marți, 19 iulie 2011

LITERATURA ARABĂ

O MIE ȘI UNA DE NOPȚI







Vastul ansamblu epic al celor ”O mie și una de nopți” este sinteza culturii arabe din perioada ei de maximă înflorire.


S-a cristalizat prin secolul al X-lea, în splendida și înfloritoarea capitală a ”califilor” având însă la bază izvoare vechi  persane și indiene.


Acest ansamblu epic utilizează motive folclorice de largă circulație nu doar în spațiul oriental cât și în cel european.


In Europa, ciclul poveștilor din ”O mie și una de nopți” a pătruns târziu iar în Țările Române a fost cunoscut drept cartea populară intitulată ”Halima”.


”O mie și una de nopți” este o creație specifică și anume genul de povestire în ramă adică o poveste - cadru constituie pretextul istorisirii tuturor celorlalte povești.


Acest cadru este constituit de povestea regelui Șahriar, care, înșelat de soția sa, hotărăște să se răzbune pe femei, căsătorindu-se de repetate ori, și decapitându-și fiecare nouă soție după prima noapte, până când înțeleapta Șeherazada, fiica vizirului, îl captivează cu poveștile ei, cărora le găsește permanent câte o nouă continuare, timp de o mie și una de nopți, până când soțul ei renunță să o mai ucidă.





(Seherazada - fiica vizirului)


Pentru a ține trează atenția ascultătorului este folosită tehnica ”cu sertare” (”a tiroirs”), tehnică ce constă în integrarea poveștilor una în alta.







Un exemplu de poveste ce folosește tehinca ”sertarelor” este și  ”POVESTEA CU PESCARUL ȘI CU EFRITUL” (efrit = duh rău).

Un pescar sărac, având obiceiul să-și arunce năvodul de patru ori pe zi, găsește el prima dată un măgar mort, a doua oară un chiup plin cu mâl și cu nisip, a treia oară hârburi de oale și cioburi de sticlă.
După care mai rosti o dată numele lui Allah și își aruncă năvodul în mare, și așteptă până ce năvodul se așternu la fund. Iar de data aceasta, cu toate opintelile lui, nu mai dovedi să tragă afară năvodul, care se agăța și mai strașnic de stâncile de la fund. Atunci pescarul strigă :”Nu este tărie și putere decât întru Allah !”. Pe urmă se dezbăcă, se scufundă în preajma năvodului și începu să-l descâlcească, până ce îl desprinse și îl scoase la mal. Îl desfăcu și găsi în el, de data aceasta, un vas mare de aramă galbenă, plin și nevătămat; gura îi era pecetluită cu plumb în care era apăsată urma pecetei stăpânului nostru Soleiman ben Daud (Solomon fiul lui David, personaj biblic, pe care  îl vom întâlni adesea în cele ”o mie și una de nopți” - conform lrgrndei, pe inelul lui erau scrise cele nouăzeci de nume ale lui Allah, a căror cunoaștere conferea puteri vrăjite asupra tuturor ginnilor, păsărilor și vânturilor.).

La priveliștea aceea pescarul se bucură strașnic și își zise ”Iacătă un chilipir pe care am să-l vând în bazarul căldărarilor, întrucât trebuie să prețuiască pe puțin zece dinari de aur  !” Încercă atunci să ducă în spate vasul, dar văzu că este prea greu și își zise:”trebuie numaidecât să-l deschid ca să văd cu ce e plin și să-l golesc în sacul meu și abia apoi am să-l vând la bazarul căldărarilorȚ. Își luă atunci cușitul și purcese să meremetisească până ce despecetlui plumbul; răsturnă atunci vasul și îl scutură, ca să verse pe pământ ceea ce se afla în el.Ci nu ieși din vas nimi, afară numai de un fum care se sui până la vinețeala ceriului și se văluri pe fața pământului. Iar pescarul rămase uluit până peste poate. Pe urmă fumegaiul ieși cu totul afară, se închegă, se vărteji și se întruchipă într-un efrit care ajungea cu capul până la nori, iar cu picioarele mătura țărâna.
Capu-i era ca o boltă, mâinile ca niște furci, picioarele ca niște catarge, gura ca o peșteră, dinții ca niște pietroaie, nasul ca un ulcior, ochii ca niște masaleȘ păru-i era răvășit și colbuit. La vederea acelui efrit, pescarul se înfricoșă, vinele îi


începură
să tremure, dinții se încleștară amarnic, gura i se uscă, iar ochii în plină lumină nu mai deslușiră nimic.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- Află că eu sunt un ginn (duh bun) răzvrătit ! M-am rocoșit împotriva lui Soleiman, fiul lui Daud. Mă cheamă Sahr El - Genni ! Iar Soleiman  l-a trimis la mine pe vizirul său Assef, fiul lui Barkhia, care m-a luat, în pofida zbaterilor mele, și m-a dus în mâinile lui Soleiman. Ia r nasul meu, în ceasul acela,, s-a făcut tare umil. La vederea mea, Soleiman chemă împotriva mea numele lui Allah și îmi ceru să trec pe legea credinței lui și să intru sub oblăduința lui. Ci eu nu mă învoii. El atunci porunci să se aducă vasul acesta și mă închise în el. Pe urmă îl pecetlui cu plumb și tipări în plumb numele celui Prea-Înalt. Pe urmă dete porunci ginnilor credincioși lui, care mă luară pe umeri și mă aruncară în mijlocul mării. Zăcui o sută de ani pe fundul mării și îmi ziceam în inima mea :” Am să-l îmbogățesc pe veci pe cel care mă va slobozi”. Da, cei o sută de ani trecură și nimeni nu mă slobozi. Când intrai în cel de-al nouălea răstimp de o sută de ani, îmi zisei :”Am să-i dezvăluiesc și am să-i dăruiesc toate comorile pământului celui ce are să mă slobozească !” Ci nimeni nu mă slobozi. Și patru sute de ani se scurseră iar eu zisei:” Am să-i împlinesc trei dorințe celui care are să mă slobozească!” Ci nimeni nu mă slobozi. Atunci mă apucă o mânie înfricoșată, și zisei în sufletul meu :”Acuma am să-l omor pe cel care are să mă slobozească, da am să-i îngădui să-și aleagă moartea !”


Și chiar atunci, iacătă, pescarule, m-ai slobozit tu. Și îți făgăduiesc să-ți alegi felul morții tale !
La spusele efritului, pescarul zise :
- O, Allah ! ce lucru de-a mirarea ! a trebuit să fiu chiar eu acela care l-a slobozit ! O, efritule, dăruiește-mi iertarea, și Allah are să-ți răsplătească ! Iar dacă ai să mă dai pierzării, Allah are să-l stârnească pe vreunul care să te dea pierzării și pe tine, la rându-ți.

Atunci efritul zise :
- Păi eu, dacă vreau să te omor, o fac tocmai pentru că m-ai slobozit !
Iar pescarul zise:
- O, șeicule al efriților, în chipu-acesta îmi plătești cu o răutate binele ce ți-am făcut ! Încât nu minte nicidecum zicătoarea cea veche !

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ci efritul îi zise:
- Destul cu pălăvrăgeala ! Să știi că am trebuință neabătut de moartea ta !
Atunci pescarul își zise în sine :”Eu nu sunt decât un om, iar el este un ginn: da Allah mi-a dăruit o minte bine chibzuită; încât am să ticluiesc o șmecherie spre a-l pierde, un tertip de istețime de-al meu.Și-am să văd limpede dacă și el, la rându-i va putea să încherbe ceva din nemernicia și din viclenia lui.”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Atunci pescarul zise :
- Cum puteai să încapi tu întreg în vasul acesta în care de-abia dacă poate să-ți intre piciorul sau mâna ?




Efritul zise:
- Au nu carecumva te îndoiești ?
Pescarul răsounse:
- Păi nici că am să te cred vreodată, afară numai dacă te-aș vedeachiar cu ochii mei cum intri în vas !
Ci tot atunci Șeherazada văzu zorii mijind și își curmă vorbele îngăduite. Iar când fu cea de-a patra noapte, urmă :
Am aflat, o, norocitule rege, că, după ce pescarul îi spuse efritului: ”N-am să te cred vreodată, afară numai dacă te-aș vedea cu ochii mei”, efritul se cutremură, se scutură și se preschimbă iarăși într-un fumegai care se sui până în slava slăvilor, se strânse și purcese să intre în vas, fir cu fir, până la capăt. Atunci pescarul luă repede capacul de plumb tipărit cu pecetea regelui Soleiman și astupă gura vasului.
Pe urmă îl hăui pe efrit și îi zise:
- Hei ! Socotește și cumpănește felul de moarte în care ți-ar fi mai pe plac să mori, că altminteri te arunc în mare și mai zidesc o casă pe țărm, și n-am să las pe nimeni să pescuiască, ci am să-i spun: Aici este un efrit; dacă îl vei slobozi, el va vroi să-l omoare pe sloboditorul lui și are să-i înșiruiască toate soiurile de morți, lăsându-l  să-și aleagă.!”
Când auzi vorbele pescarului, efritul dete să iasă afară, ci nu izbuti; și văzu că era închis, cu turaua lui Soleiman deasupra-i. Pricepu atunci că pescarul îl închisese în temnița împotriva căreia nu putea să biruiască nici cei mai slabi, nici cei mai puternici dintre efriți ! Și, înțelegând că pescarul îl cară înapoi spre mare, îi zise :
- Nu ! nu !
Iar pescarul îi răspunse:
- trebuie ! Oh, trebuie !
Atunci ginnul începu să-și îndulcească vorbeleȘ se supuși și grăi:
- O, pescarule, ce va să faci cu mine ?
El supe:
- Să te arunc în mare ! Întrucât, dacă ai sălășluit acolo o mie opt sute de ani, eu am să te țintuiesc în afund până la ceasul judecății de apoi ! Întrucât nu te-am rugat eu oare să mă mântui, ca să te mântuie și pe tine Allah ? Or, mi-ai tăgăduit rugași te-ai purtat ca un descreierat ! Încât Allah te-a dat pe mâinile mele. Și nu am nici o căință că te-am viclenit !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu