TOAMNA - de Maria Cunțan

 

TOAMNA de  Maria  Cunțan Bat în crâng viscole grele Ploi vuiesc ca apa’n vad, Prin pustiile vălcele Frunze’s cântecele mele Vântu’și bate joc de ele Cine știe unde... cad  -  Florile-au trecut de brumă Și sămânța a’nghețat, Du-mă și pe mine, du-mă Viscole urmat de brumă, Și mă culcă’n pat de humă La o margine de sat. Taina ’ndemnurilor bune Va ști locul unde zac, Va cădea ca prin minune Vr’o sămânță și va pune Încordatei mele strune Pe movilă vre-un copac. Unde-i boltă de verdeață Nu e moarte nici pustiu, Când va răsări din ceață A luminei dimineață, De cântarea ei măreață Tot frunzișul va fi viu.