VIS
de Adam Mickiewicz
Când ai să fii silită să mă abandonezi, Chiar de-ai să simţi în suflet, neîncetat, iubire, Nici când mă vei lăsa, să nu mă întristeziŞi nici să nu-mi vorbeşti de-a noastră despărţire!
Aş vrea chiar din ajun, când soarele-o apune, Să sorb minutul ultim în dezmierdări prelungi, Iar ceasul despărţirii, fatal, când va să sune, O cupă cu otravă tu să-mi întinzi atunci.
Te-oi săruta pe gură cu buze-nfiorate; Nu-mi voi închide ochii când ceţuri îi cuprind; Ci vreau să-adorm de-a pururi în dulce voluptate, Obrazul sărutându-ţi şi-n ochii tăi privind.
Iar după lungi decenii ce-n şir s-or fi-mplinit, Când voi primi poruncă să ies de sub morminte, Îţi va veni în minte prietenu-adormit.Şi spre-a-l trezi, din ceruri la dânsul vei descinde;
La pieptul tău iubit tu mă vei strânge iară,Din nou voi simţi braţele dragi cum mă cuprind; Mi s-o părea o clipă că aţipisem doară,Obrazul sărutându-ţi şi-n ochii tăi privind.
Traducere de Miron Radu Paraschivescu
|
|
