Întâmplările prezentate în poemul de 3000 de versuri au loc după toate probabilitățile în secolul VI după Hristos. Această estimare se bazează pe mențiunea care se face în legătura cu o bătălie pentru care există dovezi istorice.
Deși evenimentele relatate se petrec în Danemarca, epopeea a circulat din gură în gură, între anglo-saxonii din Anglia de nord încă 200 de ani după crearea poemului. Anglo-saxonii nu se considerau britanici, ci vikingi, iar eroii lor erau întotdeauna din Scandinavia.
Autorul lui Beowulf este necunoscut.
Poemul original a fost scris pe piei tăbăcite de oaie.
În următorii 200 de ani poemul a fost copiat de mai multe ori, iar prin anii 900 a fost cules într-un volum care mai conținea și povestea lui San Christopher, o colecție de anecdote despre Orientul îndepartat, o presupusă scrisoare a lui Alexandru cel Mare și un poem despre eroina biblică, Judith.
Acest volum a fost parțial distrus de incendiul de la The Cotton Library, cea mai mare colecție de literatura din Evul Mediu, pe 23 octombrie 1731. Documentul a fost carbonizat, dar și reputația poemului a avut de suferit în anii ce au urmat. Fiindcă era scris în engleza veche, el a fost interpretat ca fiind confuz, din cauza combinației de elemente păgâne cu teme creștine. Structural, epopeea era considerată ca fiind defectuoasă pentru că eroul principal nu avea un singur adversar, ci trei, dintre care ultimul aparea la distanță de jumătate de secol față de ceilalți.
În plus, Beowulf nu folosește rima, ci aliterația. Nu are nici un metru iambic pentru că, așa cum spun povestitorii anglo-saxoni, nu conta câte silabe avea un vers atâta timp cât era scurt și avea trei aliteratii în el. Prin comparație cu capodopere ca Odiseea lui Homer si Eneida lui Vergiliu, Beowulf apare ca o poezie de proastă factura. Mai rău, eroismul și moralitatea sa erau centrate pe un singur om care se lupta cu monștrii. Iar învățații vremii nu prea luau în serios poemele despre monștri și dragoni.
Abia în secolul XX Beowulf a fost reabilitat, de nimeni altul decât JRR Tolkien, autorul romanelor The Hobbit și The Lord of the Rings. În eseul său din 1936 „Beowulf: The Monster and the Critics”, Tolkien a scris că problema pe care o aveau toți cu Beowulf nu era legată de calitate, ci de faptul că poemul era comparat în mod nedrept cu Homer si Vergiliu. Beowulf nu s-a conformat regulilor poetice create de greci și romani în Antichitate, pentru că era o poveste scandinavă, cu un metru specific – nici mai bună nici mai rea, doar diferită.
În opozitie cu majoritatea oamenilor de cultură dinaintea lui, Tolkien a susținut că tocmai acea perioadă de 50 de ani dintre lupta cu mama lui Grendel și bătălia cu dragonul, este cea care îi dă poemului grandoare.
Beowulf, scria el, nu era povestea unui tânar care triumfa în fața monștrilor și nici a unui rege batrân care moare luptându-se cu un dragon, ci povestea unui barbat care, pe vremuri tânar și invincibil, alege să lupte cu dragonul deși știe că-l așteaptă un sfârșit tragic.
Exact aceste doua jumătăți ale povestirii o fac să fie completă.
Fără re-evaluarea făcută de Tolkien, Beowulf ar fi rămas un text obscur, citit numai de doctoranzii.
Astăzi, poemul este citit în toate liceele din Anglia. Tolkien nu numai că a refăcut reputația epopeei, dar a și imitat-o în lucrările sale. Capitolul Two Towers din „The King of the Golden Hall” își are originile în epoca de început a lui Beowulf. Dragonul care scoate flăcări pe nări, din Beowulf, înfuriindu-se pe cel ce a îndrăznit să-i fure comoara, este reeditat în scena de maxima încleștare din The Hobbit.
Deși evenimentele relatate se petrec în Danemarca, epopeea a circulat din gură în gură, între anglo-saxonii din Anglia de nord încă 200 de ani după crearea poemului. Anglo-saxonii nu se considerau britanici, ci vikingi, iar eroii lor erau întotdeauna din Scandinavia.
Autorul lui Beowulf este necunoscut.
Poemul original a fost scris pe piei tăbăcite de oaie.
În următorii 200 de ani poemul a fost copiat de mai multe ori, iar prin anii 900 a fost cules într-un volum care mai conținea și povestea lui San Christopher, o colecție de anecdote despre Orientul îndepartat, o presupusă scrisoare a lui Alexandru cel Mare și un poem despre eroina biblică, Judith.
Acest volum a fost parțial distrus de incendiul de la The Cotton Library, cea mai mare colecție de literatura din Evul Mediu, pe 23 octombrie 1731. Documentul a fost carbonizat, dar și reputația poemului a avut de suferit în anii ce au urmat. Fiindcă era scris în engleza veche, el a fost interpretat ca fiind confuz, din cauza combinației de elemente păgâne cu teme creștine. Structural, epopeea era considerată ca fiind defectuoasă pentru că eroul principal nu avea un singur adversar, ci trei, dintre care ultimul aparea la distanță de jumătate de secol față de ceilalți.
În plus, Beowulf nu folosește rima, ci aliterația. Nu are nici un metru iambic pentru că, așa cum spun povestitorii anglo-saxoni, nu conta câte silabe avea un vers atâta timp cât era scurt și avea trei aliteratii în el. Prin comparație cu capodopere ca Odiseea lui Homer si Eneida lui Vergiliu, Beowulf apare ca o poezie de proastă factura. Mai rău, eroismul și moralitatea sa erau centrate pe un singur om care se lupta cu monștrii. Iar învățații vremii nu prea luau în serios poemele despre monștri și dragoni.
Abia în secolul XX Beowulf a fost reabilitat, de nimeni altul decât JRR Tolkien, autorul romanelor The Hobbit și The Lord of the Rings. În eseul său din 1936 „Beowulf: The Monster and the Critics”, Tolkien a scris că problema pe care o aveau toți cu Beowulf nu era legată de calitate, ci de faptul că poemul era comparat în mod nedrept cu Homer si Vergiliu. Beowulf nu s-a conformat regulilor poetice create de greci și romani în Antichitate, pentru că era o poveste scandinavă, cu un metru specific – nici mai bună nici mai rea, doar diferită.
În opozitie cu majoritatea oamenilor de cultură dinaintea lui, Tolkien a susținut că tocmai acea perioadă de 50 de ani dintre lupta cu mama lui Grendel și bătălia cu dragonul, este cea care îi dă poemului grandoare.
Beowulf, scria el, nu era povestea unui tânar care triumfa în fața monștrilor și nici a unui rege batrân care moare luptându-se cu un dragon, ci povestea unui barbat care, pe vremuri tânar și invincibil, alege să lupte cu dragonul deși știe că-l așteaptă un sfârșit tragic.
Exact aceste doua jumătăți ale povestirii o fac să fie completă.
Fără re-evaluarea făcută de Tolkien, Beowulf ar fi rămas un text obscur, citit numai de doctoranzii.
Astăzi, poemul este citit în toate liceele din Anglia. Tolkien nu numai că a refăcut reputația epopeei, dar a și imitat-o în lucrările sale. Capitolul Two Towers din „The King of the Golden Hall” își are originile în epoca de început a lui Beowulf. Dragonul care scoate flăcări pe nări, din Beowulf, înfuriindu-se pe cel ce a îndrăznit să-i fure comoara, este reeditat în scena de maxima încleștare din The Hobbit.
Și alți scriitori s-au inspirat din Beowulf în lucrările lor literare. Scriitorul John Gardner a scris în 1971 popularul roman Grendel, în care monstrul filozofează asupra hazardului vieții.
Michael Crichton, devenit faimos pentru Jurassic Park, a scos toți monștrii din poveste țesând apoi o fantezie istorică de acțiune, care s-a numit Eaters of the Dead.
Michael Crichton, devenit faimos pentru Jurassic Park, a scos toți monștrii din poveste țesând apoi o fantezie istorică de acțiune, care s-a numit Eaters of the Dead.
Povestea de Beowulf se deschide prin rememorarea carierei lui Scefing Scyld, un rege trimis de Dumnezeu pentru danezi.
După moartea lui Scyld danezii prosperă sub urmaşii lui. Unul dintre acești descendenţi, Hrothgar, construiește o sală mare danezii numit Heorot. Heorot este curând invadat de Grendel, un monstru jumătate om, care este urât de Dumnezeu.
Danezii sunt neajutorați împotriva acestor atacuri, până când Beowulf eroul ajunge sa-i ajute. El are bătălii cu Grendel şi ucide monstrul într-un final.
Mama lui Grendel, vine să-şi răzbune fiul . Beowulf şi Hrothgar o urmează până în vizuina ei într-un lac dezgustător, și Beowulf se luptă cu mama lui Grendel într-o încăpere din castelul ei aflat pe fundul lacului.
Beowulf aproape pierde, dar cu ajutorul lui Dumnezeu este în cele din urmă victorios.
El este bogat recompensat şi se întoarce în ţara lui, unde spune aventurile sale unchiului său, Regele Hygelac.
Poemul apoi sare cincizeci ani în viitor, atunci când Beowulf este în vârstă şi regele Geats. Se luptă apoi pentru ultima oară împotriva unui dragon care era posesorul unei comori blestemate. El încearcă să lupte cu balaurul singur, dar poate învinge doar cu ajutorul unei tinere rude, Wiglaf.
Balaurul este ucis, dar este rănit mortal și Beowulf în luptă, şi bătrânul rege acum, moare în timp ce priveaște comoara blestemată.
Moartea lui Beowulf marchează declinul Geats, care este acum înconjurat de duşmani pe care și-i făcuse în campaniile precedente. În consecinţă, poemul se încheie în doliu pentru neamului lui Beowulf.
Structura Beowulf este atât tripartite şi bipartite. Orice punct în poveste, poate fi considerat fie ca parte a declinului şi auto-distrugere a eroului ce stabilește un ideal eroic, sau ca un moment în viaţă în care există un moment în paralel încă contrastant cu cealaltă jumătate a poem.
Personajele:
Beowulf - eroul după numele caruia mai
târziu s-a intitulat și poemul.
Hrothgar - regele Scyldings-ului, rege
bun ți înțelept.
Grendel - primu monstru pe care trebuie
să-l înfrunte Beowulf.
Unferth - unul din urmașii lui Hrothgar și
care nu este în stare să-și apere
regatul de Grendel.
Wealhtheow - soția lui Hrothgar și regină Wealhtheow și reprezintă
femeia delicată, sensibilăși cu suflet deosebit
Mama lui Grendel - jumătate monstru,
jumătate om, nu îi este
atribuit nici un nume,
niciodată în tot
poemul, sentimentul
ei de a-și răzbuna fiul
este profund uman.
Hygelac - regele Geats-ului, care l-a
umplut de daruri și onoruri pe
Beowulf.Deși poporul ar fi dorit
ca Beowulf să devină rege la
moartea lui Hygelac, acesta
refuză și abia la moartea fiului
lui Hygelac își asumă respon-
sabilități de conducător.
Dragonul - o creatură ancestrală ce avea
o comoară lăsată de șeful unui
străvechi trib, iar când cineva
îi descoperă comoara
accidental, devastează
Geatland. Lupta lui beowulf
cu dragonul va fi ultima sa
luptă.
Wiglaf - un fel de scutier al lui Beowulf,
un cavaler care-l însoțește în
căutarea dragonului.
