterpelor răzoare, Oprește-te în prag, și-agață-l de ruginite zăvoare A porților înnegurate, în care vii să bați zâmbind, Oprește-te în prag și-agață-l, panerul încărcat de floare, Pe care mâinile-ți străine De toamna cui le-aduci în dar, Mi le întind fără să-ntrebe De nu mi-i poate prea târzie, în noaptea care stă să vie, Lumina scumpului tău dar Căci în paragina grădinei pe care iarna, Prea de vreme, Si-a-ntins solia ei de brumă Peste răzoare și poteci, E mult de când o primăvară N-a prins o floare-n lilieci, - Nici vara-n trandafiri, - Nici toamna în galeșele crizanteme, N-a-nmugurit îmbobocirea petalelor ce știu să dea Atât duios surâs în jalea despodobitelor răzoare În care floare după floare Și-au plâns ori și-au cântat pe rând Și visul razelor de lună, Și visul razelor de soare, Și vraja picului de rouă, Și tânga umbrelor de nori, Și spaima vântului de toamnă, Și tot ce bucură sau doare În viața fiecărei flori
Tu, ce-ai venit, zâmbind cum numai Trimișii primăverii vin, Să bați în poarta după care Paragina-și așteaptă-acuma, Sub giulgiul negurii și-al brumii, Izbava nopții fără zori,
Păstrează-ți fragedele flori Păstrează-ți florile și du-le Către grădini în care încă Vor ști să-nvie dor de viață Chiar brazdelor în care-au plâns Și-au sângerat tulpini mușcate de vitregi-șerpi Aici e stins și nu-i răsad să-l mai ațâțe, Din neființa lui adâncă, Uitatul dor al re-nvierii În huma brazdelor pustii Tu, ce-ai venit răzbind prin neguri Ca primăvara, Tu, ce vii Neștiutor de ce-ngropat-am sub bruma sterpelor răzoare, Nu-l trece peste pragul porții panerul încărcat de flori, Căci sub paragina grădinii Spre care-ntinzi curatu-ți dar Sunt îngropate flori pe care le-au pângărit Șerpii minciunei Tu, ce-ai venit zâmbind prin bruma Ce-ai înfruntat-o în zadar, Ferește-ți florile și-ntinde-mi Doar caldul bun rămas al bunei, Curatei mâini neștiutoare de tot ce poate Mâna mea Îți va fi dat Nevrând s-atingă măcar Ce-ar fi putut să-ți ia.
|
|
