ROMANȚĂ
de George Gordon Byron
I
A mea tânără taină afund rămâne-ascunsăÎn tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;Iar când inima-mi bate de sila ei împunsăL-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit !Și singură-n tăcere o simt iar tremurând.
II
A mea flacără este vecinică, nevăzutăCa și slaba lumină a candelei sub mormânt,Ș-a deznădejdii rece întunecime mutăÎn veci nu o va stinge; iar razele ei suntÎntocmai de zadarnici ca și când n-ar fi fost.
III
Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu treceFăr-a-ți arunca ochiul și fără a gândiL-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece;Singura chinuire și iad ce-aș suferiEste de a fi stinsă din pomenirea ta.
IV
Ascultă-mi ăst din urmă glas singur pentru tineVirtutea nu oprește a plânge pe cei morți;În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ăst bineO lacrimă să-ntimpin la a veciniciei porți,Întâia ș-a din urmă răsplată de amor.
1836Traducere de Ion Heliade Rădulescu
|
|
