sâmbătă, 23 iulie 2011

ESCHIL 525 - 456 î.Hr.

Primul dintre cei trei mari tragici ai Greciei antice, Eschil a compus tragedii cu conflicte puternice, bazate pe subiecte simple și concentrate, realizate într-un ton grav și în care eroii se află în luptă cu destinul manifestat prin intermediul zeilor.

Tragediile lui Eschil sunt grupate în trilogii fiind legate între ele prin subiect.

”Orestia” este formată din - Agamemnon
                                              - Choeforele
                                              - Eumenidele








S-au păstrat de la Eschil și tragedii izolate:
                    - Cei șapte împotriva Tebei
                    - Perșii
                    - Prometeu încătușat




Eschil - Date cronologice

525 - Eschil se naște la Eleusis

498 - scrie prima sa piesă

490 - ia parte la bătălia de la Marathon

480 - a luptat în bătălia de la Salamis care a devenit mai
          târziu subiectul piesei ”Perșii”

472 - scrie piesa ”Perșii”

467 - scrie piesa ”Cei șapte împotriva Tebei”

463 - scrie ”Eumenidele” (Eriniile)

458 - scrie  ”Orestia” cu cele trei părți.





Teatrul antic






           PROMETEU ÎNCĂTUȘAT
                  (Prometheus desmotes)





                                 



Titanul Prometeu este înlănțuit pe muntele Caucaz din porunca lui Zeus, tiranul nerecunoscător, care s-a răzbunat pe el fiindcă dăruise oamenilor focul, uitând că Prometeu îl ajutase cândva să-și mențină domnia amenințată de răscoala celorlalți titani.


In fragmentul pe care vi-l propun mai jos, Prometeu povestește corului (alcătuit din Oceanide) binefacerile aduse de el omenirii.





PROMETEU

Voi să nu credeți că de slab sau de semeț
Am amuțit: alt gând îmi mușcă inima
Când văd ce chinuită este soarta mea.
Căci cine altul decât mine-a dăruit
Puterea tuturor acestor zei de azi ?
Dar despre asta voi tăceaȘ nu voi vorbi
Nimic decât ceea ce știți voi înșivă:
Cum am făcut pe muritori din tonți, isteți,
Trezindu-le din adormire spiritul.
Voi spune-acestea, nu ca să-i vorbesc de rău,
Ci ca iubirea mea spre dânșii s-o vedeți

Priveau cu ochii, însă nu vedeau cu ei;
Aveau auz, dar n-auzeau nimic cu el;
Mult timp în volburi de năluci le-nvălmășeau
Pe toate, nu știau nici dulgheria ce-i,
Nici casele-nsorite cum se făurescȘ
Asemenea măruntelor furnici trăiau
Retrași în ascunzișurile grotelor;
Nu cunoșteau prin semne sigure când vin
Temuta iarnă, primăvara veselă
Sau vara pururi darnică, ci bâjbâiau
Nepricepuți. Iubindu-i, eu i-am învățat
Ce-i răsăritul, ce-i apusul stelelor;
Le-am dat știința foarte-naltă a cifrelor
Și folosirea literelor; în sfârșit
Le-am dat memoria ce-i mama muzelor
Eu fui întâiul care boii-n jug i-a pus,
Silindu-i ca prin vajnicele lor puteri
Să ușureze opintirea omului,
Și care caii plini de foc i-a înhămat
La car, podoabă strălucitei bogății;
Eu fui întâiul care nave a construit
S-alunece cu aripi de in în larg de mări.
Iar eu, cel care pentru neamul muritor
Făcui acestea toate, nu-mi găsesc un sfat
Să scap de suferința mea de azi.

CORUL

Grea suferință-n duriȘ pierzându-ți cumpătul
Te zbați ca vraciul slăbănog căzut bolnav
Și-n disperarea ta nu poți descoperi
Ce leacuri ți-ar tămădui durerile.


PROMETEU


Ca și mai tare să te miri, ascultă-acum,
Ce meșteșuguri și căi noi am născocit,
Întâi și-ntâi, când cineva cădea bolnav
N-avea nimica să-l ajute, nici fierturi,
Nici alifii, balsamuri, ci se mistuia
Lipsit de leacuri, până când eu în sfârșit
Le-am arătat amestecele ierburilor
Cari toate morburile lor le vindecă.

I-am lămurit cum să-și prevadă sorțile,
I-am învăâat să-și tălmăcească visele
Și le-am deschis șoptirile destinului:
De ce presemne să te ții când ești la drum ?
Ce tainic înțeles cuprince-naltul zbor
Al paserilo, îndreptarea lor în zîri
La stânga sau la dreapta, felul cum înghit,
Cum se-mprietenesc și cum se dușmănesc
Sau cum se strâng în stol ? Ce lustru și ce culori
Cuvine-se să aibă măruntaiele,
Ce forme fierea și ficatul pasării
Sprea fi pe placul zeilor ? Prin ardere
De coapse groase și de mari spinări pe-altar
Am învățat pe oameni meșteșugul greu
de-a înțelege tainele văpăilor
N-a fost de-ajuns atât: se află cineva
Să spună că-naintea mea descoperi
La oameni avuțiile pământuluiȘ
Arama, fierul dur, argintul, aurul ?
Nu-i nimeni, căci ar fi un mincinos.

Pe scurt: azi toate meșteșugurile lor
Trudiții oameni de la prometeu le au.

CORUL

Acum lasă grija muritorilor;
Gândește-te la mântuirea ta. Avem
Speranța că, descătușat odată, tu
Nu vei fi mai puțin puternic decât Zeus.

PROMETEU

Nu asta-i voia Moirei care pe noi toți
Ne mână; mii de suferinți mai am să-ndur
Pân' la scăparea mea; deșteptăciunea e
cu mult mai slabă decât tainicul Destin.





Eschil - Orestia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu