sâmbătă, 20 august 2011

MOLIERE (Jean - Baptiste Poquelin) - 1622 - 1673



Și-a dedicat întreaga viață teatrului, fiind în același timp autor, actor, regizor și conducător de companii teatrale.

Abordează forme diferite ale comediei: farsa (Zăpăcitul, Sganarelle sai încornoratul închipuit, Doctor fără voie, Vicleniile lui Scapin), comedia muzicală, tragicomedia, epuizând gama bogată a comicului.

Opera sa cuprinde 30 de piese, de la Prețioasele ridicole până la Bolnavul închipuit, ultima sa piesă.

Clasicismul lui Moliere se manifestă mai ales în respectarea imitării naturii. Natura umană cu toate formele ei de manifestare este tema principală a comediilor lui Moliere, care aduc o varietate tipologică: nobili, burghezi, țărani, medici, pseudosavanți etc.








TARTUFFE (Le Tartuffe) - 1699




Tartuffe este una din capodoperele autorului, satiră violentă împotriva ipocriților și a ipocriziei. Tartuffe este adăpostit de burghezul Orgon, pe care-l cucerește printr-o comportare fățarnică.

Îl determină pe protectorul său să-și alunge fiul, să rupă logodna fiicei sale cu Valere, pentru a o căsători cu elși trecându-i lui toată averea.

Orgon îl surprinde seducându-i soția și ipocritul ajunge, lepădându-și masca ipocriziei, să-și gonească protectorul din propria casă.

Regele află și pedepsește vinovatul.

Actul al III-lea redă încercările eroului de a cuceri iubirea Elmirei, soția lui Orgon; Damis, fiul lui Orgon, va dezvălui tatălui cele întâmplate.



ACTUL   III
SCENA 2

Tartuffe, Dorina


TARTUFFE


(de îndată ce o vede pe Dorina, întoarce capul de vorbește către feciorul lui, prin ușa încă deschisă)
Laurent, păstrează-mi cnutul și rasa mea de rugă,
Și spune rugi, ca gândul cel rău de noi să fugă...
De-or întreba de mine, m-am dus la-ntemnițați
Să-mpart ajutorința din banii adunați.


DORINA

Uf ! Ce panglicărie, ce joc făr'de rușine !
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -






SCENA  3

Elmira, Tartuffe


ELMIRA

Știu, nu iubiți nimica din cele pământești.


TARTUFFE

N-am inimă de piatră, cum crezi; o, nu ! Greșești...


ELMIRA

Credeam că doar spre ceruri-nălțați oftări fierbinți
Iar jos aci nimica nu v-ar trezi dorinți.



TARTUFFE

Iubirea ce ne leagă de frumuseți eterne
Și spre iubirea celor lumești un drum ne-așterne;
Nu-i vină când, prin simțuri, tu stai s-alinți uimit,
Desăvârșiri de forme, ce Domnu-a plăsmuit;
În câte-un lut vrea cerul minuni de veci să-mbine,
Și-aici chiar, văd oglinda splendorii lui depline;
Ți-a revărsat pe față atâta har divin
Că-n ochi ne pune soare și-n inimă venin,
Și nu te văd vreodată, podoabă a zidirii,
Să nu mă-nchin, prin tine, la urzitorul firii
Și de-o iubire-aprinsă să nu fiu ispitit,
Spre chipu-n care dânsul mai drag s-a zugrăvit.
Întâi simțeam chiar teama, că-n tainica vâltoare
Vreun duh viclean îmi tinde momeala pierzătoare
Și mă luptam, de ochii tuburători să fug,
Ca sufletul să-mi mântui de-osândă și de rug.
Dar clipa asta-mi spune - făptură prea curată -
Că râvna mea nu poate să fie vinovată;
Să pot s-o-mpac prea bine cu ceea ce-i iertat;
Și de aceea, dulce, de ea mă las purtat.
Mărturisesc, din parte-mi, e o-ndrăzneală mare
Când inima-mi drept jertfă v-o-ntind, ca spre altare;
Dar de la bunătatea ce-aveți, aștept cuvânt,
Și nu de la vreun merit al umbrei care sunt;
Vă pun în mâini nădejdea și veșnica mea pace,
În rai, sau iad, o viață puteți acum preface,
Și pot să fiu de-a pururi - prin vorba ce-mi șoptiți -
Ferice de vă place, pierdut dacă voiți.


ELMIRA

E-o declarare-n formă, și prea curtenitoare;
Dar totuși, orice-ați zice, e cam surprinzătoare.
Se cuvenea, îmi pare, ca să-nfrânați mai mult
Simțiri de felul celor, ce-mi fuse dat s-ascult.
De !...un preasfânt, un pustnic, cum lumea vă socoate.







AVARUL  ( L'avare)
       1668











În Avarul, pornind de la Aulularia lui Plautus, Moliere păstrează doar ideea centrală a unui zgârcit care își ascunde comoara, obsedat de pierderea ei.

Prin Harpagon, personajul principal al comediei, realizează tipul avarului de pretutindeni și de totdeauna, surprinzând și aspecte esențiale veacului său.

Tip al cămătarului, el este dominat de pasiunea mistuitoare de a agonisi cât mai mult aur, din care să cheltuiască cât mai puțin.

Avariția îl stăpânește pe Harpagon, care dorește să-și căsătorească fiica, pe Elise, cu Anselme - om în vârstă, pentru că admite s-o ia fără zestre, să-și însoare fiul, Cleante, cu o văduvă bogată, păstrând partea lui de moștenire, și el să se însoare cu Mariane, o fată tânără și săracă, pe care fiul său o iubește.

Cele două perechi de îndrăgostiți, Elise și Valere, Mariane și cleante, care evoluează în jurul lui Harpagon, trăiesc momente dramatice din cauza situației în care îi aruncă zgârcenia și planurile acestuia.

Când fiul încearcă să împrumute banii care i-ar aduce independența, descoperă că acel cămătar cu care un valet îl pune în legătură nu este altcineva decât Harpagon.

Valere, îndrăgostit de fata lui Harpagon, se introduce în casă sub un nume fals și măgulește pasiunea stăpânului, așteptând ca împrejurările să-i îngăduie să recurgă la un subterfugiu.

Fiind furată o casetă de bani, este acuzat Valere. Luat din scurt, Valere crede că Harpagon îi reproșează tăinuirea dragostei sale pentru Elise.

De aici un quiproquo de mare haz.








ACTUL V

SCENA  II


VALERE

...Sunt gata să îndur toate urmările furiei dumneavoastră. Însă, credeți-mă, vă rog, că dacă la mijloc e vreun rău, numai pe mine trebuie să vă descârcați mânia, deoarece fiica dumneavoastră nu are nici o vină.


HARPAGON

Asta da, te cred. prea ar fi treabă neauzită ca fiica mea să fie și ea părtașă la o asemenea nelegiuire. Acum vreau să-mi regăsesc comoara, așa că spune unde ai dus-o.


VALERE

Dar n-am dus-o nicăieri. Se găsește și acum în casa dumneavoastră.


HARPAGON  (aparte)

O, caseta mea dragă ! (tare) Se găsește la mine acasă ?


VALERE

Da.


HARPAGON

Și ia spune: nu te-ai atins de ea ?


VALERE

Eu ? A, sunteți nedrept nu numai față de mine, dar și față de ea ! O văpaie curată și respectuoasă mă mistuie pentru dânsa !


HARPAGON (aparte)

Îl mistuie pentru caseta mea !


VALERE

Mai curând mor decât să-mi întinez simțirea cu vreun gând jignitor. Este prea cuminte și cinstită.


HARPAGON (aparte)

Caseta mea, cinstită !


VALERE

Toate dorințele mele se împlinesc cu prisosință când o privesc doar, și nici o ticăloșie n-a murdărit patima pe care ochii ei frumoși au aprins-o în inima mea.


HARPAGON (aparte)

Ochii frumoși ai casetei mele ! Vorbește de ea ca de-o ibovnică !


VALERE

Jupâneasa Claude cunoaște tot adevărul în privința asta și vă poate sta mărturie...


HARPAGON

Cum, slujitoarea mea e și ea părtașă ?


VALERE

Da, domnule, a fost martoră a legământului nostru și numai după ce și-a dat seama cât de cinstită e dragostea mea, m-a ajutat s-o hotărăsc pe fiica dumneavoastră să-mi dăruiască mâna ei, primind-o  în schimb pe a mea.


HARPAGON (aparte)

Nu mai pricep nimic, ori frica de pușcărie îl face să bată câmpii ? (către Valere) Ce-mi tot îndrugi de fiica mea ?


VALERE

Vreau să spun că mi-au trebuit toate silințele de pe lume ca s-o fac să-și învingă sfiiciunea, să consimtă la ceea ce râvnea patima mea.


HARPAGON

Sfiiciunea cui ?

VALERE

A fetei dumneavoastră. Așa că ieri de-abia s-a învoit să semnăm în scris amândoi o făgăduială de căsătorie.

HARPAGON

Fata mea a semnat o făgăduială de căsătorie cu tine ?


VALERE

Da, domnule, după cum, la rândul meu, am semnat una la fel.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -


Valere își dezvăluie numele adevărat și aflăm că este fratele Marianne- ei și fiul lui Anselme, care fusese odinioară despărțit de copiii săi într-un naufragiu.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -




Portretul pe care i-l face jupân Jaques, bucătarul și totodată vizitiul său, îl înfurie, deși acesta îl prezintă la cererea lui Harpagon.






”Dacă țineți cu orice preț, poftim - începe jupân Jaques. Mai întâi toți își bat joc de dumneavoastră cum le vine la gură....Unii spun că tipăriți pe socoteala dumneavoastră calendare unde zilele de post sunt trecute în număr îndoit și că vă siliți oamenii să le țină, că băgați în buzunar ce v-ar costa mâncarea de dulce. Alții, că de cum se apropie sărbătorile, sau când vor să plece de la dumneavoastră, le căutați din senin nod în papură servitorilor - ba că sunt leneși, ba că răspund obraznic - ca să nu le plătiți simbria. Altul povestește că ați dat în judecată pisica vecinului, fiindcă v-a mâncat ce-a mai rămas dintr-o friptură de berbec. Altul, că ați fost prins într-o noapte furând cu mâna dumneavoastră ovăzul cailor, așa că vizitiul - cel dinaintea mea - v-a croit strașnic cu reteveiul, iar dumneavoastră nici n-ați crâcnit. (.....) Sunteți râsul și batjocura tuturor, nu vă spun decât zgârcitul care-și mănâncă de sub unghie, scârbosul, cămătarul”



 
Extraordinar Louis de Funes !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu