miercuri, 31 august 2011

JONATHAN SWIFT 1667 - 1745


                                   



Scriitor irlandez de limbă engleză, J. Swift a fost unul dintre marii satirici ai tuturor timpurilor.

Satira sa, dezvoltată în pamflete ca Povestea unui poloboc, Bătălia cărților ș.a., este neiertătoare, mergând adesea până la sarcasm.









CĂLĂTORIILE LUI LEMUEL GULLIVER ÎN MAI MULTE ȚĂRI ALE LUMII (Travels into Several Remote Nations of the World by Lemuel Gulliver) - 1726





Pretextul cărții este același ca al unui roman de aventuri, dar Swift urmărește să deghizeze sub aparențe fantastice și exotice satira la adresa societății contemporane lui.

Gulliver călătorește în Lilliput, țara piticilor, și face cunoștință cu o societte organizată ca și societatea engleză a vremii, căreia însă autorul îi exagerează până la caricatural trăsăturile negative.







Țara uriașilor (Brobdingnag) reprezintă monarhia luminată, ideal al iluminiștilor.






În Laputa învățații trăiesc pe o insulă zburătoare, ocupându-se de probleme absurde, cum ar fi extragerea rezelor de soare din castraveți sau construirea caselor începând cu acoperișul. Se satirizează în acest mod știința ruptă de viață.




J. Swift exaltă virtuțile ”stării naturale” în episodul consacrat țării oamenilor-cai (Țara houyhnhnm-ilor), unde locuiesc două populații, yahoo-ii, oamenii care trăiesc ca animalele, sintetizând toate viciile omenești (Lăcomia, răutatea, invidia, pofta nemăsurată), și caii înțelepți, care trăiesc patriarhal, în egalitate, după legi nescrise și fără să cunoască viciile pe care le aduce civilizația.



Fragmentul pe care îl redau mai jos, se referă la Lilliput și este o satiră la adresa rivalității dintre partidele politice engleze și o demascare a pretextelor lipsite de importanță, care stau la baza cruntelor războaie religioase.








Într-o dimineață, cam la vreo două săptămâni după ce-mi redobândisem libertatea, Reldresal, primul secretar pentru afaceri private (așa-l numeau ei), veni la min, însoțit de un servitor. El porunci vizitiului să aștepte la o oarecare depărtare și mă rugă să-i acord o audiență de o oră, lucru la care am consimțit bucuros, atât din pricina rangului său și a meritelor sale personale, cât și a nenumăratelor servicii pe care mi le făcuse în legătură cu intervențiile mele la curte.

I-am spus că sunt gata să mă culc pe pământ, ca să poată fi mai aproape de urechea mea; dar el preferă să-l țin în mână în timpul convorbirii. Începu prin a mă felicita pentru fptul că-mi redobândisem libertatea, arătându-mi totodată că avea și el partea lui de merit în asta; totuși, se grăbi să adauge că dacă n-ar fi fost actuala stare de lucruri de la curte, poate că nu aș fi căpătat-o atât de curând.

”Pentru că - spunea el - oricât de înfloritoare ar putea să pară în ochii străinilor starea în care ne aflăm, suntem amenințați de două urgii: pe de o parte o cumplită dezbinare lăuntrică, pe de altă parte primejdia de a fi cotropiți de un dușman extraordinar de puternic. Cu privire la dezbinare, trebuie să știi că de mai bine de șaptezeci de luni în țara aceasta se războiesc două partide: Tramecksan și Slamecksan (Swift se referă aici la partidul Whig și partidul Tory din Anglia), denumite astfel după tocurile înalte sau joase ale pantofilor lor, ceea ce de altfel îi și deosebește. Se pretinde că tocurile înalte se potrivesc mai bine cu vechea noastră constituție; totuși, oricum ar sta lucrurile, Maiestatea sa e hotărât să se folosească în conducerea treburilor obștești și în toate slujbele ce depind de coroană numai de tocurile joase, după cum, fără îndoială, ți-ai putut da seama, precum și de faptul că tocurile Maiestății sale sunt mai joase cu cel puțin un drurr decât ale oricărui curtean (drurr este o unitate de măsură ce reprezintă cam a patrusprezecea parte dintr-o incie - 1 incie = 2,54 cm).

Dușmănia dintre aceste două partide merge până acolo, încât nu mănâncă, nu beau și nu vorbesc unii cu alții. După socotelile noastre, Tramecksan sau tocurile înalte ne întrec la număr; dar puterea este cu totul de partea noastră. Ne temem că Alteța sa moștenitorul tronului are o oarecare înclinație spre tocurile înalte; cel puțin pentru noi e limpede faptul că unul din tocurile lui e mai înalt decât celălalt, ceea ce îl face să șchioapete puțin când merge. Ei bine, în mijlocul acestor frământări interne, suntem amenințați să fim cotropiți de cei din insula Blefuscu, a doua mare împărăție a universului, aproape tot atât de puternică și de mare ca cea a Maiestății sale.

În legătură cu ceea ce te-am auzit afirmând, cum că pe lume ar mai  fi și alte împărății și state locuite de ființe omenești tot atât de mari ca dumneata, filozofii noștri se îndoiesc foarte și presupun mai curând că ai picat din lună sau dintr-o stea; pentru că e sigur că o sută de muritori de mărimea dumitale ar nimici în scurtă vreme toate fructele și vitele de pe moșiile Maiestății sale; și-apoi de șase mii de luni cronicile noastre nu pomenesc alte ținuturi în afară de cele două mari împărății, Lilliput și Blefuscu (Lilliput întruchipează Anglia și Blefuscu, Franța).

Care două mari împărpții sunt de treizeci și șase de luni încăierate - după cum voiam să-ți spun - într-un război înverșunat. Iată care-i pricina: e lucru știut că odinioară, ouăle erau sparte la capătul mai turtit înainte de a fi mâncate; dar, pe când era copil, bunicul Maiestății sale voind să mănânce un ou și spărgându-l după vechiul obicei s-a tăiat la un degetȘ drept urmare, împăratul, tatăl său, a dat un edict prin care poruncea tuturor supușilor săi, sub amenințarea cu pedepse cumplite în caz de nesupunere, să spargă ouăle la cpătul  mai ascuțit.

Într-atâta s-a înverșunat poporul împotriva acestei legi, încât,  după cum ne spun istoricii, au izbucnit nu mai puțin de șase răscoale din această pricină; cu care prilej, un împărat și-a pierdut viața, iar altul coroana.

Aceste tulburări lăuntrice au fost veșnic ațâțate de  monarhii din Blefuscu, iar când erau înăbușite, surghiunuiții căutau întotdeauna adăpost în împărăția aceea. S-a făcut socoteala că, în total, unsprezece mii de oameni au preferat să moară decât să se supună și să spargă ouăle la capătul ascuțit.

Multe sute de tomuri groase au fost publicate în legătură cu această controversă, dar cărțile Capetelor - Turtite au fost de mult interzise și, prin lege,  ei nu mai pot deține nici o slujbă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu