marți, 19 iulie 2011

ANTICHITATEA

LITERATURA  GREACĂ





HOMER




Homer a fost un poet traditional al antichității grecești și creatorul celei mai mari epopei grecești Iliada și Odisea.

Aceste două opere reprezintă o strălucită repovestire a miturilor și legendelor antice.

Oricum, pentru grecii sec. 7 î,Hr aceste cărți erau istoria lor.

Istoricul grec Herodot secolul V - a scris că Homer era un grec din Ionia, care se afla pe coasta de vest a Asiei Mici și că probabil era originar din insula Chios și a trăit cu aproximație in jurul anului 850 î.Hr. Alți istorici dau ca dată 750 î.Hr.










Tradiția ne spune că Homer era un rapsod hoinar orb, ce rătăcea din loc în loc recitându-și versurile confor vechii tradiții orale.




Mulți alții cred că nu el este cel care a scris cărțile pentru care este cunoscut astăzi pentru că nu era posibil ca o singură persoană să scrie astfel de epopei într-o formă atât de sublimă, forma sub care le cunoaștem și noi astăzi.





Este foarte probabil ca cele două cărți să fi apărut cu 200 - 300 de ani înainte ca grecii să cunoască alfabetul pe care grecii l-au folosit abia începând cu secolele 8 sau 9 î.Hr.




Și dacă este așa, este foarte posibil ca Homer să fi folosit scrieretimpurie a antichității, scriere greacă ce nu era definitiv formată sau se prea poate că orb fiind, a discta unei alte persoane poemele sale sau poate că era chiar analfabet.






Lui Homer i s-au mai atribuit și alte scrieri printre care și poemul comic  Batrahomiomahia (Bătălia broaștelor cu șoarecii).










ILIADA  (Ilias)








Epopeea povestește războiul dus de aheii conduși de Agamemnon și Menelau pentru cucerirea cetății Troia sau Ilion (nume care a dat și titlul epopeii) pentru a pedepsi răpirea Elenei, soția lui Menelau, de către Paris, fiul regelui Priam.








Asediul, la care au participat cei mai de seamă eroi legendari ai greciei, a durat zece ani.



Spre deosebire de o lucrare istorică, epopeea nu relatează evenimentele din tot acest răstimp, ci se concentrează asupra câtorva episoade di ultimul an de război, grupate în jurul mâniei lui Ahile.










(Mânia lui Ahile)







Conflictul este schițat în primele versuri ale Invocației către muză (zeiță a memoriei și poeziei)


Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe Ahil Peleianul
Patima crudă ce - aheilor mii de amaruri aduse:
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă,
Trupul făcându-le hrană la câini și la feluri de păsări.
Și împlinită fu voia lui Zeus, de când Agamemnon,
Craiul născut din Atreu și dumnezeiescul Ahile
S-au dezbinat după cearta ce fusese-nt-înșii iscată.
                                 (Iliada, 1 - 7)
















Supărat de nedreptatea comisă de Agamemnon, care, abuzând de calitatea lui de comandant, îi luase o sclavă, Ahile refuză să mai participe la bătălie, fapt ce favorizează succesele troienilor.


Bătălia reprezentată mai jos a fost provocată de greci, care voiau să răzbune rănirea lui Menelau de către săgeata unui troian.













Cântul IV


Zice și sare din care Diomede-narmat, și în saltu-i
Zornăie groaznic arama ce pieptu-i și spatele-ncinge,
Și-ncremeni auzind, oricât ai fi tare la suflet.
Cum răscolite de vântul de-apus ale mării talazuri
Repezi și dese spre mal cu vuiet pornesc dup-olaltă;
Ele-nainte se-ncreastă venind apoi cu putere
Gem sfărâmate de stânci și se-ncovoie-nalte la maluri
Și pe uscat risipindu-se-mproașcă săratele spume.
Astfel în dese șiraguri pe rând se mișcau și aheii
Gata fiind de război, căci tot îi zoreau căpitanii.
Ei-naintau pe tăcute, de n-ai fi crezut că mulțimea
Asta e glăsuitoare. Mergeau pe-ntrecute de teama
Celor mai mari, și pe ei strălucea ca și soarele arama.
Dar troienii dau zor.cum oile strânse în țarcul
Unui oier mai cuprins, când laptele alb li se mulge,
Behăie-ntr-un-auzind al mieilor glas de departe -
Astfel în tabără-a fost și strigătul lor și-alălaia.
N-aveau nici glasul la fel, nici graiul totuna cu toții,
Feluri de limbi mestecate fiind și bărbați de tot felul.
Ares pe unii-i asmute și Palas Atena pe alții.












Inainte de a intra el însuși în luptă, Hector, cel mai viteaz fiul al lui Priam, își ia rămas bun de la soția sa, Andromaca, și de la fiul lui, Astianax:


Cântul  VI


grijile aceste, femeie, mă bat și pe mine, dar tare
Mi-ar fi rușine de-ai mei, bărbați și femei de la Troia,
Dac-aș fugi de război și aș sta tupilat ca mișelul.
N-am vro'pornire spre asta, căci eu m-am deprins să fiu pururi
Gata de luptă și-n frunte mereu la război să mă-ncaier
Pentru mărirea părintelui meu și a mea și a țării.
Bine știu totuși, mi-o spune doar minte și inim-adese:
Are să vie o vreme cănd Troia pieri-va, și Priam
Și al lui Priam norod.Dar nu-mi este mi-ent-atâta
Nici de durerea troienilor, nici de a tatei și-a mamii,
Nici de a fraților mei care, câtu-s de mulți și puternici,
Tot o să cadă prin colb la iureșul oastei dușmane;
Cât mi-e de tine în ora când fi-vei smucită de vreunul
Dintre ahei și vei plânge răpită fiind în robie.
Dusă prin Argos, vei țese știind de porunca stăpânei
Și din Hiperia sau Meseis, tu aop căra-vei
Fără să vrei, că silită vei fi de cumplita nevoie.
Zice-va, cum te-ar vedea oarecine cu lacrimi pe față:
Asta-i femeia lui Hector, întâiul viteaz, căpitanul
Oastei troiene din vremea războiului cel de la Troia.
Asta se zice, și amarul din nou te va frânge de jalea
Soțului care putea să te scape de jugul robiei.
Dar să m-acopere țărâna mai bine, să n-aud'nainte
Vaietul tău de durere, când silnic te-or duce-n robie”
      După ce asta vorbise, spre fiul său brațele-ntinse
Falnicul Hector, dar el cu țipăt se-ntoarse la sânul
Fetei cu brâul frumos, de spaimă lovit la vederea
Hainei de aramă și a crestei făcută de coamă
Lungă de cal care-n chivără tot fâlfâia-ngrozitoare.
Râse privind pe copil și tatăl și mama-i cinstită.
Coiful îndată și-l scose din cap după asta mărețul
Hector și-l puse pe jos, de-a stat orbitor de sclipire.
După ce-apoi își sărută copilul și-l legănă-n brațe.

















Hector îl ucide pe Patrocle, prietenul lui Ahile, ceea ce îl determină pe acesta din urmă să reintre în bătălie, animat de dorința de răzbunare.



Zeița Thetis, mama lui Ahile, îi cere zeului fierar Hefaistos, să-i făurească fiului ei arme noi.

Descrierea scutului destinat lui Ahile îi prilejuiește lui Homer evocarea boltei cerești și a unor aspecte din viața de zi cu zi a epocii lui: o nuntă, o judecată, un război, aratul, secerișul, culesul viei, o turmă atacată de lei, o horă - toate reprezentate pe pavăza făcută de Hefaistos.



Thetis aducându-i scutul lui Ahile



Cântul XVIII


      La început făurește pământul și cerul și maea,
Soarele-n veci călător și luna rotată și plină,
Stelele toate, ale cerului zodii și mândra-i cunună
Cloșca cu puii, Hiadele și Orionul
Cel luminos, ba și Ursul, ce-i zice și Carul Mare,
Care, ochind Orionul, pe loc în văzduh se rotește,
Singurul care nu scapătă-n apele lui Ocheanos,
Face și două frumoase cetăți locuite de oameni,
Unde se văd niște munți și chef de nuntași și ospețe,
Și unde sub zarea de facle miresele ies din iatacuri,
Și sunt pornite-n oraș. Și cântec de nuntă răsună
Tare, la horă se prind jucăușii și-acolo-ntre dânșii
Fluiere și alăute țin hangul. Femei grămădite
Stau în picioare la porți și alaiul privesc cu mirare.






Hector împotriva lui Ahile - Ahile are scutul ”vrăjit” de la mama sa și lucrat de Hefaistos.




Răspândind groază în rândurile troienilor, Ahile ajunge să se înfrunte cu Hector, pe care îl ucide, târându-i trupul în urma carului său de luptă.

După ce refuzase, mai întâi, să dea troienilor corpul neînsuflețit al eroului lor, Ahile cedează rugăminților lui Priam și epopeea se încheie cu funeraliile lui Hector.







Alte imagini din Războiul Troian:


harta Greciei în antichitate













Calul troian:









Eroii războiului troian






Scriere persană care relatează  despre epopeea "Iliada".

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu