sâmbătă, 20 august 2011

JEAN DE LA FONTAINE 1621 - 1695





Poet francez, scrie Fabule (1668 - 1694), reînnoind structura fabulei prin schimbarea raportului dintre morală și povestire în favoarea povestirii.

Fabulele sale rețin prin viziunea satirică, în general sceptică, stil lapidar, ritm variat prin folosirea versului liber.

Fabulele alcătuiesc unul dintre tablourile ample ale epocii.

Critica unor vicii general-umane se realizează într-o gamă largă estetică, de la ironie până la umor și grotesc.








FABULE (Fables)

CORBUL  ȘI  VULPEA





Jupânul Corb, pe-o creangă cocoțat,
ținea în clonț un boț de caș furat.
Ademenită de mirosul cașului,
cumătra vulpe-i spune-așa borfașului:
- ”Să ne trăiți mulți ani, Măria voastră,
că sunteți, zău, ca din cutie scos !
Iar de-ați avea și glasul mlădios
pe cât v-arată penele frumos -
mă prind c-ați fi vreo Pasăre Măiastră !”






Ci Corbul auzind-o, pe gânduri nu mai șade,
deschide ciocul, Prada cade.
Și Vulpea, înghițind-o, îl dăscălește: - ”Bade,
lingușitorii - nu știai, se pare -
trăiesc pe seama cui le dă crezare.
Dar lecția pe care-o-nvățași
o fi făcând cât boțul tău de caș !...”
Înmărmurit, croncanul juratu-s-a cumplit
că n-o să se mai lase de-acuma păcălit.








ȘOARECELE DE LA TÂRG ȘI

ȘOARECELE DE LA ȚARĂ




Într-o bună zi de vară,
Șoarecele târgovăț
Îl pofti pe cel de țară, la ospăț.

Rar un praznic îți dă ghes
cu merinde-atât de bune !
Cum e lesne de-nțeles,
petrecură de minune.

Pe un lat covor persan
Ronțăiră amândoi
niște resturi de fazan.
Dar pe când mâncau, vioi

auziră ușa, poc !
Șoarecele târgovăț
iute o zbughi din loc.
Aferim de-așa ospăț !

Zgomotul iscat în casă
încetând, veniră-n grabă
ca să-și vadă iar de masă.

-”Înghețasem !...Asta-i treabă ?
(zise șoarecul bălai ).
Mulțumesc cum se cuvine
și te-aștept să vii pe plai
să prânzești și tu cu mine.

Da, la mine-n iniște
nu-s ospețe-mpărătești;
dar mănânci în liniște
fără să te mai ferești...







COCOȘUL  ȘI  VULPEA





Pe creanga lui, părând că dormitează,
Cocoșul cel isteț mereu veghează.
- ”Frăție, zise Vulpea, pițigăindu-și glasul;
sunt fericită c-a venit și ceasul
cel jinduit de la o vreme-ncoace
să fie pace între dobitoace.
Sunt prima care te-ntristez,
Coboară să te-mbrățișez !
Doar vezi și tu, de bună seamă;
S-a isprăvit cu vechea teamă.
Umblați
Pe unde veți pofti
ca niște frați
de-acum vom fii !
Dar hai, că uite, mă grăbesc,
să-ți dau sărutul meu frățesc !”






Isteț, din vârful unei crăci,
Cocoșul nostru o salută,
Spunând : - ”Nu-i veste mai plăcută
ca vestea mult doritei păci !
Sunt fericit și-mi pare bine
Că-ntâi o aflu de la tine.
Dar uite, văd în zare că vin ca o furtună
și doi ogari, pesemne, cu-aceeași veste bună.
Azi lasă-le încolo de treburi, toate baltă,
că până una-alta am să cobor și eu,
Ne-om bucura îndată cu toții laolaltă”.
- ”E prea târziu, n-am vreme, zău, pe cuvânt”.
Și a pornit mânată ca de streche.
A râs grozav cocoșul, vîzându-i astfel zorul,
Căci e-o plăcere fără de pereche
când izbutești să-nșeli înșelătorul.





Biroul lui La Fontaine din casa -muzeu din Château-Thierry  (la 55 ani La Fonaine a vândut casa pentru a merge la Paris.)








Mormântul lui La Fontaine (alăturat mormântului lui Moliere - se văd
inscripțiile)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu