luni, 1 august 2011

CÂNTECUL NIBELUNGILOR - (Niebelungenlied)







Ciclul epic al evului mediu german provine din prelucrarea a numeroase legende care au circulat nu numai pe teritoriul locuit astăzi de germani și austrieci, dar și în Scandinavia, Islanda și groenlanda.

Circulând pe cale orală, poemul a fost fixat în scris, în forma sa actuală, la începutul sec. al XIII-lea și este  împărțit în 39 de cânturi, cu două părți distincte.




Eroul primei părți este Siegrfied, cel care cucerise comoara celor doi frați Nibelungi, după ce îl omorâse pe piticul Albrich, precum și pe balaurul în sângele căruia scăldându-se devenise invulnerabil. Dar o frunză de tei lipită între umeri lăsase acel loc vulnerabil.





Ajuns la Worms, cetatea de pe Rin a lui Gunther, regele burgunzilor, Siegfried se îndrăgostește de frumoasa Krimhilde, sora acestuia.


Gunther îi promite mâna ei, cu condiția ca  Siegfried să-l ajute s-o cucerească pe Brunehilde, viteaza regină a Islandei, care își punea la încercare pețitorii.



Făcut invizibil de mantia sa fermecată, Siegrfied îl ajută pe Gunther, care se căsătorește cu Brunehilde în ziua în care Siegfried o ia de soție pe Krimhilde.



Aflând de înșelăciunea cu care fusese cucerită, Brunehilde jură să se răzbune pe Siegfried și reușește cu ajutorul războinicului Hagen, care, aflând locul vulnerabil de pe trupul lui Siegfried, îl ucide la o vânătoare.



Partea a doua a poemului prezintă răzbunarea Krimhildei, care, devenită soția regelui hun Atila, îi poftește la curtea acestuia pe războinicii burgunzi în frunte cu Gunther și Hagen și provoacă o luptă între aceștia și huni, încheiată cu pierderi grele de ambele părți.







Fragmentul ce urmează prezintă uciderea lui Siegrfied la vânătoare.

RAPSODIA XVI

Cum l-au ucis pe Siegfried

Pe Siegfried însă setea amar îl chinuia;
Poruncă dă și masa acum se ridica.
S-ajungă la izvorul cel rece-ar fi dorit.
Cu multă viclenie cei ce-l pândeau capcana-au pregătit.

Pe care încărcat-au vânatul tot, ucis,
De mâinile lui Siegfried, și-acasă l-au trimis.
Cine-l vedea, mirare adâncă încerca
Credința și-a călcat-o procletul Hagen (Ce viclean era!)

Când vrură să ajungă la teiu-nalt și lat,
Grăi mehenghiul Hagen;-”Să fie-adevărat,
Că nimeni nu-l întrece pe Siegfried ? Să-ncercăm !
De-o vrea să se măsoare acum cu noi, la-ntrecere
                                             ne luăm !”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ceilalți își scot și straie și armele de tot
Hagen și Gunther numai cămeșile nu-și scot,
Par două maru pantere prin iarbă alergând;
Dar la izvor tot Siegfried ajunge-n salt ușor,
                                în primul rând,

În toate Siegfried este mereu cel mai isteț,
Își scoate iute spada și tolba cu săgeți;
Iar lancea lungă de tei a rezemat,
Și la izvor așteaptă acest voinic și curajos bărbat.

Viteazul, bunul Siegfried era-ndatoritor;
Jos scutul își așează, aproape de izvor,
Și-oricâtă sete-l arde, din apă n-a băut
Până nu bea-ntâi Gubther (De-aceea nici
                             un bine n-a avut !)

Izvorul este rece și limpede și bun.
Se pleacă craiul Gunther și - după cum vă spun -
După ce bea o gură, în sus s-a ridicat.
Și bravul nostru Siegfried ar fi băut, căci
                         mult era-nsetat.

I-au răsplătit purtarea frumoasă ce-a avut,
Căci Hagen i-a luat arcul și spada, apoi mut
Sări-ndărăt și prinse și lancea sa,
Ochi apoi în semnul făcut de Kriemhild
                        spe a-l apăra.






Când Siegfried se aplecă spre apă, îl izbi
Adânc în semnul crucii, cî sângele țâșni
Atât de mult din rană, încât l-a fost stropit
Pe Hagen. Așa faptă nici un erou, zău, n-ar
                                    fi săvârșit !

Pătrunde lancea, în trupul său, adânc.
Și Hagen fuge iute departe, înspre crâng.
Cum niciodată-n viață vicleanul n-a fugit.
Când vede craiul Siegfried ce rană-ngrozitoare
                                  a primit,

In sus deodată sare erou-nfuriat.
Îi clămpănea-ntre umeri mânerul lung și lat
Al lăncii-nfipte. Vrea spada să și-o ia,
Să-i răsplătească aprig, cum merită, lui
                               Hagen fapta rea.

-- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

L-a dărâmat pe Hagen izbirea dint-odat !
De huietul cel mare tot codru-a răsunat.
De-ar fi avut-o, spada, socot că nu scăpa,
Atâta de grozavă și-ndreptîțită furie avea !

La față-ngălbejește. Nu mai putea să stea.
Tăria lui cea mare acum se mistuia,
Căci semnele de moarte prea grabnic
                          s-au ivit.
Vor plânge multe doamne după eroul
                            cel nefericit !

Siegfried se prăbușește jos, între roșii flori
Din rană-i curge sânge puhoi. Arareori
Pe cineva certat-a (durerea îl frigea!)
Cum a certat pe-acela ce moarte
                          mișelească-i aducea.





3 comentarii:

  1. Am fost anul trecut la Worms, orasul de scaun al Nibelungilor. Eu un oras tipic provincial din Germania de West. Am intrat in catedrala de Worms, e foarte mareata. Te trec fiorii de vechimea acelor pietre. Pe malul Rinului am vazut statuia lui Hagen, ucigasul lui Siegfrid. Hagen e in barca si arunca in riu comorile Nibelungilor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru vizită și pentru comentariul tău. Sunt convinsă că a fost o excursie plină de emoții artistice și impresionantă. Eu nu am avut ocazia să vizitez Germania dar am rămas întotdeauna uimită de grandoarea clădirilor Evului Mediu, Goticul cu măreția lui stranie...Dincolo de Inchiziție, de războaie, revolte, comploturi...au durat lucruri pentru veacuri. Uneori mă uit la toate materialele astea moderne și mă-ntreb dacă construcțiile de azi pot dura peste veacuri aidoma piramidelor, castelelor și catedralelor...Mă tem că nu. Era o măreție a vremii iar noi avem doar măreția clipei sau...poate doar mi se pare mie. Am să colind pe net acum să găsesc imaginile de care vorbeai..Îți doresc să ai o viață plină de Frumos !

      Ștergere
  2. D-stra aveti perfecta dreptate. Cand vezi catedrala de la Koeln sau pe cea de la Worms, ai un sentiment de mandrie, privesti acele cladiri, ca pe o muzica impetrita in secole. Si cand privesti la acei "zgaraie-nori" moderni din sticla si beton iti apare un sentiment de spaima, de neliniste, un fel de "batai de inima" nearmonioase, aritmice, asi zice chiar neplacute. Traiesc nu departe de Frankfurt pe Main, oras plin de asemenea "monstri" moderni. Si de fiecare data vreau sa evadez la Worms, la Nibelungi...

    RăspundețiȘtergere