vineri, 15 iulie 2011

OMAR KHAYYAM - (cca. 1045 - 1122 )

Poet, astronom, matematician și filozof persan.

Autor de robaiuri (rubaiyyat), care se remarcă prin concizie și prin profunzime, exprimând regretul în fața scurtimii vieții, scepticismul dar și bucuria de a trăi, jubilația produsă de natură, iubire și vin.










                                                       CA T R E N E






Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma. Dar vezi in ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.









Nu mi-am facut vreodata din rugi șirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Milă sau Dreptate
Dar totusi, nu mi-e teama: curat am fost în toate.










Spun unii ca exista un Creator si zic
Ca pentru a distruge, fiinte a creat.
Fiindca sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru ca-s frumoase? Nu mai pricep nimic.












Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul - îmi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfa cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi.










Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.











Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, de mult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebari".











În aceasta seara vinul ma-nvata-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
Iar cupa-i modelata din închegat azur.
Si noaptea-i pleoapa unei launtrice lumine...











Renume de-ai sa capeti, hulit vei fii de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg,
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?













Fii vesel, caci tristetea o sa dureze pururi.
Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi.
Din caramizi facute din trupul tau, n-ai teama,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.










Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.










Credinta si-ndoiala, eroare si-adevar,
Ca boaba unei spume, usoare sunt si goale.
Opaca sau bogata în irizari de cer,
Aceasta boaba-i chipul si tâlcul vietii tale.












Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum,
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?












Putina apa si putina pîine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.












Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?













Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.











Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
În zâmbet sa te ferici de toti semenii tai.
Nadejdile, ascunse sa-ti stea de lumea toata.















Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa n-o sa poata iubi.













Priveste! Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt...










Khayyam cosea la cortul filosofiei. Dar
Cazu în creuzetul mâhnirii. Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce în patru vânturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.











De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul este-un suflet ce da desavârsire.










Priveste-n jur: durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti. Esti singur cu palida tristete.
Ridica însa fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp sa-l plângi.










Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta voastra pe parfumatul vin.
Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina.












Beau vin si mi se spune de unul si altul:
"Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah". Atuncea, zic eu, pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu